Miercuri, 14 Noiembrie 2018
Miercuri, 14 Noiembrie 2018


Călimară / Săptămâna Cărții Maghiare cu sute de participanți – poeta Varga Melinda într-un tablou imposibil de înrămat

Săptămâna Cărții Maghiare cu sute de participanți – poeta Varga Melinda într-un tablou imposibil de înrămat  

Una dintre cele mai originale aspecte ale Săptămânilor Maghiare de Carte organizate la Cluj este reușita atragerii unor segmente serioase ale societății maghiare în lumea lansărilor de carte, promovând astfel implicarea cititorilor în procesul cultural autentic.

Zeci de lansări programate la fiecare 30 minute sau o oră, fiecare cu cel puțin 20 de participanți, denotă un grad foarte ridicat de interes față de literatura maghiară clasică și modernă.


Una dintre cele mai interesante lansări se leagă de numele poetei Varga Melinda – o personalitate carismatică a literaturii moderne ardelene, care, deși s-a născut doar în 1984 a reușit să-și facă un nume de necontestat încadrându-se în rândul poeților tineri proerotici, care vorbesc liber despre identitatea lor sexuală, deschizând porți, ferestre și orizonturi.


Marea majoritate a criticilor săi consideră erotismul ca și un matrix al lumii poetice a Melindei Varga, relativ puține voci susținând că această direcție a expunerii sexualității feminine în lumina reflectoarelor străine este de fapt un paravan pentru ea, de a-și ascunde adevărată față, necolorată, frumoasă prin anxietățile simple ale oamenilor creativi – anxietăți intime, care sunt mult mai secretoase ca și erotismul declarat.

Anxietatea nu priește tururor poeților în crearea lumilor paralele, mulți căutând leacul ieșirii din acest scurtcircuit vicios prin evadări în sentimente gigantizate, risipind energii uriașe pentru a acoperi adevărul simplu și profund uman al motivărilor cum ar fi căile directe a lui Freud și Jung.

Melindei Varga îi priește această stare generalizată de transfrontalizare a lumilor sale interioare: singurătatea (cu diferite adâncimi), natura observabilă (pipăit vizualizat) și haosul organizabil al sentimentelor inutilității (decadență în diferite stadii).

         

2018, 11 mai. Se așteaptă încă recenzorul, care pune la o parte paravanul prosexual formator de mit personal – un paravan folosit altminteri destul de des ca afiș postfeminist – căutând, ba chiar scormonând în această lume captivantă a Melindei Varga, care, iată reușește transpunerea sentimentului de singurătate în cuvinte într-un stil absolut original, fiind poate prima care reușește această performanță în literatura maghiară modernă – transmodernă:

Cârcel ce leagă timpul agățând
Ritmul de pârg al clipelor
Ca o morișcă de apă care
Singurătatea în făină-o roade-înmoaie 

Da, este o imagine tulburătoare – o pictură pe pânză alb negru, care nu permite înrămarea sub nici o formă.

                                                                  ***

Lansarea s-a făcut la Cafeneaua Bulgakov  
 
Despre autorul celui mai stabil motto de capitol al volumului de poezii recenzate, Hamvas Béla, vezi  AICI.













Sus