Marţi, 18 Decembrie 2018
Marţi, 18 Decembrie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Din Craiova despre Banul Bánk și Gertruda (Bánk Bán)

Vulnerabilitatea eroului

De la Ahile la Siegfried avem repetata confirmare a faptului că eroii împlinesc complementaritatea cu muritorii și nemuritorii. Nu sunt nici ca noi, nu sunt nici zei rămânând și în eternitate dar purtând și urmele vulnerabilității. Din această nobilă stirpe legendară face parte și banul Bánk, palatinul Ungariei de acum 800 de ani, nemurit de Katona József într-o dramă istorică  Bánk Bán  – pe întinderea a cinci acte, tipărită la 1819. O creație în versuri care a devenit unul dintre simbolurile culturale maghiare. O poți citi din perspectiva însuflețirii patriotismului, îndeplinindu-și acest rol în diferitele încercări din istoria ultimelor două secole. 

      

Dar este o operă care depășește acest palier, ridicându-se la nivelul dramelor lui Shakespeare, pilduitoare și cu rezonanță perenă. Este construită pe date istorice și cu personaje ale spațiului european de la 1200 dar trăirile lor și semnificația faptelor intră în rezonanță cu ideile și sentimentele timpului nostru. Contextul în care pornește drama este al unei tensiuni sociale care are în imediat are o semnificație socială atâta timp cât poporul maghiar devenise tot mai împovărat de impunerea unor impozite aberante destinate satisfacerii unor doleanțe imorale. Inevitabil presiunea aceasta a generat o reacție și s-a ivit o alianță a răzvrătiților din toate straturile, coorodnată de nobilul Petur. 

Dar revolta este amplificată și de faptul că regina Getrudis dirijează tot ceea culege din aceste dări crescute către familia ei și către cei de-o etnie cu ea. 

Acesta este un punct sensibil al dramei care ilustrează cum oamenii ajung să judece abuziv prin criteriul etnic. Regele Endre, prezent, fizic, destul de puțin pe sceă, este invocat permanent. Este respectat și i s-a respectat și alegerea unei soții din Merania. Doar că regina dirijează favorurile către frații ei, fără ca aceștia să merite, către cei din neamul ei într-un clivaj etnic care nu avea cum să nu iște nemulțumirea poporului maghiar. Această încurcată situație s-a mai întâlnit în istorie și a alimentat exprimarea agresivă a naționalismelor. 


Palatinul apare ca figura istorică cu cea mai apreciată imagine de integritate morală și de vitejie, drept care este chemat să conducă lupta celor revoltați, deciși în a o inlătura definitiv pe regină, identificată fără ezitare drept cauza tuturor relelor. Bánk este moderat, înțelege complexul întreg al împrejurărilor. Este, în primul rând, loial regelui, luptând alături de el, pentru țară. El este cel care face un gest discret care, însă, este semnificativ pentru fundamentul atitudinii generale: la întâlnirea cu principele Turingiei, landgarful care primește fata lui Endre, regele ungar este îmboldit de Bánk să iese în față. După cum spune autorul: “parcă întreaga țară prin glasul ei vorbea”. 

Numai că ei nu-i păsa de țară ci de frații ei cărora le dă onoruri nemeritate și îi ascunde de urmărirea pentru crimă. Deși ura revoltaților este clar direcționată către Gertrudis, palatinul nu uită că ea este soția regelui iubit și nu vrea să-l mâhnească. Ei bine, aici intervine, ca în toate legendele, jocul vulnerabilității. Prin hazard, intrigantul sfetnic al lui Otto, fratele mai mic al reginei, înțelege rolul jucat de Bánk în atitudinea revoltaților dar și sensibilitatea lui vizavi de propria soție, Melinda.

Gelozia lui este perfid speculată și este antrenat în jocul abject pus la cale de Gertrudis și Otto, cel care urmărește seducerea Melindei. Cuvintele viclene, sorții, atitudinea sfidătoare a reginei îl scot pe Bánk din echilibrul său înțelept și-l aduc la gestul de a o ucide deși nu și-a propus asta și chiar și în ultimă instanță cea care a ridicat brațul înarmat a fost aceasta.


Se împlinește, astfel, dezideratul revoltaților, în numele unui popor asuprit, dar palatinul resimte instant toată încărcătura morală. Pentru că i-a pricinuit durere regelui său, pentru că familia sa a trecut printr-o criză ce i-a amprentat decisiv.

Drama lui Katona e un remarcabil prilej de a medita asupra modului în care, uneori, se împlinește dreptatea, într-o instanță dincolo de lege dar profund caracterizată de omenesc, cu toate cele bune și rele ale omului.

Este o sensibilă atenționare asupra instrumentării etnicului. Putem avea în vedere xenofobia dar putem vedea și cum buna credință și umanismul sunt la îndemâna fiecăruia. Melinda este de origine spaniolă și a ajuns în Ungaria, la rândul ei, alături de cei doi frați. Doar că aceștia au un comportament ireproșabil, un contrast puternic față de grupul reginei. Am în față volumul tipărit în 1951, arătându-și vârsta. Cu viniete semnate de Corda, cu ‘â’ în uz încă, înainte de reforma comunistă, dar și cu două foarte bune texte însoțitoare. 

Mai întâi prefața lui Molnár Miklós, familiarizând cititorul român cu autorul dramei și cu contextul epocii în care a creat, cu destinul operei și cu datele istorice referențiate. Desigur totul supus rigorilor ideologice, cu un puternic accent pe o interpretare socială pe care acum o putem reduce la nivelul ei real în structura piesei. Chiar dacă sunt formulări propagandistice, frazele lui Molnár Miklós vorbesc de faptul că primul pas spre cunoașterea dramei de către alte culturi este făcut de cultura română. 


Al doilea text însoțitor este un fragment generos ca întindere și minuțios ca alcătuire, semnat de Arany János. Acesta analizează fiecare detaliu al dramei, coroborează gesturi și replici, practic face o reconstituire a faptelor, zăbovind asupra semnificației acestora. Este o analiză critică care ajută cititorul ca atunci când ajunge la textul lui Katona să poată savura în voie creația acestuia. Înfățișată cititorului român în tălmăcirea lui Adrian Maniu. Replicile sunt în versuri și sună fermecător în ritmul lor, fără rime facile și pline de cuvinte meșteșugit alese și îmbinate.

Este vorba de un text fundamental pentru cultura maghiară și pentru cultura universală.

“Oricât de mari ar fi durerile ce vă încearcă,
Să așezați deasupra legilor domniei, omenia.”

 





Sus