Vineri, 20 Iulie 2018
Vineri, 20 Iulie 2018


Călimară / Povestea celor doi tați: Iosifu Aron și Kozmutza Hermil

Povestea celor doi tați: Iosifu Aron și Kozmutza Hermil


„Și eu am tăcut. Prima lui întrebare a fost: mă căsătoresc cu el? La răspunsul meu afirmativ m-a îmbrățișat plângând. Apoi m-a întrebat iarăși și iarăși - puțin necredincios -, și la toate răspunsurile mele plângea mai tare. "Mă voi vindeca acum, a sosit medicul meu adevărat". (Kozmutza Flóra: Ultimele luni din viața lui József Attila)

Cei doi, poetul József Attila, tratat la sanatoriul Siesta cu tulburări nervoase și Kozmutza Flóra, psiholog, pedagog medical, se întâlnesc în poarta sanatoriului din Budapesta după o relație de nouă luni mai mult indeterminabilă decât amoroasă. 

Flóra, sub îndrumarea profesorului psihanalist-psihiatru, Szondi Lipót, făcea teste Rorschach cu renumiți scriitori, poeți și aritiști, intenționând să-și publice concluziile într-o lucrare științifică. Astfel, se întâlnește cu József Attila, un om foarte deschis și comunicativ în timpul testării nu numai pentru că avea și el o experiență vastă în domeniul psihologiei, ci pentru că era fermecat de frumusețea ispititoare a tinerei psiholog înzestrată cu o inteligență rară. Inspirat de Flóra, poetul scrie o serie de poezii de dragoste. 

            

Flóra însă, o domnișoară elegantă, cu niște principii clasice, e mai mult politicoasă decât îndrăgostită. Nu putea să-i fie lui József Attila decât un bun prieten, relația lui cu un alt scriitor cunoscut prin intermediul aceluiaș test, Ilyés Gyula, devenind tot mai serioasă. 

Vizita lui Flóra făcută la sanatoriu, a fost ideea prietenului, a redactorului Ignotus, care sperase că această relație ar putea îmbunătăți starea psihică a poetului. Planul însă a eșuat: cu câteva săptămâni mai târziu poetul îi trimite muzei o scrisoare de adio: 

"Iertați-mă. Cred în minuni. Pentru mine există un singur miracol, pe care îl voi face. Restul nu ține de noi. ... P. S. Vă rog să nu veniți duminică."

Flóra, șocată, n-a avut putere să vină la înmormântarea poetului. Toată viața ei a încercat să dea explicații acelora care au acuzat-o pe ea și pe soțul ei cu moartea poetului. 

                                                                     ***
Se conturase oare aici o cununie a unui mire ortodox și o mireasă greco-catolică? Ambii tineri, născuți în Budapesta au părinți care se trag din Ardeal. 

Tatăl lui József Attila, Iosifu Aron, născut în 1871 la Firiteaz, Arad, fiul păcularului Iosifu Rista și a lui Birisin Panka, maistru săpunar, cutreieră în tinerețe România și Slovacia, învață slovaca, sârba și germana, pornește pe jos la Budapesta, unde se stabilește după ce face armata, alături de Pőcze Borbála, cu care are șase copii, singurul băiat fiind Attila. 

Nimic nu-și dorește mai mult Iosifu Aron, decât să aibă un băiat. Într-un vis i s-a înfățișat un bătrân cărunt care i-a prevestit nașterea unui băiat, căruia va trebui să-i pună numele Attila, și acesta va fi un om renumit. 

Aron îi face pătuț copilului, și alte articole de menaj, începe să-și petreacă serile acasă în sânul familiei, unde-l invită și pe prietenul său, nenea Jefta, cu care face palnuri de a pleca în America. Probabil l-a atras mai mult hoinăreala, decât familia, unde s-au înmulțit conflictele împreună cu sărăcia, astfel, Iosifu Aron își părăsește nevasta, fetele și mult doritul băiat la vârsta de 3 ani, și pleacă spre meleaguri noi. 

Curând îl găsim în Esztergom, apoi la Craiova, Belgrad și din nou la Craiova, unde se reîntoarce împreună cu noua soție, Kiss Julianna. Cei doi au un băiat, József Mircea, căruia îi spune Misu. Criza economică determină săpunarul să se mute la Dej, apoi la Timișoara. Mai târziu Aron își căuta familia, se întâlnește în Budapesta cu cea mai mare fiică, Jolán, căreia îi scrie o scrisoare, declanșează acțiunea de divorț și o viață întreagă își pomenește prima familie, regretând că i-a părăsit, și i-a lăsat în sărăcie. 

A murit în acelaș an, ca fiul său, Attila, pentru care rămâne în poezii o amintire ștearsă, o figură uriașă, puternică, un tată-zeu metaforizat în prisma psihanalizei, care mărturisește în poezii și CV-uri, că este ortodox, în adolescență refuză să frecventeze o școală confesională romano-catolică, deși faptic probabil nu a fost botezat - numele lui nu apare în matricolele ortodoxe din Budapesta.

Despre tatăl Flórei, Kozmutza Hermil, știm mai puține. Ardelean și el, născut în 1862 la Cernești (Maramureș), greco-catolic, îl regăsim tot la Budapesta, ca notar la Curtea de Apel. În 1900 a fost numit judecător. Însurat cu Nieszer Flóra, au împreună o fiică deosebit de inteligentă, căreia îi doresc o viață comodă. Deși ea vrea să studieze medicină, părinții o îndeamnă să urmeze cursuri de filologie la Facultatea „Pázmány Péter”, de unde pleacă la Sorbonne, își susține teza de doctorat în filologie. Reîntorcându-se în Ungaria, se înscrie la pedagogie specială, studiază psihologie și își susține încă un doctorat din filosofie. 

Savantă care dă numele a șase școli speciale, ambițioasă și mereu modestă, autoare a zeci de publicații în specialitate, Flóra își face cariera cu deplinul sprijin al familiei.

Singura poză cunoscută a familia Kozmutza este datată în jurul anilor 1920, prezentându-l pe tată alături de copii lui. 

                

Frații Flórei, Kozmutza László, inginer agronom, stabilit în Sighetu Marmației, Kozmutza Paul, inginer mecanic și economist, și sora, Kozmutza Maria, numită Marici sau Mirics, în timpul celui de-al doilea război mondial spuraviețuiesc împreună în adăpostul familiei din Budapesta, alături de soțul Flórei, Ilyés Gyula, care relatează în jurnalul lui despre evenimentele petrecute împreună.

Cei doi părinți, la fel ca și tinerii, au destine diferite. Stilul de viață a celor două familii, indiferent de pătura socială din care provin, este totuși un exemplu grăitor al multiculturalității ardelene, a puterii familiilor cu multiple identități, unde se vorbesc mai multe limbi, unde limba meternă nu este neapărat cea folosită cel mai frecvent, unde se îmbină mai multe religii, ele se moștenesc ca mărturie a originii, unde familia migrează după locul de muncă fără a avea rețineri, iar domiciliul nu definește identitatea.

Un amănunt deloc jenant: poate cel mai apreciat poet maghiar își asumă multiculturalitatea în renumitul lui poem: 

Mama-i cumană, tata-i jumate
secui, jumate român ori de tot.
Gura mamei mi-a dat dulci dumicate,
într-a tatii adevăru-și găsea loc.
Ei se îmbrățișează când mă mișc.
Din pricin-asta mă-ntristez uneori -
asta-i trecerea. Așa sunt. Îmi zic:
"Ai să-nțelegi când nu vom mai fi noi!..."
(József Attila: A Dunánál. - La Dunăre. Traducerea de Kocsis Francisko)

 




Sus