Miercuri, 19 Septembrie 2018
Miercuri, 19 Septembrie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Septimiu Borbil despre Tamási Áron și Blazonarzii (Czímeresek)

Biblioteca Româno-Maghiară: Septimiu Borbil despre Tamási Áron și Blazonarzi (Czímeresek)


Blazonarzii (Czímeresek; Cluj 1931) este cronica sfârșitului unei lumi, deși cititorulului ce i-a fost dat să citească mai întâi „Tovarășul baron” (2015) al lui Jaap Scholten îi e lesne să priceapă că în romanul său, Tamási Áron (1897-1966) surprinde doar începutul sfârșitului acesteia. Pe de altă parte și eu și alții de vârsta mea suntem de peste 50 de ani martorii acestei transformări ... 

Mesajul lui Tamási Áron este încă și astăzi la fel de actual și tulburător ca și în momentul publicării. Atunci a stârnit reacții nefavorabile, autorul fiind nevoit să-și tipărească romanul pe cont propriu și în aceste condiții, i-a adăugat o Prefață semnificativă:

„Cartea mea dragă, ești ca un armăsar de soi: dansezi, dai cu copita, muști. Îți place drumul drept, să bați în galop ritmul forței și al propășirii. Îți place vremea curată, în lumina căreia înoți asemenea unui pește de aur. Îți place să scoți pe nări aburul sângelui și al țărânii. Dar nu-ți place când vor să-ți pună zăbala pe care rugina secolelor imită culoarea aurului. Nu-ți plac mârțoagele umile, nici calmul boilor rumegători, nici măgarii ce poartă sacaua. Fiindcă te stăpânește doar lumina; lumina sănătoasă, a vieții libere și lumina dreptății. Alergi cu coama în vânt și nu îngădui să fii prinsă de crescătorii maghiari de animale, care ar vrea să te vâre în herghelie.”

       

La vremea respectivă, cartea apreciată ca „bună de aruncat pe foc” a lui Tamási a stârnit replica unuia dintre cei mai de seamă prozatori ai epocii - Bánffy Miklós, care opunând viziunii celui dintâi un categoric „nem ugy volt az” („n-a fost așa!”) îi dă o replică de proporții epice monumentale: romanul-frescă „Erdélyi történet” (Istorie ardeleană), dar implicit îi înalță și un soclu ex-centricului secui.

Acest text incomod este foarte nuanțat, ca de altfel tot ce a scris Tamási Áron. Pentru cititorul român, Tilda cea „devorată de instinctul erotic, atrasă irepresibil de un alt Petre Petre care o va ucide” poate constitui o prefigurare a Nadinei (Liviu Rebreanu – Răscoala), în timp ce anumite personaje amintesc de „lumea de ratați, aventunturieri, sinucigași a lui Cezar Petrescu”, iar dacă acesta (cititorul) își are rădăcinile în Ardeal, atunci cu siguranță va zăbovi mai mult decât o clipă asupra următoarelor rânduri:

„Tinerii (români din Gărda Națională n.n.) rămaseră nemișcați, privindu-se în tăcere, semnificativ. Domnul Polutaș se apropie încet de pat și puse mâna pe creștetul lui Endre. – Nu mai plânge, domnule conte, zise el. Vin și zile mai bune... Are Dumnezeu grijă de Ardeal ...”




Sus