Marţi, 22 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018


Călimară / Biblioteca Româno – Maghiară: Cartea profesorului Lucian Boia despre Marea Unire apare în limba maghiară

Unire pentru toate mărimile

Vizibil iritat, istoricul Lucian Boia are o remarcă tranșantă în legătură cu expresia Mica Unire  denumire folosită pentru a marca ziua de 24 ianuarie, momentul unirii Principatelor, anul 1859, ziua de naștere a României moderne, stat care în clipa respectivă nu-și putea folosi denumirea ca atere datorită restricției impuse de cancelariile marilor puteri din epocă. 

Profesorul ne oferă și o explicație post factum pentru canonizarea terminologiei legate de triumful lui Cuza: în istoriografia predecembristă s-a uzitat expresia Marea Unire pentru a masca un adevăr ușor jenant în viziunea doctrinară socialisto-comunistoidă. 
                                                  
Anume că în 1918 s-a produs de fapt unirea Transilvaniei cu Regatul României, dar în perioada când Decebal răsuna cu plus de decibeli, iar Burebista devenea un om de stat modern, emblematic, în timp ce teoria continuității se confunda iremediabil cu cea a național-comunismului acerb, deci în acele decenii nu se cuvenea să pomenești de regalitate, de meritul dinastiei Hohenzollern în modernizarea, mai apoi extinderea țărișoarei.

Astfel, dacă Marea Unire a devenit contextual atât de mare, trebuia să existe musai și o osmoză de dimensiuni mai reduse, ne explică încruntat domnul Profesor, precizând că de fapt nu aveam cum să ajungem în prag de 1918 fără a parcurge etapele premergătoare, printre care cu siguranță apariția Principatelor Unite era una esențială și obligatorie.

Poziția lui Boia a fost oarecum ”taxată” de Horațiu Pepine într-un text publicat pe declinarea online Deutsche Welle. 
     

                                                  Traducerea: Rostás-Péter István

Jurnalistul aduce câteva precizări și încearcă să nuanțeze cele expuse de istoric. În accepțiunea lui Pepine conotația de mic-mare ne poate optura percepția asupra importanței unor evenimente-fenomene istorice. Mai exact riscă să devină o interpretare mecanică transpusă pe o scară axiologică rigidă. Vom trăi cu impresia că cele două adunări de la Iași și București au avut un rol mai puțin important decât adunarea de la Alba Iulia, organizată cu 59 de ani după momentul marcării unirii la scară redusă.

Evident, există și o altă explicație parțială: pentru a evita expresia România Mare, parazitată de activitatea lui Corneliu Vadim Tudor, în primele decenii de după 1989 s-a recurs la formula Marea Unire. 

Pepine nu ezită să plaseze o ușoară critică – ce-i drept constructivă – în legătură cu poziția lui Lucian Boia, nuanțând-o în fond. ”Sigur, se ajunge și la abuz de patriotism, dar în forma lui, să zicem moderată, rezonabilă, patriotismul este mai curând o calitate decât un defect.” – spune Boia într-un interviu recent, iar Horațiu Pepine atrage atenția asupra prudenței temătoare (expresia folosită de Pepine) manifestate de istoric.

Reabilitarea patriotismului, a atitudinii patriotice poate fi una din provocările majore ale societății românești într-un context centenar, predispus spre manipularea factorilor politici, pândit de reflexe națonaliste depășite, dar periculoase prin grobianismul și caracterul lor visceral: nostalgii cu care, iată, Lucian Boia se înfruntă și în ultima sa carte despre Marea Unire, apărută în decembrie la Editura Humanitas. Volumul va apărea la începutul lui aprilie în versiunea maghiară, sub egida Editorii Koinónia de la Cluj.

PS.  O abordare interesantă, chiar incitantă ne poate oferi perspectiva unirii cu spațiul de peste Prut: oare atunci cum se va reseta aparatul lingvistico-semantic, vom avea de a face cu o unire de mărimea XXL, pentru care va fi nevoie de un înveliș sonor pe măsură.





Sus