Marţi, 22 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018


Călimară / Biblioteca Româno – Maghiară: Despre M.H.Simionescu și Intelmek Delfinhez

Biblioteca Româno – Maghiară: Despre M.H.Simionescu și Intelmek Delfinhez

Despre Mircea Horia Simionescu maghiarii știu foarte puțin deoarece acest prozator postmodern al României proletarizate până la rădăcini a anilor '70-'80 nu prea a fost tradus în maghiară. O altă greutate care atârna den gâtul acestui prozator absolut original este relația sa strânsă cu elita partidului comunist – o realitate care răcea legăturile sale cu lumea cititorilor atenți la astfel de nuanțe.

Învățături pentru Delfin (1979) a fost tradusă, relativ repede după apariția sa, de către Bogdán László, cu titlul: Intelmek delfinhez (1987).
Romanul are aspecte postmoderniste clare, relatând despre o relație de servilitate dintr-un semidoct și un semibandit, amândoi personalități mediocre care trăiesc vesel viața lor printr-o interdependență plăcută. 

Această scrisoare uriașă – având un adevărat format de carte autentică – își are ca personaje de bază pe Gri Macedoneanu, Marin Cofetaru și Galina – toate trei fiind bune și plauzibile reprezentante ale unui București ciocoizat și îmbibat cu descurcăleală.

       

Acest București descris de un semidoct arivist (un anonim: un ciocoi bleg care are aere de intelectual) – deși postmodernul îi decolorează străzile și restaurantele dubioase –, apare în fața cititorilor ca și mica metropolă a anilor '70-'90, îmbrăcată în haine parodistice second hand. Gri Macedoneanu se leagă cu cureaua de vârful Alpilor superascuțiți, Galina se uită la serialele Kojak și Tarzan, Cofetaru scoate cuțitul cu mare veselie criminală, iar ciocoiul anonim bleg este forțat să se însoare cu o cocotă care fură covoare.

Postmodernismul lui Simionescu este unul măsurabil, prezentând distanțe împrumutate din geometria plană, intercalate între realitate și parodistic. Italo Calvino – cu care este des comparat – își descrie însă lumea sa postmodernă folosind ca armă culoarea atotputernică a dimensiunilor, alegând geometria în spațiu ca liant al nuvelelor sale – nuvele cu tentații suprarealiste. 

Simionescu nu este un Italo Calvino românesc – cum scriu unii critici. Simionescu nu este suprarealist. Simionescu este un realist care folosește parodisticul drept camuflaj pentru a descrie fără riscuri majore o societate românească etern-socialistă în care descurcăreala este ridicată la nivel semioficial.

Interesantă postfața traducătorului Bogdán László, care este vizibil deranjat de structura excentrică a romanului, punând un șir de întrebări lui însăși, tatonând pietrele de temelie ale acțiunii. El ajunge la concluzia că parodisticul este ceea ce domină în acest roman curios – un roman pe care îl recomand numai acelora care au răbdarea și puterea de a căuta împreună cu Simionescu noile drumuri ale înțelegerii și perceperii realităților învecinate cu arivismul, servilitatea și nebunia propriu zisă.







Sus