Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Ergo bibamus! Septimiu Borbil despre Hamvas Béla

Biblioteca Româno-Maghiară:  Ergo bibamus! Septimiu Borbil despre Hamvas Béla 

                                                  Vinul este o oglindă pentru oameni.
                                                                                        Alcaeus 


Pentru români, marele gânditor și eseist Hamvas Béla (1897–1968), familiarizat în egală măsură cu tradițiile Răsăritului și Apusului, este un necunoscut, însă nu din vina sa. La fel de necunoscute ne sunt și numeroasele întrebări privitoare la modernitate, precum și sugestiile legate de contracararea unor metehne ale acesteia – rod al viziunii sale de critic social.

Până acum vreo zece zile când un prieten mi-a vorbit despre Filosofia vinului, nici eu n-am avut habar despre acestea. Incitant subiect, mi-am zis și total opus vorbei „tăt prostuʼse știi îmbeta”, cu atât mai mult, cu cât, la un moment dat autorul afirmă: 

„Dacă cineva a băut corect toată viața, la bătrîneți vinul deja l-a eliberat în totalitate”. 

Deși nu știu despre Hamvas Béla nimic în plus față de informațiile oferite de Wikipedia, constat că o parte dintre trăirile acestuia m-au încercat și pe mine în anii în care „pluteam” între cele două extreme, pomenite trei rânduri mai sus.

      

De la primele pagini am remarcat un aspect esențial pentru mine, faptul că deși gânditorul, plecat dintre noi la cinci ani după nașterea mea, era un creștin practicant, iar eu prin forța împrejurărilor am primit în acest sens o educație ca vai de lume, nicicare n-am fost mișcați de îndemnul cuprins în Vulgata   

„Nu privi la vin, cum este el de roșu, cum scânteiază în cupă, cum alunecă el pe gât.Căci până la urmă ca un șarpe mușcă și ca o viperă împroașcă venin.”(Vulgata, Prov. 23, 31sqq.) – ci am preferat să ne apropiem de vin într-o manieră empirică. 

Cei care vor parcurge lucrarea, vor sesiza că gânditorul nu s-a mulțumit doar să experimenteze, așa cum facem cei mai mulți, ci a oferit și o explicație: 

„Viața abstractă este o viață construită pe teorii, ce se bazează, nu pe experiențe senzoriale directe ci pe așa numite principii. În era modernă cunoaștem doi astfel de oameni abstracți; unul e scientifistul, celălalt puritanul. Aici nu mai trebuie spus că ambii sunt variațiunile ateismului”.

Hamvas Béla a găsit cu cale să-și împartă cartea în trei părți, 

„întreirea fiind împărțirea perfectă, dar și pentru că numărul vinului este treiul, iar acest număr trebuie exprimat și prin împărțire”. În prima parte, conștient că a „depășit limitele permise” s-a referit la metafizica vinului, dorind prin aceasta să așeze „temeliile tuturor filosofiilor viitoare ale vinului”. 

La început, vinul e tratat ca adevăr supranatural, pentru ca în partea a doua, abordarea să devină una descriptivă (struguri, soiuri de viță, soiuri de vin, legăturile pământ-vin, apă-vin, vinurile ungurești dar și vinurile străine mai renumite), iar ultima partre este dedicată ceremoniilor vinului.

În această ultimă parte, cititorul află despre vin când să bea și când nu, cum, unde și în ce se bea, singur sau în doi, cot la cot cu un bărbat sau alături de o femeie. Totodată, autorul se referă și la legătura dintre vin și muncă, vin și plimbare, vin și baie, vin și somn, vin și dragoste, dorind să evidențieze bogăția infinită a ocaziilor de băut și să invite pe toată lumea să completeze ceremoniile vinului cu noi și noi capitole. Explicând împărțirea terțiară a materialului, 

Hamvas Béla afirmă că aceasta

„armonizează îndeaproape cu cele trei ere ale istoriei universale a vinului. În sensul înțelesului, corespondentul părții metafizice este era antediluviană, când omenirea încă nu cunoscuse vinul, visând doar despre el. După potop, Noe a sădit prima viță de vie și astfel a început o nouă eră în istoria universală. A treia eră începe cu transformarea apei în vin, iar noi trăim acum în această eră. Istoria universală se va sfîrși când din izvoare și fântâni țâșnește vin, din nori plouă cu vin, iar apa lacurilor și mărilor vin se face. Și spunând acestea, am rostit ideea de bază a filosofiei vinului”.


Când m-am apucat de citit cartea, parcurgând primele pagini, am fost inițial șocat de felul în care autorul se apleacă asupra unor comunități – pietiști, puritani, scientifiști, atei/marxiști – pentru că modul în care o face, poate fi lesne catalogat drept discriminare a unor minorități, dacă ar fi să ne ghidăm după „canoanele” prezentului. Citind în continuare, am început să mă gândesc că filozoful îi privea pe toți aceștia ca pe o masă compactă ți consistentă de indivizi mânați de o „atitudine proastă”, în acest caz, nemaifiind probabil vorba despre o minoritate. După mine, rândurile de mai jos sunt edificatoare în acest sens:

„Oamenii cred în general, că izvorul tuturor relelor este păcatul, prin acesta înțelegînd, că cineva minte, fură, înșeală, jefuiește, omoară, preacurvește. Ignoranța lor merge până acolo încât emit legi enorm de răsunătoare împotriva acestui păcat, prin care amenință chiar și cu spînzurătoarea. Deși aceste legi sunt vechi deja de câteva mii de ani, nu au avut până acum niciun efect. Aici și acum, eu protestez împotriva acestui crez general. În urma unor cugetări temeinice declar, că nu păcatul este cauza răului. Cauza acestui rău se află mult mai adânc. Răul izvorăște din atitudinea proastă. Păcatul este doar urmarea acestei proaste atitudini. Și cu asta, pe urmele sfîntului apostol Pavel, consider sfera legii și moralului, ca fiind lichidată și doresc să bazez originea tuturor activităților umane în fundament în religie. 

Și fac acest lucru, nu în mod arbitrar și nu pentru că eu aș fi descoperit această idee. Nu. Acest lucru a fost privilegiul escatologilor creatori, în clipele lor fondatoare de religii. Și fac acest lucru, pentru că, în experiența mea, legea și moralul au stins păcatul cel mult în mod aparent, însă nu au reușit niciodată să vindece vreun rău. Rădăcina păcatului și astfel izvorul răului este ascunsă mult mai adânc pentru ca moralul ori legea să le ajungă. Păcatele stigmatizate de codul penal sunt doar consecințele finale ale proastei atitudini religioase. Am spus deja și subliniez acum din nou, toată lumea trebuie să aibă o religie și nu există om areligios. Dacă cineva nu crede în religia bună, crede în cea rea. Dintre toate religiile rele, cea mai rea este ateismul.

Să nu se mire nimeni că răul are un rol atât de însemnat în viața omului. Răul este de fapt singura problemă de rezolvat. La început omul a făptuit primul păcat. Acum știm deja ce este acest păcat. Nu este ceva ce se lovește de codul penal. Nu ar putea fi judecat nici chiar după cele mai severe sisteme morale. De ce? Pentru că primul păcat, păcatul cel mai întunecat, răul cel mai rău a fost religia rea, atitudinea proastă. În aceea clipă omul a fost prins de un spasm. Biblia numește acest lucru păcat originar. 

Din aceea clipă, trăim toți cu acest spasm în noi, ce a intervenit în fundamentul ființei noastre, în atitudinea religioasă. Pentru că acest șoc este ereditar. Propria noastră atitudine proastă ne irită și ne căutăm dezlegarea în mod disperat. Potopul nu a putut să ne spele de ea, iar odată cu apariția curcubeului a apărut și băutura dezlegătoare. Nu pot percepe vinul doar ca un act de grație dintre cele mai înalte. Vinul dezleagă. Avem vin. Putem să dezlegăm acel șoc blestemat. Vinul ne readuce viața noastră originală, paradisul și ne arată unde vom ajunge la a lumii cea din urmă sărbătoare. Omul poate îndura acest pod între prima și ultima zi doar în extaz. Acest extaz este vinul”.


Da, fraților! Dezlegarea prin vin nu este o iluzie deșartă, așa cum mulți sunt tentați să creadă. Am simțit-o la rându-mi, pe vremuri, iar faptul că în prezent mă las condus de înfrânare, îmi întărește convingerea. Ce să-i faci, nu oricine poate „bea corect”, dar: 

„Din fericire, sufletul nu e ca trupul. Dacă cineva se naște surdo-mut sau cu picioare schilodite, sau ajunge schilod în cursul vieții, nu stă în puterea omului să schimbe acest lucru. Lumea sufletului e însă altfel. Toată lumea se naște cu suflet întreg, sănătos și nu pierde niciodată această întregime sănătate. Infirmitatea sufletului se poate vindecă la oricine. Aici măcar nu e nevoie de vreun miracol”.

Prin urmare: să bem pentru asta și să nu ne temem să fim ceea ce suntem! Ergo bibamus!




Sus