Luni, 23 Septembrie 2019
Luni, 23 Septembrie 2019


Călimară / „Walter, auzi, simfonia ungurilor?”

„Walter, auzi, simfonia ungurilor?”

Regalitatea Maghiară a fost organizată în timpul domniei regelui István I (cel Sfânt) (1000-1038), care înainte de botez avea numele de Vajk. Ca principe, István conducea țara între anii 996-1000/1001, anul în care a fost încoronat rege la Esztergom după ritul apusean, cu coroana dăruită de papa Silvestru al II-lea, purtând titlul de király (de origine slavă cral – din numele lui Carol cel Mare).

La această perioadă ne trimit vorbă legendele: Legenda lui András și Benedek (1060) despre cei doi călugări, apoi Legenda Sfântului Stefan (1077), Legenda episcopului Gellért (1000), Legenda sfântei Margareta (1200?) și altele.

Gellért s-a născut la Veneția în anul 982. Îl știm ca monahul mănăstirii San Giorgio Maggiore, care, pornind spre Ierusalim, s-a oprit, legenda spune că la cererea regelui Ștefan, și a devenit învățătorul (pedagogul) fiului regelui, cu numele de Imre. 

Regele l-a numit episcop de Csanád (Cenad, azi jud. Timiș) unde conducea cursurile școlii din mănăstire împreună cu Walter, dascăl, corist eminent de biserică…

  
Din legendă aflăm evenimentele călătoriei lui Gellért pe marea agitată, auzim tropotele cailor, vedem plutele încărcate cu sare pe râul Mureș. Urmează călimara sihastrului Gellért răsturnată de o căprioară – o vulpe umilindu-se în fața omului sfânt. 

Apoi sfârșitul cumplit, oribil: pirații păgânului Vata opresc căruța, în care se afla omul sfânt, purtând crucea lui Hristos urâtă de păgâni care, în furia lor oarbă, fără frică de Dumnezeu, de pe o stâncă a Dealului Kelen, lîngă Dunăre, au azvârlit episcopul în adâncime (astăzi Dealul Gellért/Gellért hegy – punctul cel mai înalt al Budapestei de azi).

Tot în legendă putem citi despre o călătorie a episcopului Gellért cu fratele Walter, o călătorie care a lăsat urme în literatura veche a maghiarilor deoarece face referiri la cântecele populare. Gellért auzise cântecul unei servitoare care măcina. Gellért spunea lui Walter:
    

„Walthere, audis symphoniam hungarorum, qualiter sonat?" Adică: ”Walter, auzi cântecul (simfonia) ungurilor, care se aude?” 

Autorul legendei menționează: episcopul dădu fetei câteva monede da aur...

Simfonia auzită de episcop și fratele Walter era o melodie populară   prima mențiune despre cântecele populare ale înaintașilor, strămoșiilor noștri , melodie din inima unei fete, care poate era îndrăgostită, dar cel puțin bucuroasă, plină de viață, exprimându-și fericirea, bucuria sau poate tristețea...

Mulțumim, fetițo, pentru cântecul tău care răsună până astăzi, peste tot în lume, unde trăiesc maghiari!





Sus