Joi, 19 Septembrie 2019
Joi, 19 Septembrie 2019


Călimară / Dan Perșa despre Mikszáth Kálmán și Căsătorie ciudată (Különös házasság)

Dan Perșa despre Mikszáth Kálmán și Căsătorie ciudată (Különös házasság)
 
Mikszáth Kálmán este fără îndoială un scriitor înzestrat. Romanul său „Căsătorie ciudată„ se citește cu plăcere, pentru că este scris cu plăcere. Este o frescă a lumii maghiare, ce pornește de la un pretext din istoria apropiată, pentru a vorbi, de fapt, despre țara și despre oamenii timpului său. Verva sa, vivacitatea sa produc o scriitură foarte dinamică, inteligentă și sensibilă în același timp. O frescă de altă structură narativă decât face, de pildă, 

Lev Tolstoi pentru Rusia, contele fiind un adept al lui Flaubert. Dimpotrivă, Mikszáth Kálmán se implică în scrierea sa, cel puțin la nivel estetic, folosind umorul, ironia și jovialitatea. Deși a dus o viață destul de grea și a muncit mult atât pentru a realiza o carieră politică, dar și pentru a se impune ca scriitor, nu și-a pierdut nici una dintre calitățile înnăscute pentru a fi scriitor. Pentru că Mikszáth Kálmán este un scriitor născut, iar ce vine pe urmă, prin muncă asiduă, îl arată și ca scriitor ce și-a respectat înzestrarea, a depus un efort continuu de a-și cizela scrisul și a-și îmbunătăți tehnica de prozator. O dovedesc cele circa cincizeci de romane pe care le-a scris. Nu este la îndemâna oricui să fie atât de prolific. Dintre scriitorii români doar Sadoveanu îl întrece în prolificitate, fiind și el un prozator ce simțea o mare plăcere scriind. 


Am deplâns de-a lungul timpului că nu am găsit între traducerile făcute în limba română, dacă nu o Istorie e literaturii maghiare, măcar un compendiu. Poate există și nu l-am găsit. Citind însă pe Mikszáth Kálmán, mi-am dat seama că aveam și o altă soluție. Să apelez la bibliotecă și să citesc cât mai multe dintre cărțile traduse din maghiară. 

Mea culpa că nu am făcut-o până acum, dar am de gând să o fac. Și îi sfătuiesc la fel pe cei care au citit măcar din literatura scriitorilor maghiari din România și apreciază la justa valoare calitățile acestor scriitori. Nu îmi permit generalizări deoarece, cum am spus, nu am o privire globală asupra literaturii maghiare, dar pot spune că, de fiecare dată când am citit poezii sau proză scrise de autori maghiari, mi-au lăsat impresia că sunt înzestrați în mod deosebit pentru literatură. Aceeași impresie am avut-o și la citirea lui Mikszáth Kálmán. 

Mikszáth Kálmán vorbește, în primul rând, despre oameni. O vastă galerie de personaje ia naștere și în „Căsătorie ciudată„. În același timp, prezintă moravurile unei societăți. Urmărești, în roman, oameni politici, femei, fete, tineri, studenți… într-o veselă societate. Veselia aceasta vine și dintr-o plăcere de trăi, o joie de vivre, dar mai ales din inteligență. Inteligența nativă a maghiarului pare că face oficiile unei bune dispoziții generale, prin aceea că relațiile interumane sunt deloc frigide sau minate de pudibonderii ori tabuuri. 

           

Oamenii sunt deschiși, nu au nici inhibiții, nici nu suferă de prejudecăți. Nu sunt, adică, privați de libertatea interioară – și de aici impresia că trăiesc într-o lume liberă, fără constrângeri și care le oferă motive de bucurie. Dar Mikszáth Kálmán merge și mai adânc, prezentând nu doar din exterior, cum o face contele Tolstoi, lumea sa, ci pătrunde și în intimitatea personajelor, uneori, pentru a releva și profunzimile ființei umane. 

Ceea ce mi s-a părut remarcabil este că el acordă o atenție deosebită personajului feminin, ceea ce destul de puțini scriitori o fac și mai și reușesc. Prin asta, se mai adaugă o latură scrisului acestui scriitor, dragostea și duioșia față de personajele sale, care, desigur, este o prelungire a iubirii pentru oamenii aflați în jurul său. Căldura acesta pusă de Mikszáth Kálmán în scrisul său, este un alt atuu important al prozatorului.

Fără îndoială că Mikszáth Kálmán ar putea fi tradus oriunde în lume și s-ar bucura, datorită calității cărților sale, de succes. Dar, cum se întâmplă la modul general cu țările din estul și centrul Europei, nici literatura maghiară nu se bucură de o promovare mondială meritată, ci rămâne mai mult pe acasă, în zona „limbilor de circulație mică”, după cum s-a spus. Nu cred că un scriitor ca Mikszáth Kálmán ar fi mai puțin interesant pentru un cititor occidental (sau de pe continentele americane), decât sunt scriitorii latino-americani. Doar că promovările nu există. 


Eu am citit romanul „Căsătorie ciudată” într-o ediție a Editurii pentru literatură, anul 1961, unde se află și o prefață. O prefață politizată, desigur, așa cum se făcea în acei ani. Cu diverse reproșuri la adresa romancierului, pentru că nu a înțeles rolul istoric al proletariatului. Desigur, acuzație ridicolă, mai ales că Mikszáth Kálmán, ca umanist, este ideologic vorbind, deasupra oricărei ideologii partinice. Însă nu asta are importanță, ci ideea că scriitorii traduși și publicați în acea perioadă, ar merita o reactualizare. 

Republicați (traducerea în sine este de foarte bună calitate) și cu un aparat critic actualizat, care să pună accentul pe valoarea estetică a cărților, nu să bată câmpii despre dispozițiile ideologice ale scriitorilor.

Repet, cartea mi-a plăcut foarte mult, am citit-o cu încântare și o recomand adevăraților cititori de literatură. Vor pătrunde prin ea într-o lume pe care o cunosc vag, din auzite, dar nu au avut ocazia să intre în contact literar și cultural cu ea. Acest contact cultural mi se pare cel mai benefic din câte pot exista între două popoare și două națiuni care conviețuiesc cu brio de sute de ani și ar trebui să aibă o strânsă prietenie și relații de într-ajutorare. 

Cum știm, ignoranța este cel mai mare dușman al prieteniei. Iar împotriva ignoranței ce avem, dacă nu cultura? Pe de altă parte, cunoașterea culturii unei națiuni, este un semn de respect. Și, așa cum ura unuia pentru un altul duce la ură reciprocă, și respectul unuia pentru cineva duce la respect reciproc. 


Am militat mereu pentru schimburile culturale între țările est și central europene, dar mereu am constatat că bunii mei concetățeni scriitori văd cu mult mai departe și doresc să fie traduși în franceză, germană și engleză. Degeaba spun că noi, țările est și central europene, țările baltice și din jurul Mării Negre avem de comunicat ceva lumii, dar pentru asta trebuie ca mai întâi să comunicăm între noi, pentru că spusele mele n-au nici un ecou în urechile celor care se vor direct premianți Nobel, fără să înțeleagă nici ce este cultura în adevăratul sens al cuvântului, nici prietenia culturală. 

Eu, cel puțin, mi-am făcut un nou prieten maghiar citind pe Mikszáth Kálmán. Tocmai pe el, acest scriitor, față de care am dobândit respect, admirație și dragoste. Și sunt mulți alți scriitori ca el!




Sus