Luni, 17 Iunie 2019
Luni, 17 Iunie 2019


Călimară / Adriana Macsut despre Markovits Rodion și Garnizoana din Siberia (Szibériai garnizon)

Adriana Macsut despre Markovits Rodion și Garnizoana din Siberia  (Szibériai garnizon)

Rodion Markovits (15 iulie 1884, Kisgérce, Szatmár, Monarhia Austro-Ungară – 27 august 1948, Timișoara, România) a scris în limba maghiară despre lumea românească transilvăneană interbelică. 

El ocupă un loc important printre scriitorii de expresie maghiară din Transilvania pentru că romanul, „Garnizoana din Siberia” a fost tradus în 14 limbi, fiind considerat în perioada interbelică un adevărat best seller. Această carte povestește experiența tulburătoare și grea a celor care au căzut prizonieri în Rusia în timpul primului război mondial. 

În 1926 a publicat în ziarul Keleti Újság din Cluj un anunț prin care îi invita pe foștii prizonieri în Rusia să-și povestească trăirile. Mărturiile lor le-a folosit în redactarea volumului "Garnizoana din Siberia", subtitrat "roman-reportaj colectiv", care a apărut ca foileton în Keleti Újság între aprilie și august 1927. În 1928 a fost publicat în două volume. În doi ani a fost tradus în 14 țări și a devenit un best-seller internațional. 

         

Multe discuții s-au purtat asupra categorisirii operei  un roman documentar sau un reportaj colectiv – pentru că este un amestec de ficțiune, jurnal și document istoric. Valoarea sa literară a fost contestată de unii critici care i-au reproșat unilateralitatea relatării, stilul neîngrijit, compoziția confuză. Totuși, cartea a fost și rămâne expresia fascinantă a unei zguduitoare experiențe de război”. (Markovits Rodion, în http://www.bjt2006.org/GN_mini_Rodion_Markovits_1417.pdf) 

Cartea începe cu o scenă obișnuită, chiar casnică, într-o zi de duminică, într-un oraș industrial. Scena este despre un bărbat care se dovedește a fi personajul principal al romanului care a fost bolnav de gât și își mărturisește bucuria vindecării: ,,Cred că m-am vindecat” (p. 9). Începe să fie neliniștit pentru că a conștientizat că sosise în Capitală că să își găsească de lucru, că are o soție cu bucle blonde și un băiețel cu mânuțe moi (p.10). 

Soția este îngrijorată că nu s-a făcut bine (p. 11), dar bărbatul se decide să meargă în oraș după ce află de la ,,tiganii ..cu viorile... că ...a fost ucis prințul moștenitor” (p. 12). Reușește să cumpere un ziar și își dă seama că vestea e reală (p.16), dar nu înțelege cum poate influența viața lui moartea prințului moștenitor (p. 18). Caută de lucru și ar vrea să fie șef de birou în localitatea Pui ,,despre care nu a auzit niciodată, înainte” (p. 19). Curând vine vestea despre mobilizarea generală și se înrolează pentru a prinde loc ca ofițer (pp. 21-23). Credea că dacă are platfus va scăpa, dar medicul îl repartizează la cavalerie.

Domnule Doctor, vă rog. Eu am platfus. Priviți! Și-a ridicat piciorul arâtându-l. Medicul s-a aplecat pentru o clipă, apoi a spus: – Nu e grav. Poți cere cavaleria.” (p. 29).

Soția devine îngrijorată și eroul merge să își vadă și mama care îî spune că războiul va ține mult și îl sfătuiește Să nu îți pese decât de tine. Aici, familiei tale îi va fi bine” (p. 34).

A avut parte de instructaj și a primit grad de ofițer: nu era nici fruntaș, nici codaș” (p. 42). Nu a apucat să lupte prea mult pentru că a fost luat prizonier. 

                   Redactorii ziarului scris de mână al prizonierulor de război: ”Anunțul din Siberia”

Ofiterul rus salută din nou și nu se mai uită în spate. Iar el se încheie la nasturi și agitat, roșu porni mai departe cu răcarii ruși. Îl duseră la un căpitan rus cu mitralieră și cu barbă lungă. Aici se calmă. Soldații raportau spunând: Kapitan. Deci totuși cîpitan. Nu-i vor tăia capul” (p. 96).

Urmează drumul prin Rusia spre Siberia și frigul polar începe să muște: ...se făcu din ce în ce mai frig și deodată începu să ningă... deși calendarul arăta doar 3 septembrie” (p. 155), apoi în sfârșit trenul cu prizonieri ajunge în Siberia unde în decursul a 40 de ani, din ordinul țarului au venit pe jos peste un milion de exilați” (p. 157). După o perioadă de timp eroul ajunge să înțeleagă organizarea garnizoanei din Siberia care a dat și titlul cărții. 

Încetul cu încetul organizarea și administrarea lagărului începu să îî fie clară. Există deci un comandant rus, superiorul direct: domnul Waleczky. Dar și aceasta are un comandant, un colonel muscal. ” (p. 192).

Fiind ofițer era privilegiat, pentru că soldații munceau și trăiau în condiții mizerabile: soldații prizonieri aveau bărbi lungi, răvășite și pungile de paie care răsăreau din zapadă aveau haine mai bune decât prizonierii aștia!” (p. 197). Totuși și ofițerii suferau ,,pentru că sunt departe, din cauza incertitudinii” (p. 206). 
  
A primit chiar și o carte poștală în care îl salutau soția, copilul, bucătareasa, dar nicio veste de la mama lui, apoi a scris și fratele lui mai mic (p. 211). Până la urmă a venit și ziua când eroul cărții a auzit emoționant anunțul că la linia doi sosește trenul pentru Budapesta (p. 205).

Întoarcerea avea să fie însă după șapte ani: Slab, palid, după încercarea celor șapte ani” (p. 406).   




Sus