Marţi, 18 Septembrie 2018
Marţi, 18 Septembrie 2018


Călimară / Horia Picu: Despre Gárdonyi Géza și Contract de căsătorie (Ida regénye)

„Contract de căsătorie” de Gárdonyi Géza și versurile lui Petőfi Sándor: „Dragostea poate înlocui orice, dar nimic nu poate înlocui dragostea”


Relația dintre un bărbat și o femeie începe – dacă începe – cu un flirt, urmat de dragoste, apoi de căsătorie, cu bune, cu rele, cu o fericire care se termină invariabil într-o mare tristețe. O ordine firească a lucrurilor, până la romanul scriitorului Gárdonyi Géza, care ne propune în „Contract de căsătorie” o altă abordare a eternei relații dintre „el” și „ea”.

Balogh Csaba și Ida, fiica înstăritului Ó Péter, „angrosist și comisionar de bunuri” din Budapesta, se căsătoresc. Interesul nu este al niciunuia dintre cei doi soți, este al tatălui Idei, pe care prezența fetei acestuia lângă el îl cam încurcă în viața libertină pe care o duce după ce rămâne văduv.


Ida a crescut și a învățat într-o școală condusă de maici. Crește într-o atmosferă austeră, unde izbucnirile firești ale copilăriei nu erau văzute cu ochi buni. „...în fața primei doamne nu puteai zburda, nici sălta fustele. Prima doamnă nu avea obiceiul nici să pedepsească, nici să mustre măcar, dar mama primei doamne fusese baroană, [...] și baroanele consideră zbenguiala ca o dovadă de foarte proastă creștere burgheză.” 

Fetele se întrec în a imita gesturile pe care le fac maicile. „Fata care nu călca, nu se întorcea, nu zâmbea sau tușea, nu ținea batista și nu vorbea sau asculta ca sora Maria, nu era decât o mitocancă.”

           

Balogh Csaba e ziarist și priceput în arta picturii și a sculpturii. În afară de asta, arată bine și nu are bani. Ar face orice ca să-i aibă. „Angajându-se ajutor în atelierul unui sculptor cu bun renume, și-ar fi putut agonisi cele de trebuință. Dar cum poate vulturul să-și desfășoare aripile în cotețul găinilor? (Vedem, așadar, că are o foarte bună impresie despre el însuși!)”

Ó Péter „Semăna cu un măcelar de vreo cincizeci de ani, îmbrăcat in jiletcă neagră, ferchezuit ca să participe la adunarea festivă a conducerii Uniunii Naționale a măcelarilor și mezelarilor maghiari.”
Acesta e portretul fizic pe care i-l face autorul. Despre partea morală ce să mai vorbim, din moment ce este în stare să-și mărite fata cu primul venit atras (măcar) de aspectul fizic – de altfel foarte plăcut! – al Idei, ci de consistenta promisiune financiară care ar intra imediat in vigoare după căsătorie?

Și sora lui Csaba, Jolán, trebuie să acopere o mare datorie financiară făcută de cartoforul ei soț. 

Premise evidente pentru ca Csaba să se căsătorească cu o necunoscută, ispitit de răsplata financiară promisă de Ó Péter. Totuși, frământări de conștiință are. Se întreabă: „Dar dacă pentru domnul Ó Péter căsătoria nu e decât o oarecare afacere, o afacere a lui sau pe care trebuie să o rezolve, de ce oare nu și-ar permite și el, în această lume făcută din tranzacții, să facă o afacere?” 

Balogh Csaba oscilează între a face și a nu face căsătoria formală. „Parcă totuși ceva nu era în ordine! „O căsătorie silită e împotriva firii! Nu sunt eu făcut pentru așa ceva. Nu e demn pentru un domn! Îngrozitoare afacere!” Și din nou auzi în urechi, susurând trist, oftatul soră-sii: — Salvează-mă!”


Trece până la urmă peste orice piedică morală autoimpusă. „Apoi făcu un efort și își reveni. — De ce mă revolt? De ce mă întristez? La urma-urmei, pentru mine căsătoria asta nu e decât o punte. O punte peste un smârc. Trebuie să o trec spre a-mi putea urma drumul!”

Doi străini care, puși în fața sorții fără să se cunoască, sunt nevoiți să se căsătorească. Csaba și Ida se tutuiesc în public, dar când sunt doar ei doi își vorbesc cu pronumele de politețe. Un exemplu: „— Mulțumesc, nu obișnuiesc să fumez in prezența unei doamne străine.
— Dacă sunteți fumător puteți fuma și in prezența unei străine dacă i-ați cerut in prealabil permisiunea.”

Dialogul dintre Csaba și Ida e plin de nuanțe, de subînțelesuri: „Îmi dai voie să-ți spun Ida, când suntem numai între noi?”

Cu finețe de bijutier al cuvintelor, Gárdonyi Géza îi apropie pe cei doi străini unul de altul. „Ochii lui priviră înduioșați câteva clipe fața liniștită și pură a Idei. Poate că atunci o privea pentru prima oară.” Reintrând repede în rolul de soț doar în acte, Csaba „redeveni distant.”

Distanța dintre cei doi începe să dispară. El îi spune: „Trebuie să mărturisesc că nu te simt întotdeauna străină. Chiar azi, văzând în atelier urmele mâinilor dumitale atât de grijulii am uitat pentru o clipă că suntem străini.”

În mod firesc, apare la un moment dat primul compliment: „Ida, ești atât de frumoasă!… Dumneata nici nu știi cât ești de frumoasă!”


De la aprecieri măgulitoare, Csaba începe să-și manifeste simpatia pentru Ida cât se poate de concret. „Pană acum nu-i dăruise nimeni nicio bijuterie. Csaba i-o cumpărase din banii lui. Și Csaba spune că ea e bună și nobilă, când colo el este acela.”

Până la urmă, pas cu pas, căsătoria din interes se transformă în dragoste. „Ida își strecură brațul sub al lui Csaba, cu o alunecare caldă și intimă, de parcă prin acest gest ar fi devenit dintr-o dată soți.”

La sfârșitul romanului, cititorul rămâne, la fel ca personajul Ida, cu versurile lui Petőfi: „Dragostea poate înlocui orice, dar nimic nu poate înlocui dragostea”.

Dragostea poate înlocui oricând un contract de căsătorie, dar „Contract de căsătorie” nu putea fi scris decât de Gárdonyi Géza!




Sus