Vineri, 14 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018


Călimară / Despre Romulus Cioflec, Kaus Demeter și Örvényben (Vârtejul)

Despre Romulus Cioflec, Kaus Demeter și Örvényben (Vârtejul)

În postfața romanului traducătorul Dávid Gyula îl situeză pe Romulus Cioflec între Slavici și Rebreanu, căutându-i acele cracteristici care îl apropie pe scriitorul romanului Örvényben (Vârtejul) de universurile semnate de cei doi seniori amintiți ai literaturii române.

Fără dubii, Romulus Cioflec este rudă spirituală a celor doi, dar ca și origini pare a avea sorgintea în lumea lui Agîrbiceanu – acea lume a popilor Man (vezi Popa Man) și a hoților simpatici, care împletesc benign toată literatura rusticului românesc.

Personajul principal, Mitrea Căuș – numit de superiorii săi din armata imperială Kaus Demeter – nu-și găsește locul în satul natal, cedând ispitei de a fura cai și a-i trece ilegal peste graniță, spre Țara Românescă. Hoția, ca atare, nu are greutate prea mare în familia sa și în cercul de prieteni, considerând-o ca ceva haiducesc , nicicum o ”activitate” demoralizatoare.

         

Arivismul codificat în galben din Arhangelii lui Agîrbiceanu respectiv negru din Aurul negru al lui Cezar Petrescu ia dimensiuni mult mai simple în Vârtejul, deoarece Mitrea Căuș nu are puterea de a-și netezi singur soarta, creând în cititor sentimentul, că ar deveni hoț – la propriu și la figurat – în orice mediu.

Interesante sunt aspectele maghiare ale romanului, începând cu nobilii maghiari – vezi furtul cailor lui Füredi – sau uimirea lui Mitrea pe care o simte intrând cu trenul soldaților în gara din Budapesta, acoperită și gălăgioasă (ca și acum altminteri).

Deși Cioflec era bun prieten cu Panait Istrati – în operele căruia hoția în sine devine un joc simpatic cu puterea – Mitrea Căuș din Örvényben (Vârtejul) este un personaj incolor, situîndu-se departe de lumea acelor personaje principale, care trezesc în cititor simpatie.

Hoții din operele lui Zaharia Stancu sau Eugen Barbu – vezi A gödör (Groapa) – prezintă o anumită aură bărbătească, obligând cititorii să-și țină pumnii pentru ei. Mitrea Căuș însă nu face parte din această ”echipă”, fiind înzestrat de autor cu o fire molcom-neutră, cu vise mici și planuri mari... ușor realizabile (furtul cailor).

Ceea ce face însă acest roman o capodoperă în miniatură este descriere de tip filmat a satului transilvan din Imperiul Austro-Ungar (din acest punct de vedere prezentând clar rudenie cu Rebreanu, respectiv romanul Ion –, un sat care își trăiește viața molcom, fără mari sentimente patriotice. 

Traducătorul – care s-a născut tot la Araci (Árapatak) ca și autorul – chiar notează în postfață, că în romanele lui Cioflec nu prea se găsesc trimiteri spre conflictele româno-maghiare din acea epocă a sfârșitului Primului Război Mondial. 

Această cale a observării anti-pathos al evenimentelor din tranșee – ca și metodă de comunicație cu cititorul – a fost perfecționată mai târziu de Laurențiu Fulga, care în Alexandra și infernul face din război (la el e vorba de Al Doilea Război Mondial) o simplă scenă a vieții cotidiene.

Ergo: romanul lui Romulus Cioflec este unul care merită a fi citit, ba mai mult, comparat cu ”vecinii” de pe eșichierul literar românesc: Slavici, Rebreanu, Istrati și Agîrbiceanu.Ba mai mult, romanul ar putea fi un exemplu bun pentru a exemplifica cele spuse de Eugen Lovinescu (Istoria civilizației române moderne) despre matrixul specific românesc așezat între Vest și Est, având ca și coordonate ortodoxismul și atașarea de temperamentele ”estului chirilic”.






Sus