Miercuri, 19 Septembrie 2018
Miercuri, 19 Septembrie 2018


Călimară / Szász Lenke: Aici, în Harghita, am tradus ”Moara cu noroc” în limba esperanto (La muelilo de la fortuno)

Szász Lenke: Aici, în Harghita, am tradus ”Moara cu noroc” în limba esperanto (La muelilo de la fortuno)

Când vine vorba, foarte rar, de limba esperanto, unii „mai informați ” spun: Da, e o limbă artificială… Alții, mai puțin informati, întreabă: Esperanto are alfabet? Sau: Mai sunt esperantiști?

Să vă spun despre motivele care m-au dirijat spre această limbă, devenind cu timpul traducătoare din esperanto și în esperanto.

În liceul nostru din Sfântu Gheorghe prima clasă cu limba de predare română s-a înființat în 1962. Pe atunci, în oraș rar se auzea vorbindu-se limba română, auzeam mai ales la școală, în timpul orelor de limba română. 

La un moment dat, la o anumită întrunire lângă mine stătea o româncă și eu încercam în șoaptă să-i vorbesc despre o carte care mi-a plăcut foarte mult. Nu era ușor pentru mine să vorbesc fluent românește, cred că am făcut multe greșeli, dar mie mi-a plăcut întotdeauna să-mi împărtășesc trăirile și gândurile legate de cărțile care îmi plăceau. 

Iar ea era o fată simpatică, mă asculta zâmbind, eu mă chinuiam fericită să-mi împărtășesc bucuria creeată de cartea respectivă. 

             

Cred că aici este sursa dorinței mele de a traduce – să fac cunoscute cărțile mele preferate și altor cititori. Când mi-am însușit destul de bine limba esperanto autodidactă fiind, am început să traduc mai întâi din esperanto în limba mea maternă, maghiara. 

Am tradus trei cărți pentru tineret și o dramă, scriind cu mâna, nu aveam mașină de scris, nemaivorbind de computer, despre care nici nu auzeisem pe atunci. Aceste traduceri erau pentru mine exerciții, nu doar de traducere, dar și de îmbogățire a vocabularului. Era cu mult înainte de 1989... 

Când, pe urmă, am ieșit la pensie, m-am apucat să traduc din esperanto în limba maghiară un roman istoric care a avut un mare succes în rândul cititorilor esperantiști din lume. 

Este vorba despre „La ŝtona urbo” (Orașul de piatră, în limba maghiară „A kőváros”), scrisă de Anna Löwenstein. Un roman istoric despre o fată din Anglia care ajunge sclavă la Roma, în timpul împăratului Claudius. O carte superbă, care după Cluj a apărut și la New York, în engleză. În 340 de pagini...


Atunci auzisem pentru prima dată de Corbii Albi și editura lor, Világhírnév. Am fost uimită cât de repede mi-a răspuns Szabó Csaba, care într-un timp record a și redactat și publicat cartea, oferind acesteia o promovare uriașă, printre care și două apariții în direct la TVR Cluj și Radio Cluj.

Și iată și ultima mea „ispravă” (sper totuși să nu fie chiar ultima): am tradus în esperanto nuvela lui Ioan Slavici, unul din autorii mei preferați, „Moara cu noroc” (cu titlul La muelilo de la fortuno), care va apărea în curând la o editura din Belgia. 


Un scriitor esperantist italian a scris despre cartea lui Szemlér Ferenc La trigiba monto  că merită să fie inclusă printre cele mai bune romane pentru tineret din literatura universală. 

Astfel de aprecieri continuă să mă umple de bucurie, la fel ca în copilărie, când le povesteam cu entuziasm prietenelor mele cărțile care mi-au placut.







Sus