Luni, 16 Decembrie 2019
Luni, 16 Decembrie 2019


Călimară / Biblioteca Româno – Maghiară: Liviu Rebreanu la Sopron, Budapesta și Gyula

Scriitori români în Ungaria: Liviu Rebreanu la Sopron, Budapesta și Gyula

Liviu Rebreanu a fost un scriitor român din Ardealul înglobat în Imperiul Austro-Ungar, trăitor apoi în România. S-a născut în 1885 în satul Târlișua din fostul comitat Solnoc-Dăbâca, astăzi județul Bistrița-Năsăud. A fost cel mai mare dintre cei 14 copii pe care i-au avut părinții săi, învățătorul Vasile Rebreanu și soția sa, Ludovica.

Limba română o cunoștea mai ales în varianta dialectală vorbită în satul Maieru, unde a copilărit, iar după ce a învățat să citească, lectura preferată o constituiau poveștile ardelenești ale lui Ion Pop Reteganul. Aproape trei sferturi din studiile urmate au fost în școli maghiare și germane, astfel că Oliver Rebrean, cum era numit oficial, nu a stăpânit prea bine limba română literară și nici vocabularul său nu era foarte bogat.

Fire independentă, nu reușește să respecte regulile Gimnaziului din Năsăud astfel că părinții sunt sfătuiți să-l transfere la o școală în altă localitate, mai întâi la Bistrița, apoi la Liceul Militar din orașul Sopron, în Ungaria, lângă granița cu Austria. Părinții au ales ultima variantă pentru că școala militară acorda bursă și sperau că Liviu va deveni mai disciplinat.

La început are rezultate foarte bune la învățătură dar îl interesează tot mai mult literatura și neglijează preocupările școlare.

Lui Liviu Rebreanu i-ar fi plăcut să urmeze medicina, dar lipsa banilor îl obligă să aleagă doar între două posibilități, armata sau preoția, adică acele facultăți care ofereau burse. Pentru că deja făcuse un liceu militar, la Sopron, era firesc să continue studiile la Academia Militară „Ludovica” din Budapesta. Începe bine studiile, la capătul primului semestru din anul 1 se situază pe locul 3. Apoi e atras de viața artistică a Budapestei, mai ales de teatru sau stă în internat, și citește mult, mai ales literatură germană.

După absolvirea Academiei Militare, proaspătul locotent Rebrean Oliver este repartizat la regimentul regal maghiar 2 de infanterie din Gyula, localitatea aflată astăzi lângă granița cu România. Poate a fost trimis aici și pentru faptul că în zonă trăiau destul de mulți români care urmau să facă armata în regimentul respectiv și era nevoie de ofițeri care să cunoască limba română. E o perioadă în care scrie mai ales proză literară în limba maghiară.

Între timp relațiile sale cu superiorii s-au întrăutățit pentru că Rebreanu avea alte preocupări decât ei, adică

îl interesa mai mult literatura decât viața militară.

După o serie de incidente, Liviu Rebreanu a trebuit să pună la o parte viața militară și a început să scrie în limba română. Astfel, a devenit primul mare prozator român realist.

Nu cred că este vreun elev din România care să nu fi citit câte ceva despre Rebreanu, precum și romanele sale ori măcar să fi vizionat filme artistice realizate după opera sa. Dar probabil sunt puțini tineri români care au vizitat locurile din Ungaria în care Liviu Rebreanu și-a petrecut o parte a tinereții: Sopron, Budapesta, Gyula. De aceea, o excursie în aceste locuri poate ar fi o modalitate activă de a cunoaște mai multe despre Liviu Rebreanu.

Din anul 1993 în Gyula există și un bust al scriitorului (foto).



Sus