Luni, 20 Mai 2019
Luni, 20 Mai 2019


Călimară / Horia Picu: „Fii bun până la moarte” de Móricz Zsigmond, un îndemn care ar trebui să rezoneze în fiecare dintre noi...

Horia Picu: „Fii bun până la moarte” de Móricz Zsigmond, un îndemn care ar trebui să rezoneze în fiecare dintre noi... 

„Fii bun până la moarte” face parte din categoria romanelor care lasă urme adânci în sufletul cititorului. Cum să nu fie așa, din moment ce un simpatic băiat de 12 ani venit de la țară cu dorința de a învăța cât mai bine la un colegiu în Debrecen, se trezește neînțeles de colegi, neocrotit de cei mari, judecat greșit de profesori, de rude?

Nyilas Mihály e plin de zel, vrea să facă impresie bună, e altruist, e timid, e uituc…În Grădina Botanică din Debrecen, unde mergea adeseori ca să poată învăța în liniște, își pierde pălăria. Se întoarce după ea, dar deja porțile Grădinii fuseseră închise: „Disperat, se agăță cu mâinile de zăbrelele de fier, lungi până la pământ, și privi înăuntru cu inima strânsă. Rămase acolo mult timp, cu fața scăldată în lacrimi, sub mânerul negru, de fier, al clopoțelului. Ar fi fost de ajuns să tragă o dată de el, ca să vină cineva să-i deschidă. Dar n-a îndrăznit să o facă.”


Misi redă destinația inițială a coperților de piele, transformate în minge de colegii săi. Acum, între coperți, stăteau din nou pagini albe de hârtie, gata de a fi scrise. „Cum își mai mângâia el acum cărticica lui cea nouă, cu scoarțe de piele netedă, gălbuie! De fiecare dată când o lua în mână, o lustruia grijuliu cu mâneca, pentru că mai avea, sărmana, răni și urme de pământ de pe vremea când fusese minge…”

Când voia să-și dea frâu liber sentimentelor, se retrăgea în Grădina Botanică. Primește o scrisoare de la mama lui pe care „…o citi în tihnă abia în Grădina Botanică, fiindcă acolo era de obicei puțină lume. Plânse ca un miel, ascuns în tufele de liliac, și după ce se sătură de plâns, porni în grabă spre școală, că începeau orele de după-amiază.”

Cum să nu-l îndrăgească cititorul pe băiatul acesta sensibil, care plângea de fiecare dată când primea o scrisoare de la mama lui? „…și de data asta plânse când primi scrisoarea de la mamă-sa: ca întotdeauna, cum dădea cu ochii de slova ei, i se strângea inima de nu mai știa nici el ce se întâmplă cu sufletul lui.”

Spuneam că Nyilas Mihály e altruist. Citește în fiecare seară unui orb ziarul, pentru câțiva bănuți pe care intenționează să-i folosească cu chibzuință, știind faptul că părinții săi o duc de azi pe mâine. Eroul romanului, fiind foarte bun la învățătură, e solicitat să facă lecții cu un coleg acasă la acesta. În camera unde își făceau lecțiile, vine și sora elevului-problemă. Încet-încet, simpatia lui Misi pentru fată crește…Tot la aceste meditații pe care le dădea, elevul premiant se descoperă pe el însuși. Înțelege rostul învățării: într-o zi va ajunge om mare, om serios, „dar pentru asta trebuia să învețe ablativul absolut.[…]”.

La școală, în acest timp, succesele la învățătură obținute de Misi sunt ceva obișnuit. Nu avea decât note de 1(unu, cea mai mare notă pe-atunci) și stătea în prima bancă, rezervată celor mai merituoși elevi.

Viața micului erou al lui Móricz continuă pe două planuri mari, școlar și sentimental. Pentru ultimul, Bella, sora colegului pe care-l pregătea, e „de vină”… „Când Bella a aprins lampa, Misi văzu la scăpărarea chibritului că fata are o față visătoare, blândă, cu totul neobișnuită…Acum era blândă și drăgăstoasă, și el nu mai simțise pe nimeni, niciodată, atât de aproape de sufletul lui. Doar pe maică-sa…Fericirea ce-l năpădi îl făcu să uite într-o clipă tot ce era urât și rău în viață.”

Încet-încet, Nyilas Mihály începe să-și dea seama de ceva…
„Se întreba de ce nu l-o fi iubind nimeni…Toți băieții erau veseli și mulțumiți. De ce nu-l iubeau oare? El și-ar fi dat și viața pentru un zâmbet, dac-ar fi venit careva și i-ar fi întins mâna râzând![…] Izbucni în plâns și plânse până ce-și veni iar în fire.”

Niște neînțelegeri legate de școală fac să fie pedepsit pe nedrept elevul Nylas. Închis în imensa clădire a colegiului, Misi visează că va veni o vreme când va ajunge om important, va purta o barbă lungă, „ca a lui Széchenyi, așa cum văzuse el într-un tablou.”

Oamenii, atunci îi vor cere protecția, iar el „îi va ajuta și nu le va aminti niciodată cât de urât s-au purtat cu el.”

Foarte mândru, în loc să ceară scuze profesorilor pentru o vină care nu era a lui (niște încurcături legate de un bilet de loterie), Misi preferă să plece din colegiu. Dezgustat de lumea în care trăia, refuză să reînceapă cursurile, deși nevinovăția sa în legătură cu biletul de loterie a fost dovedită. Domnul Török, gazda la care a stat cândva, e cel care i-a luat biletul …Adevărul iese la iveală prea târziu pentru dragul Misi…El mai are doar o singură dorință. Să-i învețe pe ceilalți ceva:
„Doar atât aș vrea să-i învăț: să fii bun …să fii bun…să fii bun până la moarte…”

Nyilas Mihály reușește să fie…Moartea vine prea repede pentru el, dar nimeni nu scapă, nu-i așa? „Să fii bun până la moarte” e un îndemn care spune TOT!


























Sus