Duminică, 22 Aprilie 2018
Duminică, 22 Aprilie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Ioan Laslo despre Stelele din Eger (Egri csillagok)

Ioan Laslo despre Stelele din Eger (Egri csillagok)

Pe când eram copil și citeam "Stelele din Eger", m-a prins în mrejele ei acțiunea eroică, dar și romanțată a lui Gárdonyi Géza. De la joaca în râu a lui Gergely cu Éva și pînă la apărarea eroică a cetății în 1552 povestea este spumoasă ți dulceagă, asemeni vinului roșu care se face în cramele din zonă. Iar când, peste ani, am ajuns în cetatea Eger, am putut trăi clipa, rememorând evenimentele lângă statuia lui Dobó István împreună cu un bun prieten (si el fan al cărții!).


Urcând în cetate, nu ai cum să nu refaci puțin, cu ajutorul imaginației, felul în care mica armată a rezistat trupelor lui Ali Pasa, unul dintre generalii favoriți ai lui Soliman Magnificul. 
      

Se știe că romantismul maghiar (ma refer aici la curentul literar) este bine reprezentat. Poate nu întamplător, cartea cu pricina este favorita ungurilor (cel puțin așa reiese dintr-un sondaj făcut acum mai bine de 10 ani! ). Și cum curentul romantic personifica eroi si legende, imaginația poate zbura în mintea vizitatorului, mai ales dacă are la bază o asemenea lectură.


Pe de altă parte, nu e nevoie să fi un mare băutor de vin ca să te intereseze o vizită intr-una din numeroasele crame care împanzesc drumul spre Eger (prin Valea Femeilor Frumoase), sau măcar o enotecă din oraș. Dealurile cu struguri nobili, cei care stau la baza prepararii excelentului vin rosu al zonei (Egri Bikavér), te îmbie la așa ceva, mai ales dacă ai șansa să ajungi atunci când sunt în pârg. 


Am intrat într-o astfel de cramă, iar gazdele, politicoase, ne-au purtat prin galeriile subterane și ne-au explicat cum prepară "licoarea dragostei" La final, degustarea ne-a convins! Gândul m-a dus apoi la cât de bine trebuie sa fi fost montați soldații lui Dobó dacă își stingeau astfel setea (exista o legendă că roțul vinului care se scurgea pe zalele lor i-a înspăimantat pe turcii convinți că soldații maghiari chiar beau sângele taurilor!). Cât despre devotamentul unguroaicelor, nu cred că mai este cazul sa fac referire! 







Sus