Joi, 14 Decembrie 2017
Joi, 14 Decembrie 2017


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Comorile din Fekete arany adică Aurul negru al lui Cezar Petrescu

Biblioteca Româno-Maghiară: Comorile din Fekete arany adică Aurul negru al lui Cezar Petrescu

După 20 de ani de la apariția romanului Arhanghelii de Agîrbiceanu, în 1934 intră pe scena literaturii românești un alt roman al ispitei generalizate a parvenirii: Aurul negru.

Până ce la Agîrbiceanu mina de aur transformă oamenii satului în personaje grotești, îmbătate la propriu și la figurat de norocul bogăției neașteptate, la Cezar Petrescu sondele de petrol sunt promotorii metamorfozei sătenilor – o transformare care scoate din oamenii simpli tot ce poate fi negativ, tot ce ar trebui să rămână latent într-o situație normală, ca și genele recesive.

      

Diferența esențială dintre cele două romane se leagă nu de stil – Agîrbiceanu pășind spre un realism care înclină spre dispensie, iar Petrescu caută drumul lui Balzac, mutând Comedia umană în România veche –, ci de metodele de dezlegare a tensiunilor generale provocate de posibilitățile de parvenire, o ispită mult mai puternică decât omul și lumea creată.

Agîrbiceanu dă dezlegare nenorociților înnebuniți de aurul galben, prin a găsi – a aduna într-o barcă modernă a lui Noe – oameni care rezistă ispitei. Perechea îndrăgostită în Arhanghelii va trece prin botezul de foc, devenind astfel solii unei vieții biruitoare.


La Cezar Petrescu nu există iertare, nu există milă. Autorul oprește îndrăgostiții exact în mijlocul botezului de foc, transformând frumoasa pereche nepătată în scrum.

În Aurul negru nu există drumuri care să conducă spre exterior. Ceea ce ar putea fi o cale de scăpare, este închisă de către autor ca și trecătorile din vremurile trecute – poate și acelea care ocroteau regele Dromichete, care apare în roman învăluit în misterul viselor.

Roman greu, roman balzacian, fără orizonturi. Cocorii lui Zaharia Duhu degeaba se opresc dus-întors deasupra satului românesc: nici ei nu au putere să spere în frumusețea lumii. Cezar Petrescu, neavând altă cale, cheamă ca aliat delirul și crima, pentru a pune capăt romanului.

Un roman pe care altminteri nimeni nu ar putea să încheie de tot, deoarece viața din Piscul-Voivodeni continuă și azi, prin milioanele de săteni care s-au transformat fără voia lor în orășeni, pierzându-și comorile, căutându-le fără spor și fără chef.





Sus