Miercuri, 19 Septembrie 2018
Miercuri, 19 Septembrie 2018


Călimară / Régi és új urak (Ciocoii vechi și noi), piatra de temelie a romanului românesc

Régi és új urak (Ciocoii vechi și noi), piatra de temelie a romanului românesc

Nicolae Filimon are în primul rând meritul de a duce proza românească dincolo de momentul Biedermeier, reprezentat de Negruzzi sau Odobescu, îndepărtându-se de teme precum folclorul, frumusețile patriei, eroi, ce și-au trăit veacul în jurul epocii pașoptiste. Datorită geniului lui Filimon, avem primul roman românesc adevărat, post-balzacian, reprezentând o bună mixtură de senzaționalism și realism social, ce îl plasează la o distanță apreciabilă de romantism, exact în sfera realismului. Nu, piatra de temelie a marelui roman românesc nu a fost pus de Liviu Rebreanu, ci de Nicolae Filimon.
  
   

Dar, haideți să ne legăm puțin de anul apariției! Ce se mai publica prin 1863? Ei bine, Théophile Gautier publica Captain Fracasse, un roman de aventuri, despre un baron ce își abandonează castelul și decide să însoțească o trupă de teatru, din dragostea pentru o tânără actriță. Apoi, Jules Verne – Cinci săptămâni în balon, un roman de aventuri. Émile Erckmann si Alexandre Chatrian scriu Madame Thérèse, un roman despre revoluția franceză. 

Sheridan Le Fanu semnează The House by the Churchyard, o proză plină de suspans. Mai avem Anthony Trollope - Rachel Ray, un roman despre o tânără forțată de împrejurări să-și părăsească logodnicul asupra căruia planau suspiciuni de imoralitate. George Eliot scrie romanul Romola despre viața artistică și religioasă din Florența secolului al XV-lea, Elizabeth Gaskell își publică romanul Sylvia's Lovers, despre care s-a spus c-ar fi poate cea mai tristă poveste scrisă vreodată, despre pendulările amoroase ale unei femei provinciale între presupusele iubiri ale vărului și ale unui militar, dar și A Dark Night's Work, povestea unui avocat care bate la porțile aristocrației, fiind privit cu dispreț de clasa superioară. 

Charles Kingsley - The Water-Babies, un fel de satiră la adresa Originii speciilor, Charles Warren Adams - The Notting Hill Mystery, Charles Reade - Hard Cash, o expunere a abuzurilor din azilurile pentru nebuni, George MacDonald - David Elginbrod, despre viața umilă și pioasă a unui țăran scoțian și a fiicei sale, pe urmă Mary Elizabeth Braddon - Aurora Floyd, o narațiune ce urmărește căutările și drumul spre maturitate sexuală a unei tinere rezultate din relația unui nobil cu o actriță. Ar mai fi de menționat Nikolai Chernyshevsky – Ce este de făcut, un roman despre un personaj pe nume Vera Pavlovna, care scapă de o căsătorie aranjată și își caută independența financiară, romanul fiind un manifest pentru micile cooperative socialiste și producția industrială a comunității, acestea fiind considerate superioare capitalismului. Cartea a fost caracterizată drept un “manual al radicalismului”. Atât.

    

Pe lângă cele înșirate mai sus, Ciocoii vechi și noi ar fi putut sta la loc de cinste în orice bibliotecă! Ba, mai mult, ”Ciocoii” sare cu brio peste standardele romanului din 1863. Este o proză bine scrisă, interesantă, are dinamică, are personaje de excepție, are chiar și umor. Este o scriere colorată, captivantă, satirică și extrem de critică deopotrivă. Neșansa cărții (și totodată neșansa autorului) a fost însă că a apărut într-o cultură minoră, nebeneficiind nici de traducere. Dacă Filimon ar fi scris și publicat în 1863, la Londra sau la Paris, romanul Ciocoii vechi și noi ar fi fost atunci și încă ar fi și astăzi considerat o capodoperă. 

Nicolae Filimon a rămas orfan de tată la 11 ani, astfel că a îndurat numeroase privațiuni și a întâmpinat multiple obstacole în calea devenirii lui. Dar nu și-a pierdut niciodată umorul, spontaneitatea, pofta de viață și “indisciplina”. Ba, mai mult, le-a dus cu el și în rândurile cărții despre care discutăm. Filimon n-a avut nici diplome! Cu toate acestea s-a învrednicit să învețe câteva limbi străine și o grămadă de alte lucruri utile, ca autodidact, reușind – după cum vedem – să-și depășească binișor confrații. Îi plăcea să petreacă, era și gurmand, deseori își surprindea mesenii cu citate, cu proverbe și zicători, adică exact cum face și în carte, îi plăcea să râdă din tot sufletul. Și chiar avea motive să râdă! Bucureștiul era la acea vreme – sfârșitul epocii feudale și mijirea epocii burgheze - o împletire de mizerie și strălucire. Locul cel mai potrivit pentru un Dinu Păturică, individul flămând, rapace, lipsit de caracter sau de scrupule să se intrupeze, să prindă contur.

   

Cum Ciocoii vechi și noi este primul roman românesc, excepțional după cum umil aș putea eu să apreciez, și Dinu Păturică este primul personaj cu adevărat excepțional, de mare anvergură, din istoria romanului românesc! El este un produs al civilizației epocii sale și vine să atace însăși civilizația care l-a zămislit. Păturică excelează, dacă putem spune așa, prin salturile pe care le face, parcurgând fără mare efort distanța de la masatul tălpilor lui Andronache la complotul împotriva lui Tudor Vladimirescu. Un tangaj pe care restul ariviștilor din literatură, Julien Sorel, Rastignac, Uriah Heep, nu îl pot egala. Dar nici măcar cei autohtoni: Stănică Rațiu, Lică Trubaduru sau Stavrache.

Romanul lui Filimon excelează și prin scenele și tablourile de epocă ce le zugrăveste cu mare dibăcie, fascinante și educative deopotrivă. Verosimile. Ei bine, exact această verosimilitate înnobilează textul, îi conferă greutate și o atracție aparte, cu toată complexitatea acțiunii ce se desfășoară pe mai multe paliere narative.

Universalitatea și contemporaneitatea subiectului ar mai fi de subliniat! Tipul arivistului apare așadar și în literatura britanică (la Dickens), franceză (Stendhal, Balzac), dar cu timpul se metamorfozează și multiplică în literatură și cinematografie, să amintim numai Totul despre Eva – după un scenariu al lui Joseph L. Mankiewicz. Șase premii Oscar. Pelicula vorbește despre o arivistă pur-sânge de pe Broadway care încearcă să uzurpe tot, până și relațiile personale ale “victimei”. Un fleac pe lângă relația bolnavă a lui Paturică cu Chera Duduca! Subiectul e însă proaspăt și actual și astăzi. Nu s-a perimat și cine știe ce revoluție morală ar trebui să lovească omenirea pentru a trece la notele de subsol aceste personaje tot mai obraznice și mai vizibile în societatea în care trăim.

Sigur că personajele sunt tragice, o sfârșesc după cum merită fiecare. Dar dacă tot am pomenit de cinematografie, să zâmbim, în final, la scena decupată parcă din Emir Kusturica, cu cele două care mortuare, unul în care Păturică e dus la groapa comună, iar Andronache Tuzluc, jefuit și înnebunit de Păturică, dus către locul de veci, cu pioșenie, de un anume Gheorghe.




Sus