Vineri, 14 Decembrie 2018
Vineri, 14 Decembrie 2018


Călimară / Biblioteca Româno-Maghiară: Cristian Sandache despre Rubedeniile (Rokonok) lui Móricz Zsigmond

     Biblioteca Româno-Maghiară: Cristian Sandache despre Rubedeniile (Rokonok) lui Móricz Zsigmond

Mòricz Zsigmond este un observator excepțional al societății maghiare interbelice, capabil a descoperi în chip cinematografic (și inspirat) o adevărată colecție de măști, atitudini, vicii, automatisme- scriitura sa fiind în egală măsură-incisivă și profundă, bazată pe o măiestrie stilistică incontestabilă. În romanul “Rubedeniile”, Kopjáss Pista crede că odată ajuns jurisconsultul unei primării, va deveni automat un mic zeu local, un adevărat reformator al comunității sale, numele său intrând pentru totdeauna în memoria afectivă a concitadinilor. 


Destinul îi pare inițial favorabil din toate punctele, de vedere, iar sentimentul de plenitudine și de grandoare pune treptat stăpânire pe acest personaj (altminteri bine intenționat) dotat cu energie și cu agerime intelectuală. Descoperim încă de la primele pagini acuitatea psihologică unică și talentul de portretist al scriitorului, care ne amintește pe alocuri de Zola și Cehov, dar de care se deosebește prin ceea ce am putea numi “privirea” specific maghiară cu care fixează pe rând obiectivul observațiilor sale pe fiecare personaj care intră în scenă. 

Există în “Rubedeniile” o densitate a personajelor, care inițial poate descumpăni pe un cititor mai puțin obișnuit cu o asemenea profunzime narativă, dar vom descoperi treptat , un adevărat micro-univers maghiar interbelic, o Ungariei care păstrează cu demnitate și umor sec, nostalgiile după perioadele istorice glorioase, o societate care privită din anumite unghiuri, pare populată de spirite mărunte, amintind de jocurile umbrelor pe suprafața unor pereți fără expresie. 

Kopjáss Pista va intra într-un păienjeniș de complicații administrativ-financiare, contextuale, dar mai ales- intră abrupt în viața sa tot felul de ființe ciudate care pretind la unison că-i sunt rude, iar jurisconsultul cu inima largă se grăbește să le asculte, acordându-le prezumția onestității totale.

         

Omul care până nu demult vegetase într-un soi de existență anostă, simte că poate plusa din ce în ce mai mult la ruleta propriului său destin, fără să observe că în fapt, își joacă reputața înconjurat de personaje aparent umane, dar care nu sunt de fapt, decât elementele unui bestiariu. În cele din urmă, 

Pista se va sinucide, când va constata că el însuși nu a fost decât un biet pion, o victimă a celor mai puternici și mai imorali decât el. Móricz Zsigmond poseda o malițiozitate vie și o capacitate specială de a doza efectele scenice reprezentate de către reacțiile personajelor sale. E multă satiră și mult umor negru în romanul său, există și o impresionantă doză de tristețe și visare – care ne amintește de acel “delibab”, un fel de Fata Morgana în accepțiune maghiară. Combinând observațiile naturalist-realiste , sarcasmul, forța sugestiilor, miniatura expresivă – Móricz Zsigmond demonstrează în fond,că rămâne unul dintre marii moraliști ai prozei europene.



 




Sus