Marţi, 21 Noiembrie 2017
Marţi, 21 Noiembrie 2017


Călimară / Cu bidineaua în fața gardului văruit de Tamás úrfi (Tom Sawyer)

Cu bidineaua în fața gardului văruit de Tamás úrfi (Tom Sawyer)

La mijlocul distanței dintre Saint Louis și Kansas City, se află orășelul Hannibal, unde toate obiectivele turistice poartă numele lui Mark Twain, care a copilărit în acest oraș, adunându-și caracterele pentru Aventurile lui Tom Sawyer chiar din casele și străduțele din apropierea casei respective. 

În fața casei, se află o tablă informativă pentru cei care cunosc acțiunea romanului și zâmbesc când văd gardul văruit, mai ales că în fața gardului se găsește o găleată cu două bidinele. Stând cu bidineaua în mână, mă gândesc la traducerea în maghiară a romanului, care poartă titlul de Tamás úrfi kalandjai, fiind poate singura traducere din lumea asta, unde inclusiv numele personajului principal – Tom Sawyer – este tradus. Am la mine romanul și îl răsfoiesc:


”— Mă Tom, lasă-mă să văruiesc și eu nițel! Tom se opri o clipă, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aci să încuviințeze, dar numaidecât se răzgândi: — Nu, nu se poate, Ben. Mătușa Polly ține mult la gardu' ăsta, fiindcă, știi, e la stradă... Să fie ăl din dos, n-aș zice nimica, și nici ea. Zău, nu-ș' ce-are ea cu gardu' ăsta; zice că trebuie văruit cu mare, mare grijă. Eu zic că din o mie de băieți, ce din o mie... din două mii, unu' dacă s-o pricepe să-l văruiască bine! — Ce spui, mă!... Hai, Tom, nu mai fi așa, lasă-mă și pe mine să încerc numai un pic. Ce, să fiu eu în locul tău, nu te-aș lăsa? — Cum, Ben, crezi că eu nu vreau să te las?... Vreau, mă Ben, zău că vreau... da' tușa Polly... uite, ca să vezi, a vrut Jim să văruiască gardul, nu i-a dat voie; și Sid a vrut să-l văruiască, și nici lui nu i-a dat voie. Tu nu vezi că nu pot? Nu pot și gata. Dacă te las să-l văruiești și se întâmplă vrun bucluc, ce mă fac, ai? Spune și tu. — Fugi d-acolo, că n-o să se întâmple nimic, o să-l fac la fel de bine ca tine! Hai, lasă-mă să- ncerc! Haide! Hai, că-ți dau cotor' mărului, cu toți sâmburii!”


Vizavi de ”gardul lui Tom” este casa lui Becky Thatcher, marea dragoste a lui Tamás úrfi. Funcționează ca muzeu și magazin de souveniruri, făcând concurență aprigă clădirii vecine, care este ”Prăvălia cu vechituri a mătușii Polly”.

Insula pe care cei trei băiețandrii își trăiesc o parte din aventuri poate fi văzută clar de pe malul Mississippi-ului uriaș. Vapoarele toate poartă numele personajelor din roman. 


Peștera lui Joe Indianul iarăși este realitate. În apropierea sa este un centru turistic întreg, unde găsești informații despre oamenii din Hannibal care au devenit personajele lui Mark Twain în acest roman. Joe Indianul are o istorie aparte, ca și ”descoperirea” peșterii.


” — Tom, Tom, ne-am rătăcit! Ne-am rătăcit! N-o să mai putem ieși niciodată din locul ăsta îngrozitor, niciodată! Ah, de ce ne-am despărțit de ceilalți! Căzu jos și începu să plîngă cu atîta desperare, încît Tom se sperie la gîndul că ar putea să moară sau să-și piardă mințile. Se așeză lîngă ea și o cuprinse cu brațele. Ea își îngropa fața la pieptul lui, se agăța de el, își revărsa spaima grozavă și zadarnicele păreri de rău, dar ecourile îndepărtate preschimbau toate în rîsete batjocoritoare. Tom o ruga să nu-și piardă nădejdea; ea îi răspundea că nu poate.”

                                                                  ***

În centrul turistic al orășelului, specializat pe Mark Twain, mă interesez de butoiul lui Huck Finn. Domnișoara se uită lung la mine, ca și la orice om sosit de departe, din ”far and exotic Europe”. Spun de Huckleberry Finn, care ” de era vreme frumoasă, dormea pe treptele caselor, de ploua sau ningea, se muta cu domiciliul în vreun butoi gol”. 

Butoi gol... Hm.

Domnișoara deodată se luminează, și ne trimite la vestita cramă a orășelului, unde precis vom găsi – spune ea – cele mai bune vinuri de pe valea Mississippi. Și o să găsim și vin cu berry (fructe de pădure). Poate și aia pe care o căutăm (Huckleberry)…






Sus