Miercuri, 18 Octombrie 2017
Miercuri, 18 Octombrie 2017


Călimară / Vasile Bâcu este prietenul meu – ”uitând de astăzi limba mamei, de astăzi ne săpăm mormânt”

Vasile Bâcu este prietenul meu – ”uitând de astăzi limba mamei, de astăzi ne săpăm mormânt”

Vasile Bâcu, președintele Socetății de Cultură Românească Mihai Eminescu din regiunea Cernăuți este prietenul meu. La început nu a fost prietenul meu, ci gazda noastră – nouă, Corbilor Albi, care prin atitudinea noastră promptă față de principiile libertăților umane nu întotdeauna și nu oricând putem ieși pe scenă fără sufletul și mintea în alertă.
            

La Cernăuți însă am fost acasă – m-am simțit acasă și eu, ungurul din Transilvania, care din voia sorții devin din când în când reprezentantul unei Românii frumoase, o Românie care hăituie limba mea maternă. 

Nu întotdeauna, doar din când în când. Cam cu aceeași periodicitate, cu care sunt nevoit eu, ungurul, să reprezint această țară frumoasă, în care – din voia soartei – se întind și meleagurile mele natale, cu clădirile, piețele sale cu iz european, cu gotica sa dătătoare de direcții.


Prietenii știu foarte bine, cât de rar îmi permit să beau cu cineva. Sunt precaut, pregătit de luptă, de a apăra demnitate națiunii mele maghiare, cu limba sa aia grea, cu originile sale pierdute între ochii și peștii finlandezilor, între propozițiile învățate încă de la mama mea, ea însăși inițiată în această tematică prin examenele de lingvistică comparativă fino-ugrică de la Bolyai/UBB: ”Jään alla talvella elävät kalat uiskentelevat/Jég alatt télen eleven halak úszkálnak”. 

Am discutat mult cu Vasile Bâcu. El despre limba sa hătuită de Ucraina, eu despre limba mea hăituită din România. 


Primul pahar de vodcă l-am băut atunci, când i-am promis că o să-i traduc din poezii – o să traduc din româna sa dulce în maghiara mea dulce.

Început de an școlar – așa se întitulează poezia sa, de care m-am și apucat de tradus. Pentru mii și mii de oameni acest titlu sună banal, însă pentru cei care trăiesc în minoritate, spune multe, deorece asimilarea directă sau fățișă se manifestă mai ales la începutul școlii, prin restrângerea ariilor școlilor cu predare în limba maternă, cu retorică național-șovină, cu explicații cum că limba statului este mai importantă, decât limba ta… 


Toamna își arată fața adevărată și majoritatea și minoritatea – aceasta din urmă găsindu-se adesea pe stradă, luptând pentru drepturile sale, cu copii, cu mic cu mare.

Iată:

Început de an școlar (fragment)

(RO)
Dramă la începutul toamnei
Vântul printre ierbi se plimbă
Plâng copii în limba mamei
Ei nu știu altă limbă (…)
Iar părinții lor, sărmanii
Tot încearcă să-i convingă
Că nu-i bună limba mamei
Și-I mai dulce altă limbă.

(HU) 

Dráma sejlik ősz elején
Füvek alatt neszez a szél 
Gyermek felsír anyja nyelvén, 
Másokén ő nem is beszél...

A szülők meg, ó szegények
Most arról győzködik őket
nem is édes az anyáé
mézesebb a sokaságé.


De atunci Vasile Bâcu este prietenul meu. Și limba sa maternă – din pură solidaritate – î-mi este dulce de acum încolo și mie.



















Sus