Marţi, 17 Octombrie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017


Călimară / Santinelele de hârtie nu pot fi schimbate

Santinelele de hârtie nu pot fi schimbate

Delirul lui Preda este un roman de nedragoste 
 așa cum ne-a obișnuit maestrul în Cel mai iubit dintre pământeni – prezentând viața ca o vâltoare, în care dragostea nu poate să aibă alt rost, decât de a neutraliza ici colo ph-ul apei, suplinind chiar și apa în caz de secetă prelungită. Nu știu unde am mai găsit personaj principal masculin tânăr, asupra căruia evenimentele socialpolitice (într-adevăr interesante) au un așa efect, încât să-și uite femeia iubită ore, zile, luni în șir. 

La Preda însuși mediul este antidragoste, oamenii considerând dragostea o parte normală a metabolismului general uman, al cărei rol nu este delirul fericirii ci delirul conjunctualului adrenalinizat peste măsură.

Frumoasa dragoste de la începutul romanului este așa de vie și virilă prin scurtețea sa natural, încât pare un vis, deoarece la Preda dragostea nu poate fi închipuită fără delirul speranței de a ajunge mai sus pe scara carierei. Prima fată îl iubește așa de mult pe Ștefan, încât îi spune să o caute numai atunci, când îi va merge bine. 
   

A doua fata – ca și femeile din Cel mai iubit dintre pământeni – este histroică, personalitate dificilă, care își trăiește viața pe marginea vâltoarei, așteptând telefoane de dragoste și o lume în care Soarele va apărea numai pentru ea.

În această lume antidrăgăstoasă apar zugrăvite în var gardurile puse de Preda, cu scopul de a delimita totuși delirul general: rebeliunea legionară cu isteria sa specială și profilul lui Antonescu, stând de vorbă cu maică-sa cerându-i cuviincios sfatul în d`ale politicii și trecerii Prutului.

Da, este un delir acest roman, care prin tragediile sale conjuncturizate devine o serie de crâmpei, un șir de frînturi de poveste, care la urmă se unesc ca petele de ulei de pe suprafața apei într-un sentiment de dulce neputință. 

Preda este maestrul de neîntrecut în a ridica santinele de hârtie și garduri zugrăvite în var într-o lume mereu mistuită de sentimentul anxios de a fi liber, iubit și continuat prin viața și delirul altora. A posterității.

Schimbul de santinele însă are legile sale stricte. Preda știa asta. 

Santinelele de hârtie nu pot fi schimbate, nu au caporal de schimb și corp de gardă.

De aceea a cedat să continuie romanul (Delirul nu are partea a doua, deși pe ultima pagină este notat cu litere mari: sfârșitul volunului întâi).

După căderea Odessei și santinelele de hârtie erau nevoite să iasă hăituite în stradă.







Sus