Duminică, 16 Iunie 2019
Duminică, 16 Iunie 2019


Călimară / Maria Dascălu: Tóth Kálmán și Lupul Kagur

Maria Dascălu: Tóth Kálmán și Lupul Kagur

Alegoria moarteviată este unul dintre cele mai cunoscute teme ale oricărui tip de literatură incepând de la cea clasică pană la cea modernă.Viața văzută sub toate formele ei: sub pămant, pe pămant,cosmică iar moartea ca o experiență a tuturor: lumea vegetală,animală si umană.

Iată povestea personajului principal: lupul Kagur și experientele cele mai importante (cel de lup partener și lup tată ) împreună cu cei doi vânători; Izai si Sándor care sunt părtași în această poveste.



Sándor un vânător tânăr care vine de la șes, încearcă să prindă meșteșugul meseriei de la Izai, vânător iscusit de munte care îi explică viața:

"pe un loc cât încape sub pălăria mea,viața are zeci de chipuri. Aici,sub nasul tău pe palma asta de pământ,se desfășoară veșnicul joc al Naturii; viata si moarte; pieire și supravietuire, luptă neâncetată pentru conservarea speciei." și explică în concomitent cu cea a furnicii:

"să nu crezi că furnica asta s-a cățărat până-n vârful firului de iarbă doar asa, fără scop și fără rost."

Explicarea simplă, aparent bazată pe experiență și iscusință, fac din toate aceste personaje - Oameni si Animale - să înțeleagă că au aceleași temeri si griji și fac să aducă la același apogeu moartea "ciomagul florilor de foc... mai mare decât cel mai mare larg dintre salturile noastre".

Lupul Kagur cunoaște partenera lui Aua fiica Marelui Stăpân Cenușiu cu care face tovărășie și o învață cum să vâneze și să ferească de toate primejdiile din pădure și de mâna Omului.

Fiul lor crescând, deși lipsit de experiență, își încearcă vitejia si forta:

"Crezi că dacă ai muschi elastici si colți sănătoși te poți pune cu toată lumea? mustrând fiul său, Kagur îl pune la încercare. Ca și Aua, care din instinct merge pe văi necunoscute, este impușcată, dar și fiul său același sfârșit tragic.

Viața pădurii în plină desfășurare după această întâmplare are o conotare aparte, pare mai lentă, lipsită de sens dar în același timp învigorătoare dând sens altor povesti.

Moartea personajului principal duce la finalul cărtii: "Kagur simți doar atât că o putere necunoscută îi oprește din zbor trupul în plină săritură. Lumea se isprăvise. A murit Kagur cel groaznic, a murit l-a ucis omul cu pușca."

Liniștea aparentă dă începutul unei noi trăiri, experiențe,care trezesc și nostalgia lupului:

"se gândeau amândoi la blana de lup, atârnată de perete" care pentru orice vânător reprezintă iscusimea și împlinirea meseriei. Se terminase o experienta "dar n-apuca bine să termine de zis când pe o creastă indepartată răsuna urlet prelung".

Concluzia lui Moș Izai: "viata nu conteneste niciodata si e mai bine așa."

Natura prevestea începuturi noi, bătălii de ținut și multă iscusime.





Sus