Luni, 25 Martie 2019
Luni, 25 Martie 2019


Călimară / „Umbrela Sfântului Petru” de Mikszáth Kálmán

Umbrela Sfântului Petru” de Mikszáth Kálmán  
 
Glogova, localitatea în care se desfașoară acțiunea, e cunoscută bine de scriitor, pentru că “… a trecut și el cândva pe acolo. Într-un ținut uscat, ars, sătulețul zace pe-o vale îngustă, sugrumat între niște munți pleșuvi. Pământul e argilos, sterp și îndărătnic. Nu pare dispus să hrănească decât anumite plante, cum ar fi orzul și cartofii, de celelalte nu vrea să se îngrijească. Dar și acestea cresc numai smulgându-și pe furiș și-a silă hrana din glia mumă.[…] …și totuși, ținutul are un anumit farmec, o dulce poezie a lui. Urâtele cocioabe parcă sunt mai frumoase sub stâncile uriașe întoarse cu privirile spre ele. Aproape c-ar fi păcat să se înalțe aici castele ale căror turnuri împodobite să le ascundă vederii.”

În sat ajunge un preot tânăr, Béli János. Cel care slujise până atunci, a murit. A lăsat în urma lui o cățea pe care o chema Vistula. E remarcabil umorul cu care scrie Mikszáth și ironia fină de care e în stare. Își pune întrebarea de ce pe cățea trebuie s-o cheme așa cum spune, că doar pe lângă Glogova trece râul Biela Voda, nu Vistula. Și mai interesant e faptul că bietul animal e nevoit să priceapă de-acum înainte altfel lumea:

„…cu filozofia ei câinească, i se păruse că părintele îi ia mâncarea de la gură. Acum însă pricepea că părintele era cel care se bucura de cinste și de trecere!”

    

După moartea fostului stăpân, biata cățea era alungată de săteni… Noul preot se interesează de posibiltățile materiale ale locuitorilor. Află că viitoarea sa bunăstare depinde de recolta de cartofi. Cartofi mulți înseamnă cununii multe. Și decesele depind de calitatea cartofilor. 

„Dacă se fac cartofi răi, bolnavi de-o molimă sau alta, mor mai mulți; dacă însă cartofii sunt sănătoși, aproape că n-avem morți.”

Preotul primește vizita unui cunoscut, care-i aduce un copil de câteva luni, așezat într-un coș. Mama preotului tocmai murise, și n-ar fi avut cine să aibă grijă de fetiță, pe nume Veronka, sora preotului. La căruța cu care vine cunoscutul popii trag două iepe, pe nume Presura și Rândunica. Una dintre ele ar fi vrut să stea puțin pe jos, dar oiștea nu-i permitea. 

„Trebuie să se întâmple ceva cu totul ieșit din comun, pentru ca un cal înhămat să vrea să se culce. Caii au un simț al datoriei foarte dezvoltat.”

      


Mikszáth Kálmán nu e doar un fin umorist, are și multe momente de dramatism în romanul său. “Preotului i se părea că se aflase la patul de moarte al mamei lui, că îngenunchease și se rugase acolo, iar gândurile , vorbele pe care ea ar fi vrut să le rostească, ultimul ei suspin fuseseră încredințate aerului, aerul le predase vântului, iar vântul, prin vuietul pădurii, i le strigase: “Crește copilul Jankó!”

Preotul János, văzând ce înaltă responsabilitate apasă asupra sa (să aibă grijă de mica lui surioară, Veronka), face ce știe mai bine, se roagă : “Luminează-mă, Isuse! Și aruncă-mi din cornul belșugurilor tale nesfârșite cele ce sunt trebuincioase ca s-o pot hrăni, s-o pot ingriji. Fă Doamne Isuse, o minune!”
Si minunea se întâmplă. Într-o zi cu ploaie puternică, preotul vede coșul în care era sora lui apărat de ploaie cu o umbrelă despre care nimeni nu știa cum a ajuns acolo. 

Aceasta este pentru toți „ umbrela sfântului Petru”. Problema cea mai mare pentru săteni era că ei nu știau ce înseamnă „umbrelă”, și nici la ce folosește…Popa le spune: „…roata aia mare de pânză, pe care am găsit-o alaltăieri deasupra coșului în care era sora mea.”

Le face sătenilor o demonstrație cum se folosește ciudatul obiect pe vreme ploioasă. „…Sfinția sa, spre uluirea tuturor, dintr-o singură mișcare a mâinii a deschis-o, rotundă și mare, de parcă erau sute de aripi de liliac lipite una de alta.”

 

Sătenii sunt fascinați de obiectul care-l apără de ploaie pe popă. Chiar cineva îi cere să vină la o înmormântare cu „aia roșie”. Nu contează că nu plouă… „Cu atât mai mult o puteți aduce acum, părințele dragă, pe aia roșie, că nici nu se udă, draga de ea.”

În mod sigur, așa o minune cum e umbrela popii nu putea să fie la îndemâna oricui. Era umbrela Sfântului Petru! Cineva din cei care duceau mortul pe ultimul drum spune:
„Cel care a adus umbrela vine o dată la o mie de ani pe pământ.”

Sătenii, în naivitatea lor, aveau impresia „…că-l văd aievea pe Sfântul Petru, chelarul raiului, coborând să aducă umbrela care s-o ferească de ploaie pe surioara preotului.”

Legenda umbrelei roșii „…s-a răspândit, zburând peste păduri de brad, peste stâncile cu frunțile proptite-n cer, tot mai departe, mai departe, tot mai bogată, mai proaspătă și mai împodobită cu alte și alte amănunte.”
Și înaltele fețe bisericești se înclină în fața „minunilor” pe care le face umbrela: apără de ploaie pe sora preotului, aduce bunăstare posesorului, etc.

„Excelența sa episcopul de Beszterce îl convocă pe preotul din Glogova cu umbrela și, după ce o examină și ascultă povestea ei, plin de evlavie își făcu cruce și spuse: Dumnezeu e atotputernic”

Mikszáth Kálmán are un umor atât de fin, o ironie atât de plăcută in operele sale… Despre un personaj din această carte, spune: „Gregorics Pál se născuse după moartea tatălui său, ba chiar exact la nouă luni de la ziua înmormântării lui, așa încât și prin acest fapt fusese oarecum lipsit de tact față de mama lui care, de altfel, era o femeie foarte cumsecade.”

După o așa naștere”lipsită de tact”, și restul vieții a fost pentru acest personaj o luptă (mereu pierdută) pentru a demonstra sătenilor că e un om bun, la fel ca ei. Din nefericire pentru el, toate încercările lui Pál au fost eșecuri…Dacă fuma țigări scumpe, nu era bine. Dacă fuma țigări ieftine, iar nu era bine. Dacă dona când era cazul mai mulți bani, gestul său era aspru criticat de săteni. 

Nu neapărat firul întâmplării e de urmărit cu atenție în acest roman, cât abilitatea scriitorului de a formula fraze atent șlefuite:

„Iar undeva, în adâncul creierului, unde vibrează șoaptele ce încă n-au devenit cuvinte, pentru că încă nu sunt gânduri, ci doar mâlul depus de sentimentele egoiste, acolo, în profunzime, se ascunde socoteala: „dacă Gregorics Pál scuipă sânge, înseamnă că se prăpădește mai curând.”

Gregorics Pál nu are noroc în dragoste. Fetele din sat îl ocolesc. Atunci, s-a îndrăgostit de bucătăreasa lui. Are un copil nelegitim cu ea, un personaj important al romanului în următoarele pagini, pe nume Wibra György.

     

Anii trec, Gregorics Pál se îmbolnăvește și are zilele numărate. Bea vin de Tokaj, dar din recolta din februarie, din strugurii care n-au putut fi culeși toamna și au rămas în vie până primăvara. Strugurii stafidiți dădeau un gust deosebit de bun vinului. Gregorics numea acest vin „Mântuitorul vieții” și spunea despre această licoare:
Un sinucigaș care bea două păhărele din el înainte de a săvârși fapta, dacă e necăsătorit, aleargă să-și caute naș; iar dacă e căsătorit, avocat.”

Tot despre acest vin deosebit Gregorics spune:

„Din acesta a băut nașul meu in ziua când m-am născut. Cu acesta am început, cu acesta sfârșesc.”
Wibra György (Gyuri), ajunge și el la vârsta însurătorii. Asta s-a întâmplat după ce tatăl său, bătrânul Gregorics Pál pleacă la Sfântul Petru…Ce ne spune Mikszáth Kálmán despre însurătoare? “ De fapt, însurătoarea nu e decât un prost obicei, dar un obicei care se menține la modă cu îndărătnicie. De mii și mii de ani, generații după generații de bărbați se însoară, apoi regretă, și se scarpină în cap pentru nebunia săvârșită, dar lumea nu devine mai înțeleaptă…Atâta vreme cât cresc fete tinere și frumoase, ele întotdeauna cresc pentru cineva…”

Autorul , care a decedat în 1910, ne spune foarte abil că ‚Noua ordine economică” e, de fapt, veche și are același „sponsor”:

„Creștinii au o legendă despre evrei. Cică in fiecare an, de Ziua Lungă, dispare de pe lume, fără să lase vreo urmă, un evreu. Așa a pierit și bătrânul Jonás. (Poți să fii sigur că din familia Rothschild nu dispare niciunul.)”

Șirul întâmplărilor extraordinare povestite de Mikszáth continuă. De asemenea, și ironia fină a autorului in legatura cu concepțiile despre viață, despre nivelul (redus) de cultură pe care-l aveau mulți dintre semenii săi. Un primar dintr-o nesemnificativă localitate se laudă: “Sub primariatul meu încă nu s-a pierdut niciun cercel în afară de acesta și iată că s-a găsit. Asta înseamnă, după părerea mea, o bună administrație.”

Fără îndoială, Mikszáth Kálmán a fost un maestru neîntrecut în mânuirea cuvintelor în cel puțin două limbi: maghiară și slovacă. Despre un personaj din roman, autorul ne spune: “…după o ticluială de cuvinte, ajunsă de pomină la Bábaszék, născocită in limba slovacă de iscusitul Klempa Teofil, așa încât citită de la cap la coadă ori de la coadă la cap să aibă același inteles: sedi na fare Rafanidesz”

Care, în slovacă înseamnă: Rafanidesz șade la parohie. Rafanidesz era un preot luteran.

Reluând firul romanului, Wibra Gyuri află, că dacă va reuși să pună mâna pe umbrelă, va deveni bogat, pentru că în mânerul acesteia s-ar ascunde niște hârtii de mare valoare. În ajutorul lui Gyuri vine un vis în care însuși Sfântul Petru îl sfătuiește că dacă vrea să intre în posesia râvnitei umbrele, trebuie s-o ia de nevastă pe Veronka, sora preotului apărată de ploaie de umbrela Sfântului Petru, una dintre fetele frumoase ale acelor meleaguri. Din nou am găsit un pasaj care e o dovadă cât se poate de clară că acest scriitor a avut multă imaginație. Vorbind despre o moară de vânt care cu puțin timp înainte speriase doi cai înhămați la o căruță:

„… aripile înspăimântătoare ale afurisitei mori de vânt își aruncau umbrele sumbre pe trifoiștea zâmbitoare presărată cu flori roșii.Din fericire, roata sta nemișcată ca o muscă uriașă înfiptă într-un ac cu gămălie.”

Îmi place la acest scriitor și modul cum își face părtași cititorii la nemaipomenitele întâmplări țesute în jurul unei banale umbrele. Fratele Veronkăi, preotul, acum bătrân, e salvat dintr-o râpă din pădure. 

Despre preot Mikszáth spune: “...vai, cum arăta! Plin de praf, murdar, cu fața răvășită de noaptea petrecută în împrejurări atât de grele, istovit, flămând. Noi (adică eu și voi, cititorii mei) care l-am văzut pentru ultima dată tânăr, căutăm zadarnic chipul lui frumos, fraged și trandafiriu…acum ne aflăm in fața unui bărbat în toată firea, bărbos, prin al cărui păr castaniu încep a miji firele albe…”

    

Hârtia de bancă de mare valoare s-a dovedit că nu există. Mânerul de lemn al umbrelei a fost ars și înlocuit cu altul. Gyuri primește un sfat înțelept: „A fost și nu mai este. Nu te posomorî, frate. Așa a vrut destinul, și pace. De-acum încolo n-ai să mai alergi după vise deșarte, trebuie să te bizui pe puterile tale. Crede-mă, zbuciumul tău n-a fost zadarnic, dacă ajungi la convingerea asta.”

Veronka și Gyuri s-au căsătorit și au trăit mult și bine, iar Mikszáth Kálmán ne spune: “Ce-ar mai trebui să vă povestesc? De bună seamă, foarte multe lucruri dau buzna în vârful condeiului meu.”

Nu, nu mai trebuie să ne povestească, noi trebuie să povestim despre el, și despre incontestabila sa valoare de abil mânuitor al cuvintelor!

Originalul AICI 





Sus