Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Călimară / Fiii nărăvași al secolului 19. – Creangă, Eminescu, Petőfi, Arany

Fiii nărăvași al secolului 19. – Creangă, Eminescu, Petőfi, Arany

Citind monografia lui Ion Creangă de George Călinescu – în traducerea poetului Szilágyi Domokos, cu titlul George Călinescu: Ion Creangă élete és mûve – încă de la primele capitole mi-am pus întrebarea dacă această traducere a monografiei nu reprezintă oare un fel de exces de zel în entuziasmul comunicării socio-literare româno-maghiare. 

Creangă fiind așa de înfipt în solul ortodoxiei moldovene – fiind un preot ortodox mai mult conjunctural decât de suflet –, greu se poate destăinui pentru cititorii maghiari, cărora sărăcia Humuleștilor, literele chirilice de pe vârful nuielelor ”multifuncționale”, analfabetismul generalizat par foarte îndepărtate, fără prea multe repere similare în universul socio-cultural maghiar, unde literele latine, respectiv școlile bisericești, împrumutau acestui aspect un caracter mai evoluat.

           

Povestirea lui Călinescu despre Creangă – fie ea monografie sau roman cu aspecte monografice –, transpune subtil fenomenul Ion Creangă din zona realismului poporanist pe meleagurile naturalismului, un naturalism al sărăciei al cărei maistru a fost Zaharia Stancu (vezi Desculț). Acest naturalism al sărăciei – inclusiv celei sufletești – se transformă prin George Călinescu în aspecte repetate și repetabile ale scenelor metamorfozei faptelor din copilărie în impresii literare retușate cu mare finețe.

Transformarea fenomenului caprelor râioase (cu care oamenii stau sub același acoperiș și care au infectat cu râie pe Ionică și prietenul său) în Capra cu trei iezi, este într-adevăr miraculoasă. Și limbajul original – de multe ori însă colorat forțat de autor, pentru a impresiona cercurile literare – iarăși dă un aer original Amintirilor lui Ionică (în limba maghiară prima traducere, semnată de scriitoarea Berde Mária, are titlul de Ionică gyermekkora (Copilăria lui Ionică), abia mai târziu înrădăcinându-se titlul clasic de Gyermekkorom emlékei (Amintiri din copilărie).

Nu este ușor să găsești echivalentul – cât de cât autentic – al Amintirilor din copilărie în literatura maghiară. Copii maghiari de vârsta lui Ionică – la Tamási Áron, de exemplu – merg la școală ca la un templu al viselor, unde învățătorul reprezintă cultura, viitorul, știința. Biblia apare peste tot ca semn divin/pământesc al istoriei și cunoașterii, nu prea se transformă – ca la Creangă – în instrumente de prins muște în perioadele când învățătorul e beat.

Prietenia intimă dintre Creangă și Eminescu – cei doi tineri nărăvași – seamănă însă mult cu prietenia dintre Petőfi Sándor și Arany János. Pe acest fir găsim, iată, multe similitudini între fenomenul Creangă/Eminescu și fenomenul Petőfi/Arany, amândoi fiind fiii poporului, care încercau să-și ajute neamul în domeniul cultural și social. Până ce Creangă scria (la îndemnarea lui Titu Maiorescu) cărți metodologice pentru învățători, Petőfi – rezonând parcă la faptele dascălului-preot Creangă –, scrie lui Arany János:

”Dacă poporul va fi stăpân în poezie, nu va fi departe să stăpânească și în politică, iată ce ne învață acest secol...”

Da, toți patru nărăvași erau fiii secolului 19, unii dintre ei fiind fiii revoluției din 1848 (Petőfi și Arany), alții fiii Junimii (Creangă și Eminescu).













Sus