Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017


Călimară / Enigmele pasivității românești

Enigmele pasivității românești

Dacă George Călinescu spunea despre Mara lui Slavici că este „aproape capodoperă”, eu îmi permit să mă joc cu cuvintele, notând că Enigma Otiliei este o capodoperă literară, dar cu un nihilism apreciabil – un nihilism care în rândul elevilor adolescenți sădește puieții neîncrederii în viața cinstită. Este deci o „capodoperă extrașcolară”.

În acest roman – care ne-a rămas în minte tuturor, celor care am făcut liceul –, nu există niciun personaj pozitiv, absolut toți fiind ori corupți, ori hoți, ori oameni fără caracter, sau în cel mai bun caz: oameni slabi care nu vor să lupte pentru o viață mai bună, promovând astfel acea pasivitate, care sugrumă și azi societatea românească.




Fără doar și poate, acest roman descrie societatea românească de la începutul secolului XX cu o luciditate rar întâlnită. Este o capodoperă literară, tradusă în multe limbi – eu am recitit cartea în limba maghiară în traducerea elegantă a lui Lőrinczi László (A titokzatos lány) – dar nu cred că din punct de vedere a educației adolescenților ar fi un material literar pragmatic.

Ce învață adolescenții concret din roman? În primul rând că dragostea pură nu există, a te preface că iubești pe cineva este ceva normal. În al doilea rând că religia este fără valoare, fiind reprezentată de popa Țuică (parcă rudă cu popa Cinzacă din Desculții lui Zaharia Stancu). În al treilea rând, că este acceptabil să faci rău altora, să-ți bați joc de bătrâni și să-i și furi și să-i omori, faptele tale rămânând netaxate.

Nihilismul romanului este înspăimântător dar în același timp și clarvăzător, deoarece societatea română și-a păstrat aceste trăsături negative otiliene până azi.

Lipsa de atitudine la faptele reprobabile petrecute în anturaj, lipsa de reacție la nereguli, dezinteres pentru societatea ca atare, ipocrizia fără margini a religiei, promovarea isteților și descurcăreților, simpatia ascunsă pentru șmecheri și mincinoși – iată adevărata enigmă a Otiliei, o enigmă care se prelungește până în zilele noastre, când Stănică Rațiu oricând ar putea fi parlamentar, azi aici, mâine dincolo, fără ca societatea să-l condamne.

„Asta e, nu avem ce face” – spune românul.

Ar trebui să începem cu adolescenții noștri, educându-i să creadă în viitor și în viața cinstită – într-o societate unde să se spună lucrurilor pe nume.





Sus