Marţi, 17 Octombrie 2017
Marţi, 17 Octombrie 2017


Călimară / Adio și zbor pe loc pentru colaboratoarele Lenuța și Csilla

Adio și zbor pe loc pentru colaboratoarele Lenuța și Csilla

Au plecat dintre noi doi colaboratori de seamă, două doamne luptătoare, fără de care nu s-ar fi născut niciodată singura rubrică destinată persoanelor cu handicap din Europa. Forța cu care încercau să promoveze ideile Corbilor Albi, încercările lor cu rezultate modeste de a uni toate persoanele cu dizabilități, care ar vrea să comunice cu lumea prin scris, prin scrisori, mărturisiri sau reportaje, sunt încredibile.

Scriau greu, boala lor evolua, și era tot mai grea atingerea tastaturii –tot mai grea respirația. Slăbirea continuă a musculaturii a făcut din aceste două doamne cele mai puternice aliate ale Corbilor Albi, simpli aliați, care știu foarte bine ce este zborul.

  
Odată am fost întrebați, cum de în doi ani am ajuns o revelație și o platformă internațională, cu zeci de legături directe cu ambasade, oameni de afaceri, profesori universitari, politicieni, arhiepiscopi și organizații internaționale. Țin minte, că la primul nostru proiect Corbii Albi care am prezentat celei mai titrate fundații din Europa, The Ratiu Family Charitable Foundation din Anglia, am oferit ca si „colaboratori de marca” pe cele două: Lenuța și Csilla.

Într-o lume, unde oamenii se dau în cap pentru doi lei, și fericirea fuge în păduri neîngrijite din fața unei societăți fără suflet, golit de principii și idealuri, aceste două femei răspundeau mereu la apelul nostru, mirându-se că pentru articolele lor încercam să virăm ceva bani.

– Păi, dacă începi să dai bani pe articole, atunci transformi frumusețea vieții în finalități concrete, iar visele ar deveni planuri. Noi vrem să visăm, că vom mai trăi mulți ani, și o să ne trezim și noi zâmbind, așa cum povesteai tu, Csaba. Cum te întreabă soția dimineața: ce ai mai făcut de ești așa de bucuros? De ce zâmbești în vis, de ce alinți tot ce atingi, perne, cearceafuri... – asta mi-a fost ultima conversație cu Csilla. În ultimele săptămâni nu mai avea puterea să formuleze cuvinte, plămânii devenindu-i tot mai slabi, mai mici, mai infantili, mai curați...

Ce să vă spun de adio, dragile mele prietene?

Vedeți, Corbii Albi au supraviețuit, și au supraviețuit nu pentru ambasade și lobby-ul internațional, ci pentru că avea ca gladiatori pe voi: oameni aparent slabi, dar prin mesaje și exemple, cei mai puternici ocrotitori!

Zborul va rămâne comun. Noi, peste aceste meleaguri triste, unde oamenilor le este rușine să fie buni, cinstiți și liberi. Voi – zbor pe loc!

Dar nu ne vom putea întâlni niciodată! Pentru acest miracol, nici forța voastră nu ar fi de ajuns!

 
                                                               ***

http://corbiialbi.ro/index.php/redactor/99-lenuta-maria-portan-andrid-satu-mare/

http://corbiialbi.ro/index.php/redactor/111-csilla-bandy-sarmasag/







Sus