Joi, 23 Noiembrie 2017
Joi, 23 Noiembrie 2017


Business / OPTIPAR. De la ghiozdane la optică – o reușită familiară exemplară

OPTIPAR. De la ghiozdane la optică – o reușită familiară exemplară

Optica Optipar este un magazin de optică medicală, înființat în anul 1994 la Cluj Napoca de către Boldizsár Csaba și soția lui. După aproape 20 de ani de la începerea activității, au reușit să deschidă alte două magazine în Cluj, iar eu am trecut pe lângă cea care este situată lângă gară și am reușit să discut cu domnul Boldizsár despre începutul afacerii, despre dificultăți, despre drumul care i-a condus până în ziua de azi.

– Când a fost înființată firma și de către cine?

– „Ne-am început activitatea în anul 1992. Soția mea este opticiană și de acolo a pornit ideea să facem împreună o firmă de optică. Așa că în 1994, am înființat firma, am fost mai mulți asociați, dar acum am rămas numai noi, din familie” – mi-a răspuns domnul Boldizsár.

– La început, pe vremea aceea, nu existau fabrici de lentile foarte multe și lentilele erau foarte greu de procurat. Trebuia să aștepți o lună sau chiar și mai mult pentru lentile. Prima dată am început să căutăm un spațiu adecvat pentru acest domeniu. Era foarte greu să găsim un spațiu potrivit, nu se puteau găsi ușor.

Am găsit un spațiu unde am reușit să deschidem primul nostru magazin după o bătălie câștigată cu Primăria. Problema a fost lipsa unei uși: clădirea avea o fereastră și noi trebuia să facem o ușă. Până ne-a a dat Primăria aprobarea a durat aproape un an. Dar între timp, cât așteptam aprobarea, am început să fabricăm rucsacuri…”

– Rucsacuri? Ce fel de rucsacuri?

– „Da, rucsacuri, rucsacuri pentru copii, ghiozdane. N-aveam foarte mulți bani ca să putem investi în spațiul respectiv, ca să renovăm, să facem ușa și așa mai departe. Deci am început să facem ghiozdane, între timp am și lucrat, am avut loc de muncă, am fost angajați. După masa vindeam rucsacuri la piață. În final, am reușit să deschidem magazinul” – își reamintește domnul Boldizsár.

– Deci, nu vă mai ocupați cu rucsacuri?

–„Nu – râde dânsul. – Pe vremea aceea, noaptea făceam rucsacuri, dimineața lucram fiecare unde avea locul lui de muncă și după masa vindeam rucsacuri.”



– Practic, ați avut două locuri de muncă: ați fost angajați și v-ați ocupat cu crearea și vânzarea rucsacurilor. Totodată, v-ați ocupat și cu firma. Cum ați rezistat? – întreb cu mirare.

–„Da, așa o fost. Am dormit aproximativ 2-3 ore pe zi timp de 4-5 luni. Eram tineri, optimiști, ambițioși, motivați, visători, deci am rezistat”– admite dânsul cu un zâmbet pe față. – Când lucrezi cu oameni, întotdeauna există greutăți. Sunt oameni și oameni, trebuie să-l înțelegi pe fiecare. Cine vine la noi, are o problemă și vine la noi să rezolvăm problema cât se poate de bine. Deci nu pot să zic că e o greutate pentru noi, e o plăcere să rezolv o problemă la care nu s-a găsit până atunci un răspuns. De asemenea, niciodată n-am simțit că nu putem continua. Întotdeauna am fost optimiști, spunând că mâine o să fie mai bine. Deci niciodată nu ne-am gândit că nu mai putem continua munca. Pentru noi este o plăcere să lucrăm în domeniul acesta, lucrăm din plăcere, nu din obligație. Și asta ne motivează. Ceea ce facem noi este ca o artă.



– Cum simțiți că stați în acest moment? Ați realizat ceea ce v-ați dorit? Ce planuri aveți pe viitor?

–„Nu pot să zic că ne-am realizat visul de la început. Altfel erau visurile pe vremurile aceea: prima dată când ne-am gândit să ne deschidem o firmă, am visat că o să fim milionari – zâmbește, – dar nu așa s-a întâmplat. Dar se poate trăi și așa. Acum ne dorim să schimbăm tehnologia de lucru, să modernizăm echipamentul. Acesta este interesul nostru momentan.”

– Dumneavoastră cooperați cu soția și în viața privată, și în viața profesională. Cum reușiți să faceți acest lucru?

–„Așa ne-am obișnuit, n-am avut de ales. Împărțim lucrurile între noi, ne ajutăm unul pe altul. Și acasă vorbim tot despre ceea ce ar trebui să facem, despre cum să facem, dar deja e o chestie de obișnuință, e normal să fie așa. Secretul este să vorbești, să comunici cu celălalt și să asculți” – spune domnul Boldizsár Csaba.

                                                                                     ***

Iată deci, că se poate. Imaginație, perseverență și desigur o familie unită, care știe ce vrea și nu așteaptă ca alții să le explice rolul vieții. Ar fi bine dacă am avea mai multe familii ca aceasta, dând exemplu tinerilor că o afacere se poate începe pas cu pas, cu ghiozdanul – ca la școala elementară – fiecare dintre noi având în acest ghiozdan acel baston la care se referea Napoleon: cel al succesului.





Sus