Joi, 18 Iulie 2019
Joi, 18 Iulie 2019


Business / Rețeta de succes a lui Dorin Negrea: Ascultă-ți instinctul!

Rețeta de succes a lui Dorin Negrea: Ascultă-ți instinctul!

În răcoarea biroului minimalist mobilat, stăm de vorbă cu tânărul antreprenor, Dorin Negrea. Dincolo de geamul termopan e zgomotul obișnuit al marelui bulevard, înăuntru se aude o voce hotărâtă: „Nu sunt perfect, dar ce fac, încerc să fac bine”. Mă servește cu un pahar de apă și mă întreabă ce m-ar interesa, apoi își dă drumul. La cei 27 de ani ai săi, împliniți zilele trecute, tânărul povestește cu nonșalanță despre greutățile prin care a trecut. De parcă ar fi fost vorba de altcineva.



Ne întoarcem în timp, cu mulți ani în urmă. În familia de intelectuali, tatăl logoped, mama contabilă, ceva n-a mai mers. După divorț mama a lucrat cât pentru doi, prost plătită, când n-a mai putut răbda, a ales calea străinătății, în speranța că muncind afară își va putea ajuta copiii. Cei doi băieți, la vârsta adolescenței, când ar fi avut mai multă nevoie de sfatul și grija părintească, s-au trezit singuri acasă! Nu s-au plâns nimănui și puțini știau că atunci când ceilalți erau chemați: „Copii, haideți la masă”, ei poate nu aveau nici pâine în casă!

Rămași singuri, cei doi adolescenți au învățat să se gospodărească. De la curățenie până la plata taxelor, totul trebuia învățat. Și nu s-au lăsat de școală. „Am terminat la Liceul Pedagogic, la secția filologie, în 2008, apoi am mers la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Întotdeauna am fost atras de geografie. Visul meu era să fac turism. În perioada aceea m-au mai ajutat mătușa și tata, dar nu mi-am permis să urmez facultatea la taxe. Am învățat…”, își amintește Dorin.



Premiul pentru activiate La facultate erau două categorii de studenți. Tocilari și non-tocilari. Cei de bani gata, care aveau un buget de câteva zeci de milioane pe lună și ceilalți, care se descurcau mai greu. Decanul a zis că, din cei 500 nu vor termina poate nici 20% facultatea. Studenții au râs, nevenindu-le să creadă, dar în cele din urmă așa a fost. Puțini am fost cei care am terminat cu acte în regulă. „Toți profesorii aveau super specializare, decani peste decani, dar dacă îi întrebai ceva te expediau, „lasă-mă-n pace, acum n-am timp”. Alții în schimb erau de treabă. Te ajutau. Majoritatea aveau lucrări peste lucrări științifice, dar dacă te uitai pe bibliografie, toți luau unul de la altul citate, de nu mai știai care e originalul”, se amuză acum tânărul.

După primul an jumate cât a stat în chirie, a prins loc în cămin, „pe bune” cum se spune, fără a da șpagă. Cei care au studiat la UBB Cluj știu cât de greu se obțin locurile la cămin și cunosc și ce înseamnă „Căminul 16, la Hașdeu”. Toată lumea a auzit de căminul rău-famat. „Pe vremea mea trei studenți s-au sinucis. După câte am înțeles din cauza nereușitelor. S-au decepționat. Să faci față la trei facultăți…”. O fi fost și alte motive, dar nu intrăm în detalii. „Era gălăgie în cămin, cinci într-o cameră, nu se putea învăța. Făceam curățenie cu rândul, am avut coleg care nu știa nici măcar cum se folosește mopul. S-a scuzat că a murit maică-sa, de aceea nu știe nimic din treburile gospodărești. I-am zis că tocmai de aceea ar fi trebuit să învețe”, face o paranteză tânărul, ca unul care nu avea secrete în ale treburilor casnice.

De dimineață până seara avea timpul împărțit la secundă. „În sesiune făceam naveta. Veneam la Tîrgu Mureș, învățam, mă duceam la examen, veneam înapoi la Tîrgu Mureș”, povestește Dorin. În perioada aceea a început să se ocupe de extensii de păr. „Mergeam de la salon de coafură la salon și scoteam 30 de lei pe un set vândut. Dacă vindeam mai mult, primeam și bonusuri. Aveam autobus gratuit… am muncit din greu, dar aveam un ban în buzunar”, își amintește de perioada clujeană.

După terminarea facultății s-a întors în Tîrgu Mureș. „Am auzit că ar fi un loc de muncă la o firmă importantă din oraș. Mi-am zis că mă duc doar dacă într-adevăr e nevoie de mine. Am dat un examen greu, de cinci ore, după care m-au angajat.

Eram SEO specalist, blogger, făceam de toate. Am ajuns la programare, design, marketing. Am învățat multe lucruri. Nu așteptam să vină să-mi spună ce să fac, căutam. După ce veneam acasă lucram pentru clienți gratis, până noaptea târziu. Dimineața o luam de la capăt. Îmi plăcea în fața calculatorului: uite dacă apăs tasta aia se face așa, dacă apăs alta, chestia aia, chestia aia și efectiv învățam, descopeream. Hai să facem și chestia aia: wao! Și tot așa”, povestește Dorin Negrea cum a ajuns să cunoască tainele programării.

Treaba mergea destul de bine la firma cea mare, dar nu era ceea ce ar fi visat. „Eram mercenar”. Văzându-i nemulțumirea i s-a mai dat și o mărire de salariu. Practic făcea de toate, până când și-a dat seama că următoarea treaptă ierarhică nu comunică mai departe, ba îl și boicotează.

Dacă ar fi fost o fire delăsătoare s-ar fi putut complace în situație mult și bine, dar el voia să avanseze, să se dezvolte. Știa că poate mai mult. „Eu ceream taskuri și le făceam”, spune Dorin, recunoscând că a învățat foarte multe căutând de unul singur ce ar putea să mai facă pentru firmă.

În această perioadă a primit încurajări că ar fi un loc de muncă foarte bine plătit unde ar avea multe de învățat, dar ar trebui să-și lase vechiul job.

A investit timp și mulți bani în cărți, manuale, cursuri, pregătire și înarmat cu răbdarea ce după un an începea să scadă, a așteptat că poate – poate va primi răspunsul la CV-ul depus. N-a fost să fie. „Acum nu regret că s-a întâmplat așa. Am învățat foarte multe, ar fi fost vorba de o firmă foarte mare, nu dau nume, dar de atunci industria respectivă din cauza situației politice mondiale stagnează, au fost concedieri, nu-mi pare rău că nu m-am dus acolo, deși am investit o grămadă de bani și energie”, povestește Dorin despre întâmplarea descrisă de el, ca fiind o nouă „palmă de la viață”.



Lucrând în continuare la firma unde ajunsese un „totum factum”, dar nemulțumit de rezultat, și-a anunțat intenția de a o părăsi. Atunci au ieșit la iveală niște lucruri necurate, iar șeful cel mare și-a ieșit din minți, după ce nu s-a lăsat înduplecat nici la o nouă ofertă de mărire de salariu. „ I-am zis doar „Mulțumesc frumos, o zi bună!” Nu mi-am ridicat nici măcar vocea. Apoi și-a cerut scuze că s-a enervat. N-am mai zis nimic. Și am plecat. Nu prea se bucură, dar mă salută cu jumătate de gură totuși când ne vedem”, explică Dorin cum și-a lăsat el loc de bună ziua. În ziua aceea a încheiat cu ei totul.

În timp ce aștepta răspunsul la CV-ul depus, a avut o revelație. Degeaba povestește unul și altul unde să mergi, ce să faci, unde cât se câștigă, că fiecare caz diferă de celălalt. „Am avut instinctul de a nu răspunde în cele din urmă când m-au chemat la examen, și bine am făcut, că de atunci a picat totul. Mulți au fost dați afară. Știți cum e: ultimul venit e primul dat afară”. De aici a învățat să-și asculte instinctul. Lucrând pentru unul și altul gratis, după un timp s-a gândit că munca trebuie plătită. A reușit să semneze
primul contract de 10 milioane de lei!

A învățat că nu trebuie să copieze povestea de succes a nimănui, pentru că nu există două povești la fel. „Dar trebuie să-ți asculți instinctul și dacă ai prins firul să te ții cu dinții de el! Trebuie să mori, să lupți pentru țelul tău. Cazi și în depresie, dar trebuie să mergi mai departe”, explică tânărul cu maturitatea unui om trecut prin toate. De la filologie, prin geografie a ajuns să pătrundă tainele internetului ca să se folosească de el în ceea ce îi place lui cel mai mult: marketing și business. Tot ce a învățat până atunci, îi folosesc acum!

Clienții sunt de două feluri: cei din afară și cei din țară. „Am lucrat cu italieni, americani-români, americani, indieni. Cei din afară, unii trag de timp, alții ca americanul, de pildă, plătesc. Ai noștri se mai și scuză că n-au avut încasări… în ianuarie – februarie te doare capul, de unde să scoți banii de chirie, taxe, impozit și alte cheltuieli care nu se văd. Eu n-am avut concediu de doi ani. Au fost zile când lucram de dimineața până-n noapte fără pauză. E greu și să găsești angajați adecvați”, spune Dorin. Apoi îmi dă exemplul unei angajate, fostă colegă de clasă, căreia i s-a părut normal că dacă șeful pleacă în concediu, își poate lua și ea liber fără să-și anunțe superiorul. Oameni de caracter găsești din ce în ce mai greu. Acum trebuie să renunț la al doilea angajat! „Eu nu pot să înțeleg. Nu știu ce fel de oameni sunt ăștia”, se miră tânărul cum de poate uita un angajat ce are de făcut!

De unde a învățat seriozitatea și rigoarea, ne putem întreba. Când era mai tânăr, jocul pe calculator ținea loc și de foame, iar sportul îl învăța să fie perseverent, disciplinat și dârz. „Am jucat fotbal și jocuri din curtea școlii, dar boxul a fost ramura cea mai serioasă. L-am practicat patru ani și jumătate din care doi ani și jumătate la nivel de profesionist, din clasa a XI-a. Și aici ar fi unele lucruri de povestit, dar nu intrăm în detalii”, spune Dorin, menționând că cel mai important lucru învățat din box e să știi să te ridici, să mergi mai departe, chiar dacă tocmai ai încasat o lovitură.



Oricâte diplome ai avea – Dorin are și un masterat de la Universitatea „Dimitrie Cantemir” – clientul va fi impresionat de cămașa ta de 100 sau de 500 de lei, de ceasul tău de marcă renumită, de la volanul cărei mașini te dai jos și alte asemenea lucruri care nu au nimic cu priceperea ta în domeniul în care activezi. „Pentru mine nu contează diploma, dar vreau să știu, să învăț. Investesc mult în asta. De fapt, am plătit scump școala și cu extensii. Nu sunt perfect, dar încerc să fac bine ce fac. Clientul să fie mulțumit. Sunt clienți care după 20 de ani de activitate se trezesc acum că le trebuie marketing, advertising, cât mai ieftin și cu efect imediat! Avantajul într-un oraș mic este că ai „connection”, îl cunoști pe ăla, ăla … unul îi spune altuia. E totuși greu. Lucrezi de dimineața până noaptea. Ți-e rău, vomiți și o iei de la capăt. N-ai ce face. E o carte pe care o joci!” spune Dorin.

„Să-ți faci o firmă, să te ocupi de acte, să mergi să-ți plătești dările, o tonă de hârtii, acte, copii după acte.

La ghișeu funcționara îți aruncă înapoi hârtia: „Asta nu aici trebuie!” căci uită că, ea de fapt e plătită din banii tăi… Dacă merită să faci firmă? Răspunsul meu e nu. Dacă ai și părinți și bani, nu merită.

Prea mult stres, nervi, cozi, birocrația care te sugrumă”, concluzionează Dorin.

Tânărul are un SRL, un birou pe care nu-și permite deocamdată să pună o firmă – ar face o gaură prea mare în buget – lucrează cu acte în regulă, își plătește contabila, angajații, urmându-și visul: „Am avut un apartament foarte mișto în Tudor, asta vreau să-l răscumpăr. Și am să-l iau înapoi, chiar dacă ar fi să stea numai acolo, să știu că e acolo… Am să-mi-l răscumpăr!”, spune hotărât tânărul. Și îl credem pe cuvânt!






Sus