În Serbia nu se cedeazã din drepturile minoritãților române și maghiare

În Serbia nu se cedeazã din drepturile minoritãților române și maghiare
În Serbia nu se cedeazã din drepturile minoritãților române și maghiare 

Provincia Autonomã Voivodina, învecinatã cu granița sud-vesticã a României, are trei districte (semnalate de cele 3 stele din drapelul Voivodinei): Banat (Bánság), Bacika (Bácska) și Srem (Szerémség). Minoritatea românã de aici numãrã în jur de 30 000 de suflete. Numãrul lor este relativ, pentru cã – așa cum se întâmplã des în asemenea condiții – unii minoritari încearcã sã se integreze în societatea majoritarã cu așa elan, încât pe acest drum zgomotos își pierd identitatea naționalã, considerându-se nu român din Voivodina, ci sârb cu rãdãcini românești. Ca aspectul regiunii sã fie și mai nuanțat din punct de vedere etnic-regional, chiar și românii se identificã drept “bãnãțeni de la pustã” sau “codreni”. 

Clãdirea Parlamentului provinciei autonome Voivodina (Serbia) unde limba românã și maghiarã sunt oficiale
Dincolo de Dunãre se aflã o altã comunitate bine conturatã , așa-numiții “vlahi din Timoc”, care se autodefinesc în acest fel, învãțând la școalã “vlaha” și scriind cu caractere chirilice. Ei reprezintã o forțã remarcabilã pe harta etnicã a Serbiei de est, cele 300 000 de suflete pãstrând foarte bine tradițiile românitãții.

Celor care nu înțeleg fenomenul, le reamintesc cazul comunitãții vorbitoare de limbã maghiarã, cu rãdãcini transilvane, ai cãrei membrii nu se considerã ca atare ci ceangãi. Sau cazul limbii ”moldovenești” (deși acest fenomen are mai mult o valențã politico-administrativã, sugerând cu putere independența Republicii Moldova).
La întrebarea: oare de ce nu își unesc forțele românii din Voivodina și vlahii din Timoc – reprezentând astfel cea mai numeroasã minoritate din Serbia, cu posibilitãți de a avea reprezentanțã politicã în parlamentul Serbiei – , rãspunsurile sunt neconcludente. Fenomenul – dupã cum am înțeles – nu se poate compara cu relația dintre maghiari și secui din Transilvania, altminteri douã comunitãți care nu se lasã dezbinate, la recensãmânte fiecare în parte declarându-se maghiar.

                                                                                    ***


 –În Serbia, deci și în Voivodina Autonomã și în Valea Timocului, în localitãțile în care românii (respectiv vlahii) depãșesc 30%, se admite arborarea steagului românilor, înscripții bilingve, școli cu predare în limba maternã (toate materiile). Însã aceastã lege este aplicatã permisiv, adicã și în localitãțile în care se cer aceste drepturi colective, în general se admit cererile.De ce nu s-ar admite? – spune Ionel Stoiț, președintele Uniunii Scriitorilor din Voivodina.

–Este vorba de 34 de sate românești în Voivodina unde se respectã drepturile enumerate mai sus. Se prespune respectarea acestei legi și în restul Serbiei, fapt ce însã nu e dus întotdeauna la îndeplinire, de exemplu in Valea Timocului).

– Oare nu scãderea natalitãții conferã un caracter relativ acestei legi?

– Odatã cu modernizarea relațiilor interetnice și legãturile româno-rrome și-au schimbat dimensiunile: dacã pânã ce în anii 90 rromii pãstrau limba românã, ulterior copii rromi au început sã studieze în limba sârbã. Explicația e cã odatã cu întãrirea naționalismului sârb s-a nãscut impresia conform cãreia identificare cu aceștia le oferã mai multe șanse în viațã.

– Dacã s-ar putea mãsura nivelul politicii minoritare ce note ați acorda?

– Imigrația datoratã problemelor de naturã economicã și rãzboiului face aceastã lege nemãsurabilã. Sunt sate întregi locuite de minoritari care pleacã cu mic cu mare în țãrile din Apus. O situație caracteristicã care ne explicã o laturã a complexitãții relațiilor interetnice ba chiar româno- române este slaba colaborare între românii din Banat și vlahii din Timoc.

Care este nivelul de autoorganizare a românilor din Voivodina?

– Fiecare minoritate din Serbia este reprezentatã oficial de un Consiliu Național. Existã astfel 23 de consilii naționale, de exemplu de urmãtoarele etnii: slovacii, croații, maghiarii, rutenii, ucrainienii, germanii, românii, rromii, bulgarii, bosniecii, evreii etc. numãrul membriilor este direct proporțional cu mãrimea comunitãții respective. Membrii acestui Consiliu sunt aleși democratic o datã la 4 ani. Banii pentru funcționare sunt asigurați de statul sârb (salariile angajațiilor). Aceste alegeri sunt foarte importante pentru noi, deoarece acesta este teoretic parlamentul minoritãții respective. Mulți ne întreabã de ce nu am fãcut un partid precum maghiarii având posibilitatea de a reprezenta românii la nivel de parlament sârb și guvern. Explicația e simplã, noi românii din Voivodina am avut atâtea drepturi pe vremea lui Tito cã nici nu ne-a venit in minte cã ar putea veni vremuri când sã ajungem in situația de a lupta pentru drepturi minime.

– Când a început marea decãdere?

– În anii ‘90, în timpul revoluției de iaurt. Numele vine de la faptul cã politicienii populiști au influențat într-un mod primitiv viziunea politicã generalã. Pentru un iaurt și un sandwich oamenii au ieșit în strada pentru a vota cu naționalismul. Aceastã revoluție a avut un puternic caracter naționalist care a prins la populația sãracã și subinformatã. Cu timpul au început sã slãbeascã “fenomenul Voivodina” care reprezenta o oazã de democrație în zonã. Limita inferioarã a acestei decãderi a fost bombardarea Serbiei de cãtre trupele NATO. De la acest nivel e foarte greu sã te ridici. Prin aceastã prismã rezultatele democratice parțial câștigate de minoritãțile Voivodinei, inclusiv gradul de autonomie, pot fi considerate drept o reușitã. Dupã ce ai fost bombardat e o minune ca în douã decenii sã te ridici totuși la un nivel european.

Nu vã lipsește un partid de tip UDMR care ar reprezenta problema românilor în parlamentul Serbiei?

– Problema se pune altfel, societatea româneascã din Voivodina este foarte cultã, învãțatã, bine pregatitã. Noi vedem altcumva viitorul nostru, nu am rezolva nimic cu un deputat sau cu doi, însã întãrind pozițiile Consiliului putem apãra eficient drepturile românilor. 

Cine îi reprezintã în parlamentul Voivodinei pe români?

– Noi rezolvãm multe probleme colaborând cu partidele clasice care ne cer sprijinul în alegeri. Sunt sate unde românii voteazã cu partidul ungurilor spunând cã dacã ei luptã pentru drepturile lor, ne vor reprezenta și pe noi.

Dar ungurii de ce și-au fãcut partid?

– Bine au fãcut deaoarece ei sunt 300.000 și nu 30.000 ca noi. În definitiv minoritarii români își rezolvã problemele prin Consiliul Național al Minoritãților Române din Serbia, și nu prin partide.

                                                                      ***

Vasile Barbu, activând la 100 de km de Novi Sad, în satul Uzdin, vede lucrurile mult mai nuanțat. El este de pãrere cã identitatea româneascã poate fi menținutã în Voivodina prin cultivarea sufletului românesc și angrenând oamenii satelor și comune lor în activitãți culturale interactive. Una dintre instituțiile cu capacitãți organizatorice foarte bune pe care le-a fondat este organizația Tibiscus.


– Aceastã asociație am fondat-o cu scopul de a pãstra și afirma cultura, inclusiv pe cea popularã, și spiritualitatea românilor din Voivodina și țara noastrã Serbia. Astfel, an de an organizãm la Uzdin manifestãri culturale de amploare dintre care cea mai importantã este Festivalul Internațional de Poezie “Drumuri de Spice”. În felul acesta prin fapte concrete contribuim și noi la ceea ce numim cu toții întãrirea relațiilor culturale și integrarea noastrã în marea culturã românã. 

Cum încearcã sã-și facã simțitã prezența în plan social-politic minoritãțile din Voivodina? Care sunt bazele strategiilor de convițurie identiarã a minoritãților?

– În Serbia un drept național odatã cucerit nu se poate pierde din punct de vedere legal niciodatã, indiferent dacã an de an numãrul etnicilor români scade. Exemplu: existã sate unde în școli generale avem foarte puțini copii, poți sã îi numeri pe degete, dar în satul respectiv, școala nu se va închide cãci aceastã formã de învãțãmânt este reglemtatã de legi. 

Noi românii, fiind puțini la numãr nu am avea nevoie de partide ci de legi care sã ne protejeze ființa noastrã naționalã, cultura, obârșiile și limba. Sigur cã este foarte bine ca minoritãțile numeroase sã aibã partide, de exemplu ungurii, rromii, bosniecii; pentru cã astfel pot intra în organele de conducere a țãrii, dar în cazul celor mici și daca toți etnicii ar vota cu partidul lor, nu ar avea șanse sã ajunga prea departe.