Hungary Helps! România Helps?

Hungary Helps este un program guvernamental complex ungar, având scopul de a ajuta comunitățile din zonele de conflict ale lumii – nu în ultimul rând creștinii persecutați de fanatici – , oferind acestor comunități nu numai speranță pentru un  viitor  pe locurile natale, dar și proiecte care deschid căi în  repornirea vieții economice locale.

 

Hungary Helps are un statut special în Ungaria, având chiar un secretar de stat care răspunde pentru aceste proiecte, în persoana politicianului cu origini armeno-franceze, Tristan Azbej (State Secretary for the Aid of Persecuted Christians and  the Hungary Helps Program).

Deși scopul primordial  al acestui proiect guvernamental – unic în lume, prin felul lui – este încurajarea comunităților persecutate de a rămâne pe meleagurile natale, repornind viața cu ajutor extern în propriile localități (începând cu demolarea clădirilor grav avariate de bombardamente până la construirea de fabrici), proiectul este cvasinecunoscut în lume.

Odată cu recenta vizită a papei în Iraq – având scopul de a duce speranța creștinilor rămași (vii) după războaiele religioase –, acest proiect a stârnit în sfărșit interes mediatic, mai ales după ce papa a avut o discuțire personală cu secretarul de stat ungar, Tristan Azbej, care i-a vorbit despre dezinteresul lumii pentru aceste tragedii, explicând însă această nepăsare nu ca una evident politică (având la bază controversata migrație economică actuală), ci mai degrabă necunoștința în cauză.

Secretarul de stat a vorbit despre înalți demnitari sosiți în zonă, care nu au știut ce caută creștini în Iraq, fiind acesta un stat musulman. Ba mai mult, demnitarul a întrebat, că oare nu ar fi mai bine să evite creștinii călătoriile în aceste zone în perioada războaielor (gândindu-se, că acești creștini sunt un fel de turiști).

Și informațiile legate de creștinii din zonele conflictuale ale Africii lipsesc cu desăvârșire în unele cercuri politice mondiale. Un diplomat de rang înalt, sosit pentru ”observația” respectării drepturilor omului, nu a ințeles evenimentul încendierii de vii a unor creștini din Nigeria, spunând că încălzirea globală este un pericol mare.

Desigur, acest fenomen Hungary Helps poate fi abordat și din punctul de vedere al politicii, ca și orice fenomen social-economic,  însă, această ”uitare” a creștinilor persecutați va continua încetul cu încetul cu ”uitarea” și bagatelizarea creștinismului european în sine.

Cartea lui Vincent Mongaillard, apărută în Franța despre ”aventurile spovedaniei” – în care 40 de preoți romano-catolici anonimi tratează spovedania credincioșilor ca și istorisiri picante – arată clar această direcție.

Poate că sunt multe lucruri în politică, în care Ungaria și România nu pot sau nu vor să colaboreze. Dar sunt convins, că ajutorarea creștinilor persecutați din zonele conflictuale ar putea fi una de succes.

Romania Helps?

Leave a Reply

Your email address will not be published.