Hoștezeni, intreprinzãtori și standuri cu legumiculturã… multiculturalã
Hoștezeni, intreprinzãtori și standuri cu legumiculturã… multiculturalã

Atmosferã familiarã în piața Hermes din Cluj. Interesant însã, graba cotidianã cum își pune amprenta și pe aceastã ostenealã ab ovo molcomã și plãcutã, cum ar fi cãscatul ochilor la piațã, sau în maghiarã: piacolás. Lume grãbitã, dar ici colo atmosferã de „piațã veche”, amintind de vremurile când maghiarii din marginile orașului – din Hofstadt (Hóstát), adicã hoștezenii – își fãceau prezența mai des la piațã. Cei care sunt totuși aici povestesc lung și cu mult chef cu cumpãrãtorii, dialogurile și replicile în maghiarã înmulțind parcã numãrul lor pe piațã.

  

Szabó Anna cultivã acasã în grãdina ei legumele aduse în piațã. – Vin din Kerekdomb (Dâmbu Rotund) – îmi spune. – Cultiv zarzavaturi din plãcere… Desigur mã uit și la latura financiarã a cultivatului… E un mic ajutor financiar pe lângã pensie. Acum 4 ani m-am apucat… Ceapã, sfeclã, morcovi, pãtrunjel, fasole crudã și fasole uscatã și nu în ultimul rând, usturoi. Unde am lucrat înainte de a mã apuca de grãdinãrit? În domeniul confecții tricotaje… – explicã. – E important sã ne și placã ceea ce facem, probabil pentru asta au un gust mai bun și legumele, dacã le cultivãm cu mult zâmbet și pasiune… 

Zágoni Szabó József este hoștezan veritabil (hóstáti) și – cel puțin dupã spusele lui – pare a fi unul dintre ultimii din aceastã „etnie a verdețurilor”. Dupã cum se știe Hóstát-ul maghiar de odinioarã în mare parte a fost „sistematizat” de comuniști, iar pãmânturile primite înapoi de la stat dupã revoluție, pãreau a fi prea valoroase ca sã mai fie folosite pentru legume. Multe terenuri au fost vândute de proaspeții proprietari ca și teren de construcții pentru blocuri.

 – La noi se moștenește creșterea zarzavatului din tatã în fiu – îmi spune. – Acum tinerii nu prea se mai intereseazã de cultivat, lucreazã în alte domenii ca sã aibã șanse reale de a-și întreține familia. Cei care nu sunt nici la grãdinãrit nici la alte munci, sunt în strãinãtate. Asta e. Au venit alte vremuri, nu e ca odinioarã – dându-mi de înțeles, cã remarca sa legatã de faptul cã el e unul dintre „mohicanii hoștezeni” nu este o glumã.

Standul lui prezintã subtil acel zâmbet special de care a pomenit tanti Anna: zâmbetul înplinirii și satifacției: varzã, dovlecei, cartofi, morcovi, țelinã, usturoi, mere, mãrar, cimbru, chiar și flori. Mulți clienți fideli revin sistematic la dânsul, deoarece se obișnuiserã cu produsele lui. – Pânã când mã mai ocup de grãdinãrit? Pãi cât timp mai „funcționeazã”…, adicã pânã mai existã cerere. Mall-urile sunt aproape… La noi gãsești legume de calitate, dar la Mall e mai ieftin cu câțiva bani… Poate cã aceste dialoguri susținute cu clienții vechi și mai ales cu gospodinele ne va ține în viațã o perioadã – zâmbește și el, standul sãu primind astfel o adevãratã aurã de grãdinã fericitã.

Czakó Ilona – din satul maghiar Györgyfalva (Gheorgheni/Ghirfalãu) – vine cu mari speranțe în Cluj cu fructele ce le cultivã la ea acasã. Satul fiind despãrțit de Cluj printr-o pãdure, iar în sud având ca vecini zona sãratã-curatã Pata, în acest sat nu prea se stropesc fructele. Aceastã izolație geograficã norocoasã a contribuit la formarea unor soiuri de mere care existã numai aici – cum ar fi „merele kormos”.

Dânsei îi place mult sã se ocupe de roadele naturii, face asta de mai mult de 30 de ani. 

– Am o grãdinã care e plinã de pomi fructiferi, așa cã vin la piațã cu mere, pere, prune, fasole verde. Am clienți fideli, așa cã simt nevoia de a mai „rezista” pe piațã chiar și la vârstã mea avansatã. Vã fac o confesiune: cultivând mã simt utilã și e o satisfacție adevãratã sã-mi pot ajuta cu sfaturi și, de ce nu, și cu ceva bani de la vânzãri, familia – mãrturisește tanti Ilona. 

Markiș Vasile Lucian preia marfa de la alt comerciant și revinde. – Cam 80% din marfa mea este produsã în România, exceptând citricele, care sunt importate din Spania, Italia sau Grecia – îmi explicã. – În urmã cu mulți ani am avut un atelier de tâmplãrie, însã venind vremuri mai grele m-am dus la muncã în Portugalia. Venind acasã mi-am deschis aceastã micã afacere cu legume și fructe. 

Pe standul lui se împrietenește rodul pãmântului românesc cu cel din strãinãtate. Mere, pere, prune și tot ce se gãsește la noi, dar și banane, și lãmâie, chiar și pomelo. Putem spune cã standul lui Markiș Vasile prezintã o adevãratã legumiculturã multiculturalã…