Femei puternice – șeherezada sãseascã, sau poveste scrisã de soartã
Femei puternice  șeherezada sãseascã, sau poveste scrisã de soartã

 

Recent, am dat peste o relatare semnatã de dr. Szõcs Károly, fost medic în valea Homorodului locuitã de maghiari și de sași, în care doctorul povestea viața unei tinere din Homoródszentpéter (astãzi Petreni). În poveste este vorba de Anna Simonis, fata gospodarului Georg Simonis. Fratele mai în vârstã al Annei, Georg, a fost organistul bisericii evanghelice din localitate. Lângã fratele sãu și Anna a început sã studieze muzica. S-a-ntâmplat într-o zi ca organistul Georg sã fie bãtut de câțiva bãieți din sat, fapt de neacceptat și insuportabil de rușinos pentru un organist stimat de consãtenii sãi. De rușine a apucat drumul pribegiei și s-a dus pânã în București, întreținându-se din muzicã.


O brașoveancã – soția generalului Omer Pașa

Acest episod este prezentat altfel de cãtre Adrian Militaru în textul purtând titlul O brașoveancã – soția generalului Omer Pașa, publicat în Ziarul Atac din 25 februarie 2012: „Dupã o aventurã cu o femeie mãritatã, care a scandalizat satul, Gheorghe (este vorba de Georg) a plecat la București sã-și câștige existența dând lecții de pian copiilor de boieri și predând la câteva pensioane ore de muzicã.” Mai târziu a luat-o și pe Anna la București, plasând-o într-o renumitã școalã de fete – care în textul lui Militaru apare ca Institutul Franțuzesc de Fete din București.


În anul 1848 au intrat în București trupele rusești și cele otomane, comandantul celor din urmã fiind Omer pașa. Militaru prezintã acest eveniment în felul urmãtor: „În anul 1848, în Valahia – care nu era încã unitã cu Moldova într-un singur principat – s-a declanșat o revoluție dupã moda parizianã, iar la sfârșitul lui iunie principele Bibescu a pãrãsit capitala și a fost instalat un guvern provizoriu.

În luna august, în București au intrat turcii sub conducerea lui Omer Pașa, iar în septembrie, rușii, sub conducerea generalului Lyders.

Pe atunci, principatele Valahia și Moldova se aflau încã sub dublul protectorat al Porții Otomane și al Rusiei.

Ocupația a durat mai mulți ani, pânã când a fost înfrântã revoluția din Ungaria. În acel timp, rușii și turcii se împãcau foarte bine în București și în iarna 1848–1849 aveau loc serbãri dupã serbãri.

Odatã, rușii au organizat un bal în cinstea turcilor, într-un mare conac din București.

Omer Pașa a venit în casa boierului Dumitru Polizu, unde Gheorghe Simonis preda copiilor acestuia lecții de pian, fiind invitat de obicei și la serate.

Câteodatã, Gheorghe venea însoțit și de sorã-sa. La început, Anna a trecut neobservatã întorcând filele partiturii pentru fratele sãu.

Într-o zi, însã, a cântat la pian și a fost imediat remarcatã de tot auditoriul. Îndemânarea și modul ei de interpretare erau remarcabile” – scria Militaru.

Nu va fi metresã de militar, eventual soție

Carl Szõcs povestește cã Anna – care se învârtea în cercurile boierești – a fost remarcatã de Omer pașa. Militarul turc a vrut ca Anna sã fie bona fiicei lui, dara mama Simonis a pus picioru-n prag: fata ei nu va fi metresã de militar, eventual soție, dacã își poate pãstra credința și dacã soțul nu va avea mai multe neveste! Omer s-a învoit, și așa Anna a devenit prințesa Omer.

Lui Omer Pașa nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta

Acest episod este relatat de Militaru astfel: „La aproape 15 ani, Anne Simonis, cu pãrul ei blond, bogat, ochii albaștri, îmbrãcãminte simplã, dar plinã de gust era o apariție foarte plãcutã. Lui Omer Pașa nimeni nu i-ar fi ghicit vârsta de 50 de ani.

Barba și mustața cenușii, pãrul încã negru, ochii negri strãlucitori, ținuta sa militãreascã, dar mai ales agerimea de care dãdea dovadã la dans îl fãceau sã parã mult mai tânãr. Toate acestea pot fi observate în portretul pe care pictorul Constantin Lecca, originar din Brașov, i l-a fãcut lui Omer Pașa în 1848, la București.

Dupã ce Omer a invitat-o pe Anne Simonis de mai multe ori la dans, i-a propus s-o angajeze ca profesoarã și educatoare pentru fiica sa, Emineh, pe care o adusese la București împreunã cu mama sa, una dintre soțiile sale. A fost ușor sã se înțeleagã. De origine croatã, convertit la maturitate la islamism, Omer știa, la fel ca Anne, foarte bine limbile germanã și maghiarã. Nu a durat mult timp pânã Omer s-a îndrãgostit ca un adolescent de tânãra din Homorod. La confirmarea Annei, Omer Pașa a fost vãzut în biserica evanghelicã.

Deși diferența de vârstã dintre ei era foarte mare, iar obiceiurile și religia îi despãrțeau și mai mult, importanta oficialitate otomanã și-a luat inima în dinți și a cerut-o pe Anne de soție. Pãrinții fetei și-au dat consimțãmântul, cu condiția ca fata sã-și pãstreze religia evanghelicã” – potrivit Militaru.


Cadou pentru muzir

Cariera militarã al lui Omer pașa era în ascensiune, iar Anna în anul 1850 a vizitat satul ei natal, etalându-se într-o caleașcã însoțitã de militari cãlare. În 1856 Omer pașa atinge apogeul carierei lui militare, fiind numit muzir, adicã comandant suprem. Carl Szõcs povestește cã sultanul cu aceastã ocazie a fãcut cadou douã frumoase cercheze noului muzir. Cadoul nu a putut fi refuzat, fapt pentru care Anna și-a pãrãsit soțul, și însoțitã de frații ei, s-a mutat la Paris.

Muzica militarã și pierderea unui copil

Militaru știe altfel istoria despãrțirii celor doi: „Reprezentanții diplomatici ai Europei se lãudau dacã apucau sã sãrute mâna Prințesei Omer. În scurt timp, averile soțului s-au înmulțit. Anne a trãit într-un lux orbitor. N-a renunțat însã la muzicã. și-a perfecționat educația muzicalã luând lecții de la profesori celebri. La Viena a luat lecții de pian de la Karl Czerny, cel care i-a predat acest instrument și celebrului Franz Liszt. 

Dupã un timp, turcii s-au retras din București, Omer fiind trimis în misiune în Anatolia, apoi în Bosnia. Anne l-a urmat și a devenit mama unui bãiețel. Însoțindu-și bãrbatul în campanii, Anne a devenit pasionatã de muzica militarã, compunând mai multe marșuri triumfale, care erau cântate de regimentele de turci atunci când intrau în luptã.
              
O nenorocire cumplitã s-a abãtut însã asupra familiei. Copilul Annei, în vârstã de numai șapte luni, a murit într-un accident stupid. În timpul unei plimbãri cu trãsura, datoritã unei zguduituri, a alunecat din brațele bunicii sale. În același moment s-a deschis ușa cabrioletei, iar micuțul a cãzut sub roți. Durerea lui Omer Pașa a fost nespus de mare.

De atunci, relația dintre cei doi s-a rãcit. Omer a sperat cã printr-o nouã uniune va avea un moștenitor și a cerut-o în cãsãtorie pe fiica lui Hafiz Pașa, șeful lui militar. I-a cerut Annei sã rãmânã în haremul sãu, însã ea a fost prea mândrã sã accepte o condiție atât de nedemnã. A cerut divorțul, care i-a fost acordat, și și-a pãrãsit soțul, plecând la Paris. Avea numai 23 de ani” – explica Militaru.


Georg pune bazele Filarmonicii la Craiova

Carl Szõcs ne povestește, cã fratele Annei, Johann pãrãsește Parisul, și se stabilește la Galați, unde deschide un magazin de pian, iar fratele Georg prinde rãdãcini la Craiova, unde pune bazele Filarmonicii de astãzi. Pe aman.ro însã legãtura lui Georg cu Craiova este prezentatã altfel:

„În 1844, vine la Craiova la chemarea boierimii acestui oraș, pentru a înființa o școalã de muzicã pe lângã Teatrul Național. În 1846 se întoarce la București ca profesor la Institutul Francez (chemat de boierul Slãtineanu). În 1848 în Bucureștiul ocupat de trupele rusești și turcești, Omer Pașa se cãsãtorește cu sora lui Georg, care își urmeazã sora la Constantinopole. Aici devine pianistul Porții pe lângã sultan. A ocupat funcții în armatã și a primit rangul de bey. A avut misiuni în țara Româneascã și a rezolvat o serie de probleme în favoarea țãrii sale. A participat la rãzboiul Crimeei dintre turci și ruși (1853–1854). Dupã rãzboi s-a stabilit definitiv la Craiova.”

Conform sursei citate, Georg a predat muzica la mai multe școli și a înființat mai multe coruri.

Din scrierea lui Carl Szõcs aflãm cã fiul lui Georg, care la rândul lui purta numele de George a studiat la Paris la Saint-Saens, devenind profesor al conservatorului din capitala francezã. Biografia publicatã pe aman.ro scrie cã George Simonis a fost profesor de muzicã la mai multe școli din Craiova, Paris, ajungând sã fie între anii 1931–1932, 1940–1942 director al Conservatorului din Cluj.

Excelența Sa Ida Saide, fosta soție a lui Omer Pașa

Despre anii petrecuți de Anna Simonis în Franța, Militaru scrie urmãtoarele:

„A decis sã se dedice muzicii. Lucrãrile ei muzicale au fost publicate în mai multe reviste din Franța și Anglia. A devenit cunoscutã în saloanele frecventate de lumea bunã din Paris drept »Excelența Sa Ida Saide, fosta soție a lui Omer Pașa«. Se pare cã și-a schimbat numele datoritã unui obicei turcesc. The Musical Monitor din 5 decembrie 1857 dedicã un întreg articol Idei Saide. »Mai multe reviste franceze au anunțat prezența în Paris a soției divorțate de Omer Pașa. Ea s-a nãscut în Transilvania și a fost trimisã, la vârsta de unsprezece ani, la una dintre cele mai bune școli din București. Lecțiile de pian i-au dezvoltat competențele muzicale minunate, iar la vârsta de cincisprezece ani poseda un talent remarcabil cu privire la acest instrument«. Mai multe dintre lucrãrile ei s-au pãstrat pânã în ziua de astãzi în diverse manuscrise și unele sunt în continuare cântate. Un marș compus de compozitoarea originarã din Homorod a fost publicat în The Illustrated London News din data de 13 ianuarie 1855. Alte marșuri de Ida Saide au apãrut în reviste din Europa acelor vremuri, cum ar fi »Cinq Marches Militaires pour pian«, publicate în Paris, și, de asemenea, un marș care a apãrut în The Illustrated London News din 27 mai 1854.”

           

          Ottoman woman Composers – Ida Saide wife of Ömer Pasa *1850 Tchitaté March

Braunecker și Anna au avut șase copii

De la Carl Szõcs știm cã Anna a devenit soția baronului maghiar Braunecker Ottó. Baronul l-a urmat în exil pe Lajos Kossuth, conducãtorul revoluției pașoptiste maghiare. Primul lor copil a fost botezat chiar de Kossuth precum și de generalul pașoptist György Klapka. Braunecker a obținut cetãțenia francezã și a devenit prefectul departamentului Midi-Pyrénées. Braunecker și Anna au avut șase copii, fiecare dintre ei alegând cariera militarã.

„Din fericire Anna nu a apucat sã-și vadã fiul cu numele de Árpád, finul lui Kossuth cãzând în luptele împotriva Ungariei” – exclamã Carl Szõcs.

Așa se terminã povestea Annei Simonis, poveste parcã ruptã din șeherezada. Asemenea povești sunt scrise de soartã doar în regiunea noastrã cu o istorie tumultuoasã.

Anne, prințesa otomanã devenitã una dintre cele mai apreciate compozitoare ale secolului al XIX-lea, a murit la Paris, la 10 ianuarie 1914.