EXCLUSIV Trecere de frontierã la colțul strãzii – o conviețuire eșuatã
EXCLUSIV Trecere de frontierã la colțul strãzii – o conviețuire eșuatã

Cipru, acest stat insular din Marea Mediteranã este împãrțit în douã pãrți politico-administrative distincte: Republica Cipru respectiv Republica Turcã a Ciprului de Nord. 

            
Treimea nordicã este numitã colocvial ca și ”Ciprul turc”, locuit aproape sutã la sutã de turci ciprioți (nãscuți pe insulã) respectiv turcii sosiți din Turcia continentalã. Este vorba de un amestec turcesc interesant, turcii ciprioți fiind concepuți ca și oameni mult mai obișnuiți cu conviețuirea etnicã, decât cei sosiți din Turcia autoritarã.
           
   Portretele unioniștilor EOKA pe peretele unei cafenele din Larnaca… Unirea cu Grecia…
În partea greacã a Ciprului – ca și în partea turcã –, observațiile de culoare etnicã sunt extrem de dure, folosindu-se des expresiile bombastice naționaliste ca și ”unire”,”eliberare”, ”pãmânt strãmoșesc”, ”necredincioși”, ”steagul sfânt”, ”țarã mamã”, ”epurare etnicã”, ”omogenizare”, ”strategii de asimilare”, ”Erdogan sultanul lumii”, ”sã te ferești de lenea și jegul grecilor”, ”țara noastrã”, ”afarã cu turcii”, ”afarã cu grecii”.   
Vãzând aceste lucruri, un cãlãtor sosit din România are sentimentul de déjà vu, descifrând ușor chiar și variantele grecești respectiv turcești ale expresiilor ”UNIRE”, ”bozgorii”, ”opincarii”, ”treceți batalioane Carpații..”, ”vã ordon, treceți Prutul!”, ”gropi comune”, ”civili uciși cu cruzime”, ”mitici”, ”afarã cu ungurii”, ”fãrã mitici în Ardeal”, Székelyföld nem Románia”, ”NEM NEM SOHA“…


                                                             © Foto: Corbii Albi*

În tematica Ciprului divizat au fost sute de conferințe ”binevoitoare” in lume, ”încercãri de unificare” bombastice, discursuri împãciutoare rupte de realitate și fãrã un calendar al rezolvãrii problemelor. 

Adevãrul crud este însã urmãtoarea: marea și unica ocazie de împãciuire, cea din anul 2004, referendumul pãcii și regãsirii într-un Cipru multietnic, s-a terminat cu un dezastru, deoarece una dintre pãrți a votat pro unificare și regãsire, alegând varianta ”evet” (da) cealalaltã spunând ”δεν”, adicã nu.

            Trecere de frontierã la colțul strãzii – o conviețuire eșuatã           © Foto: Corbii Albi*
Acum, în 2019, statul Cipru este delimitat prin ”zidul verde” de Republica Turcã a Ciprului de Nord, iar capitala comunã Nicosia este „unitã” prin capete de strãzi devenite granițe cu infrastructura clasicã necesarã trecerilor de frontierã: control de pașapoarte, întrebãri despre scopul cãlãtoriei, grãniceri înarmați.

                            Aici e încã Strada Lidras… (Nicosia Greacã)          © Foto: Corbii Albi*
”Dincolo” se continuã strada, având însã altã denumire. Cafeaua la ibric nu mai este ”cafea cipriotã” ci ”cafea turceascã”. Din vitrine dispar ”eroii greci” și apar ”eroii turci”.

                                    Aici deja e Bahceli… (Nicosia Turcã)           © Foto: Corbii Albi*
Dispare steagul grecilor și al Uniunii Europene, peste tot vezi doar semnele identitare turcești, inclusiv steagul Republicii Turce a Ciprului de Nord. În prãvãlii poți cumpãra cu euro, dar pe bon vezi scris ”Lirã turceascã” (TL).
               
         Steaguri… Turcia… Republica Turcã a Ciprului de Nord.                 © Foto: Corbii Albi*                                                                                                       
În fața vestitului muzeu al dervișilor din Nicosia de Nord apare un grup de turiști maghiari, ghidul fluturând micul steag rosu-alb-verde în fața coloanei, cu scopul de a ajuta orientarea turiștilor furați de peisaj. 
Nu îmi pot ascunde bucuria, cã dupã o perioadã lungã petrecutã în mediu lingvistic englez, grec și rus aud și eu o voce maghiarã. Fac cu mâna grupului – ca și copii când vãd trenul trecând la marginea satului –, strigând ”Hahó, én is magyar vagyok!” („Oameni buni, și eu sunt ungur!”). ”Románia magyar – maghiar din România.”

                                                  © Foto: Corbii Albi*
Oare noi, românii și maghiarii, când vom avea șansa împãciuirii, confirmate de un referendum al regãsirii într-o Românie multietnicã? Și dacã am avea șansa, oare câți ar vota cu ”igen”, câți cu ”nem”? Care ar fi numãrul celor cu ”da”, și care ar fi numãrul celor cu ”nu”? Adicã: alegând varianta ”evet” (da) sau spunând ”δεν”(nu)?

*Fotografii realizate cu acordul Poliției de Frontierã Nicosia