Eliberãri și cãlãtorii
Eliberãri și cãlãtorii

Când am citit schița acestui roman* pe Corbii Albi (http://corbiialbi.ro/index.php/calimara/159-ahmed-sau-povestea-unui-avort-n-comunism/), mã copleșea nu numai povestea ca atare, ci și talentul cu care autoarea converteazã un text superb fluidizat într-un posibil studiu de scenariu pentru un film postum al anilor 70-80, ani în care zbaterea între a rãmâne om sau a deveni unealtã a unui sistem inuman putea fi reflectatã autentic exclusiv de peliculã, având ca stalker pe Mircea Daneliuc.

În acest context mai filozofic cartea – ca un posibil studiu de scenariu de film – s-ar gãsi între cãlãtoriile cu bãrcile legate în șir a Croazierei (1981) și a camionului turbinii și a soartei din filmul Cursa (1975).

Mã gândesc, oare Mircea Daneliuc ar fi fãcut un film bun din aceastã mãrturisire catarticã a autoarei? Poate cã da, deoarece la el apare mai accentuat – și mai apãsãtor – sexualitatea cu polarizãrile sale extreme: dragostea pasionalã însângeratã respectiv avortul, în culorile sale de roșu închis, culori preluate poate în subconștient de la maistrul tuturor, enigmaticul solarist: Tarkovszkij.

Cãlãtoria lui Lili Crãciun nu este o cãlãtorie obișnuitã, deși pe parcursul povestirii, trenul și vaporul închipuit (adicã marinarii) au roluri bine definite: primul ca parte componentã a dimanicii evenimentelor, celelalte – marea și vaporul – catalizatori pentru planul secundar al acțiunii romanului: punte spre subconștient și viața exponatã în vise. Fie vorba de visele provocate de durere, „bãuturã de avort”, sau de albul anxios al spitalelor anilor comunismului, unde nu știai cine este om și cine este unealta sistemului opresiv, gata de a te trãda și a te a raporta la miliție sau procuraturã.

Punctul de pornire al romanului – avortul ilegal a unei profesoare, asistatã in extremis de o lãptãreasã – și punctul culminant (catarsisul) al romanului parcã se suprapun, aceastã suprapunere fiind înlesnitã într-un mod original de schimbarea relativ frecventã a planurile de „regie” a acțiunii.

Fototeca online a comunismului românesc.: Februarie 1965. Nicolae Ceaușescu vizitând spitalul „Nicolae Bãlcescu”.Cota: 26-27/1965

Timpul scurs între apariția stãrii de singurãtate absolutã („Din când în când, mã trezea din coșmar ligheanul, ca un prieten. Nu mai știam ce vomit”) și dizolvarea totalã în universul neputincios („Moartea se învârtea, bezmeticã, în juru-mi”) se mãsoarã la Lili Crãciun nu cu ore și minute, ci prin anxietãți periodic-repetabile, mãrunte-mãsurabile, care se leagã între ele ca și crizele de sângerare sau vomã. Sau ca – trecând pe planul filozofic amintit – bãrcile legate în șir ale Croazierei.

Cãlãtoria lui Lili Crãciun nu este una palpabilã, ca și uterul personajului principal în mâna a multor medici și asistente, ci una de o abstractitate foarte finã, având rãdãcinile în nãvodurile anxietãții feminine – undeva la limita minunii de a da viațã și a iadului pruncuciderii („Ducându-mã cu gândul cã iadul n-a fost niciodatã în altã parte. A fost tot timpul aici, în noi”).

Fototeca online a comunismului românesc: Februarie 1965. Nicolae Ceaușescu vizitând spitalul „Nicolae Bãlcescu”.Cota: 28/1965

Datoritã jurnalistei omniprezente (care are și rolul de spoveditor), celelalte personajele ale romanului – mama, Sergiu (soțul), lãptãreasa (Sofia), Ahmed (medicul-înger pãzitor) și profesoara de istorie (eroina) – sunt în același timp și prezentate cât și reflectate. Aceastã tehnicã a autoarei de a sparge zidurile dintre puținele spații unde se desfãșoarã acțiunea romanului, oferã Cãlãtoriei un aspect de nuvelã sinteticã.
Aceastã caracteristicã este întãritã și de înrudirea unor scene apãsãtoare ale Cãlãtoriei cu a Procesului kafkian: cãutãrile grele ale Domnului K. au aceași rãdãcini aeriene cu „cãlãtoriile” profesoarei    (eroi-

nei) în lumea viselor  bolnãvicio-
se   (locuri semi-suprarealistice, simboluri ale dreptãții și a vinovãției eterne) din romanul lui Lili Crãciun. La Kaffka „procesul” anxios al nevinovãției se terminã cu o eliberare sângeroasã de o viațã vag definitã, devenitã balast.

La Lili Crãciun însã „procesul” vinovãției sale (avort) se sfârșește cu o eliberare spre o viațã devenitã bine definitã și curatã. În Cãlãtoria balastul de care scapã eroina este mãrturisirea ca atare.

Mãrturisirea se terminã odatã cu romanul.

Sentimentul succesului colectiv (autor și cititor) – catarsisul nostru.

„Eram o singurã ființã care se privea pe sine în oglindã, într-un prezent atemporal și absurd.
— Sunt liberã! În sfârșit sunt liberã!”

———————-

*Lili Crãciun: Cãlãtoria, 2015, Editura Eubeea, Timișoara