Doi tineri români din douã orașe din afara Transilvaniei, douã ore în „ungurescul” 1568. Ce a ieșit?

Doi tineri români, douã ore în „ungurescul” 1568. Ce a ieșit?

Ce te faci atunci când doi tineri, o fatã și
un bãiat, se hotãrãsc ca prima lor întâlnire oficialã sã aibã loc într-unul
dintre cele mai cunoscute restaurante din
comunitatea maghiarã din Cluj, Bistro
1568
?

Rãspunsul este: continui sã citești acest
articol pentru a te amuza de emoțiile pe care cei doi le-au avut pe parcursul
celor douã ore, dar și pentru a afla mai multe despre locul în care aceștia au
petrecut o searã minunatã împreunã.

Este, de fapt, vorba despre mine prietenul meu
Ștefan, doi oameni veniți de departe, din douã orașe (Slobozia – eu, Iași – el),
care nu se aseamãnã deloc cu cel care ne-a devenit de câțiva ani casã, Clujul,
și care, intrând în Bistro 1568, un restaurant cochet, cu nume simplu, dar
încãrcat de înțelesuri pentru cei ce cunosc istoria Transilvaniei, se așteptau
la o experiențã complet diferitã.

La fel cum amintește și numele, de cum am
intrat înãuntru am fost surprinși de diversitatea clienților, aceștia vorbind
în diverse limbi și având parcã fiecare trãsãturi distincte și o poveste unicã
în spate.

Diversitatea din restaurant s-a reflectat și
în meniu, care, de altfel, este trilingv, și care avea cel puțin tot pe atâtea
varietãți de mâncare din diferite zone ale Transilvaniei.

Dupã ce am ales ce sã
servim, ne-am luat rãgaz de câteva minute sã aruncãm mai atent o privire în jur
și sã observãm ce ne înconjoarã : o atmosferã relaxata, de weekend, cu familii
stând la masã și copii prin preajmã, cu o doamnã care cânta ușor, cu o voce
suavã, jazz și, în mijlocul tuturor, chelnerii, agitându-se de la o masã la
alta sã preia cine știe ce comandã și sã aducã altora mâncarea.

Venind din medii în care comunitatea maghiarã
se rezumã la câțiva oameni și în care mâncarea specificã este prezentã doar în
cãrți de bucate, seara petrecutã în mijlocul maghiarilor de aici a fost de
neuitat. De la gulașul delicios, pânã la atmosfera deosebitã creatã de muzica
jazz de pe fundal și de luminile difuze, totul a contribuit la conturarea unui
cadru special, memorabil chiar.

Deși era potrivit (sau nu) cu mâncarea
tradiționalã pe care ne-am comandat-o, am avut alãturi și un pahar de vin, ca
sã nu uitãm de Moldova noastrã dragã și de podgoriile sale.

Dupã ce am discutat
câte-n lunã și în stele, la desert am avut ceva inedit, un k
ürtöskalács cu mãr și créme brulée.
Acesta a fost cu adevãrat încununarea unei seri frumoase, care prin acorduri de
jazz din partea doamnei Edina Fodor și prin încãrcãtura istoricã a locului,
ne-a purtat mai apoi pașii în ninsoarea de afarã și ne-a încãlzit suflarea,
plimbându-ne mai departe spre casa cu un sentiment plãcut.