Dispare dialogul – bagatelizarea jovială a problemelor româno-maghiare

Dispare dialogul – bagatelizarea jovială a problemelor româno-maghiare

Acum 6 ani, când am fondat asociația, dialogul româno-maghiar se desfășura între două tabere: români respectivi maghiari interesați de fenomenul conviețuirii – intrând în dialog cu argumente cât de minime.

 Cele două tabere capabile de conversații reale duceau ani în șir dialoguri bazate pe niște legi nescrise și cu o anumită eleganță comunicațională, reprezentând fiecare ceva plauzibil și autentic.

Așa cum se spune la țară: fiecare cu păsărica lui.

Oricât de aprig a fost acest dialog real, cele două tabere mai dădeau dreptate una celeilalte. Nu prea s-a spus pe nume, dar imensa majoritate din cele două tabere acceptau tacit, că adevărul ar putea fi undeva la mijloc.

Cu trecerea timpului acest dialog s-a nuanțat, având loc un fel de polarizare, apărând pe scenă noi grupuri (tabere cu căruțe)  care sunt convinse, că dialogul nici nu mai are rost, dacă tu nu vezi lumea în alb și negru. Dacă nu ești din start de partea unora – fără a asculta altera pars –  ești considerat trădător…

Tendințele de devalvare ale nivelului dialogului româno-maghiar sunt accelerate și de noile curente  aferente, și anume  bagatelizarea jovială a problemelor reale, nerezolvate. Se evită elegant orice problemă legată de inscripții, cod administrativ, școli, steag, imn. Locul acestor tematici grele este  substituit de imaginea unei conviețuiri rustic-idealizate, cu Ion și János la crâșmă, înțelegându-se perfect la masă, eventualele tematici de discordie fiind denumirea băuturii: țuică sau pálinka.

Desigur, se pune întrebarea. Cum s-a ajuns până aici?

Leave a Reply

Your email address will not be published.