Despre Rodion Markovits si „Câșlegi într-un picior”, sau despre cum rãsucirile istoriei ne pot schimba radical viața.

Prima datã m-a frapat titlul. Câșlegi într-un picior. Am rãscolit prin memorie, sã-mi amintesc sensul exact al cuvântului câșlegi. La naiba, era ceva din latinã, legat de post, mi-am spus. Bãtrânii, pe la țarã, îl mai foloseau, extrem de rar însã. Dex-ul m-a salvat: „interval de timp între douã posturi ortodoxe, în care creștinii pot mânca de dulce”. Aha, m-am lãmurit, de aceea nu eram sigur, eu nefiind prieten cu postul.

Deci „Câșlegi într-un picior”. Sunã puțin modernist titlul nu? Adicã cum, o dezlegare la dulce șchioapã? Vom vedea cã da, dacã vom avea rãbdare sã citim cartea lui Rodion Markovits. De fapt ce spun eu?, dacã vom rãbda s-o lãsãm din mânã.

Autorul zugrãvește în chip minunat atmosfera unui sat din Maramureș, undeva la început de secol XX. Îl bãnuiesc pe Markovits cã a trãit efectiv într-un astfel de sat, cu românii majoritari detașați, cu câteva familii de evrei scãpãtați printre ei, și parcã și cu ceva maghiari, mai mult bãnuiți decât introduși în acțiune, în afara notabilitãților. Personajele cu care ne întâlnim par sã vinã dintr-o piesã de teatru stradal, din celebra commedia dell’arte dacã vreți, acțiunile lor pãrând expuse intenționat la vedere de cãtre autor, chiar și atunci când ele se vreau secrete sau ascunse. Într-un sat mic de munte nimic nu poate fi tãinuit prea mult timp, asta este clar.

Notarul, boierul, porcarul, birãul, vrãjitoarea, ingenua, jandarmul, cârciumarul sau preotul, își împletesc destinul cu al altor zeci de familii, într-un mod ce amintește de ginta originarã. Bãutura și nevoile sunt la ele acasã în acest sat, aflat sub stãpânirea chezaro-crãiascã, ca sã ne pãstrãm în nota vorbirii zonei geografice pomenite.

Dar cutumele strãvechi și obiceiurile zilnice ale satului sunt date peste cap de o veste teribilã: a început rãzboiul. Nu se știe exact cine cu cine luptã, dar toți bãrbații valizi sunt încorporați și trimiși pe front. În sat rãmân femeile și copiii, bãtrânii, precum și schilozii, bãrbați cu beteșuguri care-i țin departe de cãtãnie. Rãzboiul pare o glumã proastã la început, dar el va dura patru ani, și va crea celor rãmași probleme care la început par insurmontabile.

Situația lipsei bãrbaților valizi face ca cei cu beteșug sã fie priviți deodatã într-o altã luminã. Parcã nu mai sunt așa de disprețuiți, parcã pot ține loc și ei de bãrbați în putere, pentru unele lucruri. Și așa un pitic ajunge birãu, iar Toma porcarul devine birjarul boierului, primind uniformã și biciușcã. Situația evolueazã în a-l transforma pe Toma într-un fel de Don Juan local, pentru cã ani de zile fãrã bãrbat o femeie cu greu poate sta.

Astfel, pe lângã bãuturã și nevoi, pe ulițele satului se strecoarã și promiscuitatea, desfrâul, adulterul și avortul. Sosirea ajutoarelor bãnești de stat pentru familiile celor plecați ațâțã în rândul femeilor și trufia, vanitatea și mândria nerușinatã. Magazinele evreilor prosperã brusc la apariția valului de bani peșin, se cumpãrã stofe scumpe, cãmãși fine, cizmulițe, basmale și dresuri.

Însã lovitura definitivã datã moralei ancestrale este produsã de sosirea prizonierilor de rãzboi. Un contingent numeros de bãrbați valizi, de diverse naționalitãți, este distribuit localnicelor pentru a fi folosiți la muncã, pânã la întoarcerea bãrbaților lor acasã. Dupã post vin câșlegii…

Cum se terminã povestea vã las pe voi sã aflați, direct de la sursã. Dar cu promisiunea cã vã veți delecta cum rar ați fãcut-o, citind un autor cu mare talent de povestitor.

Markovits Rodion – Câșlegi într-un picior, Editura Kriterion, 1986.