Despre matematica conviețuirii editorial-literare

Despre matematica conviețuirii editorial-literare

                                                                  +1.

Cu câțiva ani în urmã am fãcut un interviu cu redactorul revistei culturale târgumureșene VATRA, poetul Kocsis Francisko, în care întrebãrile mele, oricum de fin erau formulate, sugerau cititorilor, cã eu am nu numai sentimentul, ci chiar sunt convins, cã acele punți vii care existau în anii 60-80 între cele douã literaturi – românã și maghiarã – sunt pe cale de dispariție. Mã refeream la acțiuni și proiecte comune, la traduceri și la tot ce înseamnã colaborare vie în acest domeniu.

Când fãceam acel interviu, mã gãseam sub influența lecturilor românești traduse în limba maghiarã, cum ar fi romanul Frații Jderi (1974) tradus în maghiarã de Lõrinczi László, sau nuvelele lui Agãrbiceanu – Popa Man (traducãtor Veress Zoltán) și Jandarmul (Telegdi Magda) – apãrute în 1979 și simțeam un gol, un teren pãrãsit, „extravilan”, la întâlnirea pãmânturilor celor douã literaturi. De ce nu mai existã colaborare, de ce nu se promoveazã traducerile, de ce sunt tot mai puțini aceia, care – fiind maghiari – citesc literaturã românã tradusã în maghiarã, sau invers: români care știu de Jókai Mór, Ady Endre sau Móricz Zsigmond?


În interviu Kocsis Francisko (foto stânga) m-a contrazis, ba chiar m-a certat, sugerându-mi cã astfel de întrebãri induc în eroare cititorii, crezând cã aceste legãturi literare româno-maghiare chiar au ajuns la pãmânt.

Mi-a dat multe exemple pentru aceastã colaborare. Printre altele și apropo-ul interviului amintit, traducerea a multor poezii de Reményik Sándor în românã de dânsul și alte opere contemporane, care atunci erau încã în fazã de proiecte. (Despre poeziile lui Kassák Lajos traduse în românã de Kocsis Francisko AICI)

Vã mãrturisesc, cã rãspunsurile poetului și traducãtorului nu m-au convins deloc, însã nu vroiam sã deschid o polemicã, sã nu cumva sã sparg acest trought the looking glass* optimist și plin de energie al lui. Nu eram deloc convins cã suma matematicã a traducerilor înseamnã pentru toatã lumea același lucru.

și exista desigur și cealaltã variantã, adicã posibilitatea, cã eu – ca jurnalist – nu aș fi chiar așa de conectat la interferențele vii ale celor douã culturi scrise. În fine, am rãmas la varianta din urmã – încercând chiar sã-mi fac autocriticã.

                                                                        +2.

Aceste gânduri m-au cuprins brusc în aceste zile, când colega mea de la TVR Cluj m-a atenționat, cã la sediul Scriitorilor din România filiala Cluj, va fi prezentat un proiect de colaborare editorial-literarã româno-maghiar, cu ocazia apariției volumului de studii și eseuri a profesorului Cseke Péter, publicist literar și personalitate marcantã a societãții civice și culturale maghiare, fostul decan al Facultãții de Jurnalism al UBB Cluj (Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicãrii), cu titlul Valori ale presei maghiare din România (1919-2014) precum a numãrului tematic al revistei social-culturale KORUNK, care are în focus diaspora româneascã.

                       Profesorul Cseke Péter și sociologul Vasile Sebastian Dâncu

Pe limbaj jurnalistic: un eveniment cu trei obiective: 2 directe (lansãri) și 1 (cea a conviețuirii) indirectã. Adicã 2+1.

Când am ajuns, sala de ședințe era plinã cu oameni de culturã români și maghiari, fiind prezenți în numãr mare și dascãlii Facultãții de Jurnalism – secția românã și maghiarã –, care au venit la eveniment nu numai pentru a-l felicita pe profesor pentru împlinirea frumoasei vârstã de 70 de ani, dar și pentru a-l încuraja sã continue drumul acelei politici didactice, care a contribuit decisiv la faima acestei facultãți.



                                   Scriitorul Mircea Popa (sub panoul I.L.Caragiale)

Dintre cei care au luat cuvântul – mai ales scriitorii mai în vârstã –, nu treceau pe lângã fenomenul hilarizãrii relațiilor editorial-literare dintre cele douã culturi. Scriitorul Mircea Popa și-a amintit chiar cu nostalgie acele vremuri, când scriitorii români erau invitați frecvent la simpozioane maghiare în țarã sau peste hotare.
 
Criticul literar, eseista Irina Petraș (foto stânga) – președintele filialei din Cluj a Asociației Scriitorilor din România – a fãcut și ea observație vizavi de slãbirea relațiilor literaro-editoriale dintre cele douã lumi literare, cea românã și cea maghiarã, exprimându-și speranța, cã acest nou început reprezentat de aceastã prezentare dublã va avea și continuare.
Colegii dascãli români de la Faculatea de jurnalism au felicitat profesorul pentru „munca sa”, evocând evenimente din viața universitarã tumultoasã de pe vremea când profesorul Cseke a fost ales decan de majoritatea universitarã româneascã – iatã unele laturi ale matematicii conviețuirii! –, atragând atenția asupra unui fenomen interesant – cu dimensiuni umane și profesionale aparte –, conform cãruia profesorul Cseke Péter este solicitat și de studenți români sã le fie coordonator la lucrãri importante.

                                                                               +3.

Luând cuvântul, profesorul Cseke Péter (foto stânga) a prezentat pe scurt volumul Valori ale presei maghiare din România (1919-2014) și a schițat proiectul revistei KORUNK de a publica un numãr tematic în limba maghiarã despre diaspora românã.

În volum sunt studii care pot fi foarte interesante pentru cititorii români (Scriitori maghiari în presa interbelicã din România; Schimbare de paradigmã într-o epocã fãrã analogie; Presa minoritarã în viziunea lui Spectator).

Acest jurnalist de marcã a presei maghiare interbelice, Spectator (Krenner Miklós) este un personaj care prin articolele sale a fondat chiar un stil aparte de a intercepta mesaje politico-sociale de anvergurã cu ochi de politician de mare clasã și de a decodifica aceste mesaje într-un limbaj simplu, pe înțelesul tuturor. (Iatã o observație al lui Spectator din 1934 apãrutã în renumitul ziar maghiar din Cluj, Ellenzék:

„Minoritatea maghiarã din Transilvania a ajuns într-o situație nouã și literatura a fost prima care a tras, cu exactitate și înțelepciune toate consecințele acesteia.”)

La rândul sãu, numãrul tematic al revistei KORUNK poate fi un obiect de studiu serios pentru acei maghiari, care sunt interesați de minoritãțile românești din lume, din Austria pânã în Australia. De excepție sunt: studiul lui Tudor Raț despre românii din Bulgaria și Serbia (Bulgáriai és szerbiai román kisebbségek), sinteza lui Gheorghe Petrușan despre românii din Ungaria sau al sociologului Vasile Sebastian Dâncu despre coloniile românești din Italia și Spania.

Ambele publicații prezentate la sediul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Cluj – volumul lui Cseke Péter în limba românã și KORUNK în limba maghiarã – sunt de o rarã frumusețe informaționalã, și… emoționalã.

                                                                           +4.

Desigur, dupã toate aceastea nu aveam cum sã nu-mi pun întrebarea la sfârșitul evenimentului: chiar suntem în fața unui nou trend al apropierii politicilor literaro-editoriale ale celor douã lumi culturale, sau am fost de fațã doar la o încercare mai mult ca lãudabilã din partea unor personalitãți marcante, români și maghiari?

Sau problema se pune altfel: nu toți vedem aceleași lucruri reale în spatele oglinzii lui Carroll? Matematica convețuirii are formule încã necunoscute?

*Referire la cartea scriitorului-matematician Lewis Carroll Through the Looking Glass (Alice în țara Oglinzilor)