Deocamdată, România devansează clar Ungaria în domeniul traducerilor literare internaționale

Deocamdată, România devansează clar Ungaria în domeniul traducerilor literare internaționale

Fără doar și poate, în paralel cu gălăgioasa manelizare și sparanghelizare a României, are loc și o restructurare spectaculoasă a societății educate, polarizarea accentuându-se: pe de o parte milioane de cetățeni români care în viața lor nu au citit o carte,iar de partea cealalaltă câteva sute care își manifestă zilnic discret, dar tot mai vizibil foamea culturală.

Cititul, așteptarea apariției unei cărți noi, achiziționarea acesteia din librării (virtuale) este una dintre cele mai complexe forme de manifestare ale loialității față de cultură. A discuta despre cărți citite pe portaluri destinate acestor discuții – îndemnând (sau nu) la achiziționarea acestora – înseamnă mult mai mult decât  un fel de hobby de lux (așa cum o definesc unii jurnaliști). Pe aceste portaluri apar însemnări originale (nu neapărat ”destinate revistelor literare”), observații legate de gradul de dificultate al cărții (dacă este cazul), calificativul atribuit de către cititor – cel  care dă notă în catalogul virtual.

 În Ungaria,  frecventarea portalurilor destinate cititorilor este incomparabil mai populară decât în România – probabil și datorită moștenirii mai blânde lăsată în acest domeniu  de socialism, iar târgurile de carte  din Ungaria sunt mult mai profitabile ca în România.

Filmul: https://www.youtube.com/watch?v=-E31v5HJsCI

Și totuși, în pofida acestora, România devansează tot mai des Ungaria în privinţa ritmului de adaptare la trendurile editoriale internaționale. Cu alte cuvinte: sunt cărți de referință internaționale care pot fi citite în limba română, însă traducerea în maghiară întârzie…

Ce poate fi mai grăitor în această ordine de idei, decât faptul, că laureatul Nobel pentru literatură (2012), controversatul scriitor chinez Mo Yan – fondatorul așa numitului realism halucinatoric – este tradus în limba română ca pe bandă rulantă, însă în maghiară nu găsești nici chiar vestita Sorgul roșu, pe baza căreia s-a făcut una dintre cele mai catartice ecranizări ale tuturor timpurilor: Red sorghum (Lanul roșu), premiul Ursul de Aur, 1988?

Avantaj deci pentru cititorii români… Altminteri cine nu a citit Sorgul roșu, se va obișnui mult mai greu cu acel fenomen de ”realism halucinatoric”, cu care Mo Yan defilează în Szeszföld (Țara vinului/Țara băuturii), lovind din greu în pereții naturalismului extrem – un naturalism delirizant adeseori foarte greu de acceptat la masele albe din bătrâna  Europa ”civilizată”…

Leave a Reply

Your email address will not be published.