De ce aleg pãrinții maghiari școlile cu predare exclusiv maghiarã în detrimentul celor mixte?
De ce aleg pãrinții maghiari școlile cu predare exclusiv maghiarã în detrimentul celor mixte?

Școlile mixte – cu clase maghiare și române – ar fi locul ideal unde s-ar putea clãdi societatea viitorului. Profesori și elevi, maghiari și români, stau împreunã 12 ani, pe coridoare, fiecare îl salutã pe celãlalt pe limba lui, înscripțiile sunt – firește – bilingve (fãrã procese câștigate/pierdute), serbãrile comune, fiecare ascultând pe celãlalt fãrã sã fluiere sau sã strige ”vorbește în limba statului, cã suntem în România”.

Aceste școli mixte – cu profesori moderni, care cunosc sensibilitatea minoritarului pentru limba sa – sunt de fapt cheia unui viitor comun româno-maghiar, un adevãrat atelier al pragmatismului și al orizonturilor.

De ce aleg totuși pãrinții maghiari școlile cu predare exclusiv maghiarã în detrimentul celor mixte?
Una dintre explicații este greutatea amintirilor anilor 80, când secțiile maghiare din școli au fost treptat marginalizate, exilate undeva in capãtul coridoarelor, cu o vitrina maghiara micuțã, cu un scriitor maghiar și o ceramicã de Corund. 

Nici nu mai era vorba de inscripții maghiare, era o perioadã când și poeziile de sfârșit de an trebuiau traduse, ca tovarãșii sã înțeleagã…

Cu astfel de amintiri – ca sã nu vorbim despre conflictele dintre elevi români și maghiari, lãsați în voia teribilismului naționalist – nu e de mirare, cã dupã revoluție marea majoritate a secțiilor maghiare au vrut sã devinã instituții de sine stãtãtoare, scãpând de ”prietenia lupului ”. 

Deci nu e de mirare, cã pãrinții maghiari nu prea au încredere în ”egalitatea” dintre secții, mai ales dupã ce au început procesele pentru bilingvizarea școlilor mixte, cel puțin înscripționarea dublã a numelui școlii, sugerând copilului cã acestã școalã este ȘI A LUI.

Tânãra societate românescã nu a avut cum sã înțeleagã importanța acestor gesturi – cum ar fi de exemplu inscripționarea dublã, sau alte gesturi – și derutat, lãsat în voia sorții de presã, a fãcut exact ceeaa ce era de evitat: a început sã dea conotație patrioticã acestui fenomen.

Așa a apãrut psihoza cu ”segregare, separare, izolare, divizare etnicã”, cu care s-a pus cruce pentru aceastã frumoasã și pragmaticã formã de învãțãmânt modern, cea cu douã secții, unde elevii români salutã colegii maghiari în maghiarã iar maghiarii salutã românii în românã.

Iar faptul cã și azi, în 2019 se dau lupte pentru înscripționarea bilingvã a școlilor mixte, aduce noi argumente pãrinților cã cea mai bunã variantã este școala cu predarea exclusivã în limba maghiarã.
Pãcat – am putea spune. Deși aceastã atmosferã oficializatã antimaghiarã din România – coroboratã cu renegatismul sãrbãtorit – nu este propice pentru nimic ce ar duce spre un viitor comun. 

Românii clãdesc astfel societatea lor roșu-galben-albastru, iar maghiarii a lor: roșu-alb-verde. Douã lumi paralele.