Dacă ar fi fost pe balcon Graham Greene, sunt convins că s-ar fi distrat și el de uriașul corb alb, ce îl aveam pe piept

Ieșind pe balconul bătrânului Hotel Continental, Graham Greene – scriind Americanul liniștit – se uita lung la lumea bună, care urca scările Operei din Saigon, respectiv la femeile care urcând la etaj după câteva secunde au și ieșit cu ceaiul rece în mână pe balconul operei.

Stând pe acest balcon al operei, aveam sentimentul că sunt martorul unei comunicări aparte – simțeam cum cele două balcoane  ale lumii vechi franceze tremură fin: comunică între ele.

Desigur și oboseala acumulată și-a făcut datoria, ba mai mult, nici căldura tropicală nu era de partea mea. Nu știam cum să mă îmbrac – oricum neavând în bagaje haine mai elegante –, m-am decis să mă duc cu tricoul corbul alb, total neinspirat însă, fiindcă negrul tricoului a mărit sentimentul tropical până la limita însuportabilului.

Spectatorii localnici – ca și vietnamezii în general – se uitau uimiți la uriașul corb alb. Un copil a și imitat zborul păsărilor… După ce am trecut pe lângă ei, parcă și simțeam cum incearcă să descifreze pe spatele meu www.corbiialbi.ro…

Până se aduna lumea, mi-am lăsat fantezia liberă, căutând acele scaune pe care stătea înaintea mea cu câteva decenii Graham Greene, neliniștit, fără răbdare, ieșind ocazional din sală la mijlocul spectacolului.

În fața mea piața celebră, în care a avut loc atentatul – conform romanului Americanul liniștit.

Mă uit la spectacolul AO și la un moment dat simt că mă ridică molcom o forță necunoscută și mă face să bat din palme, în mijlocul spectacolului.

Tremuram de oboseală.

Graham Green – scriind Americanul liniștit, se uita lung la lumea bună, care urca scările Operei din Saigon.

Dacă ar trăi, sunt convins că s-ar distra și el, ca și alți zeci de vietnamezi zâmbăreți  de uriașul corb alb, ce îl aveam pe piept.

Leave a Reply

Your email address will not be published.