Nu știu ce ar fi „balcanismul“, dar bãnuiesc cã nici o definiție nu îl va face mai concret. Stiu cine este Huntington* și ce a scris – ce poți aștepta de la un profet cu simbrie? Dacã Iona era plãtit de Dumnezeu, sfârșea in balena numãrâdu-și banii! Simbriașul spune evidențe cu glas învãțat, și induce in eroare in punctele delicate, singurele care meritã atenție. Eu fiind ‘plãtit’ la cuvinte, și anume la cele pe care nu le scriu, plãtit în simpatie de cãtre inițiatorul acestei foi, care îmi este un om drag, îmi permit sã invit pe cei ce nu condivid opinia despre profeți, sau altele enunțate mai jos, sã mi se adreseze în scris – putem atunci discuta, eu economisind aici vorbele!

Istoria ne spune cã pe la 970 împãratul bizantin Phocas a supãrat conștient pe Ottonienii fondatori ai „Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germanã (Heilig Roemisches Reich Deutscher Nation – HRRDN)“, amintindu-le cã nu sunt altceva decât niște longobarzi, nu romani. Mai puțin de 250 de ani mai târziu, Constantinopol era incendiatã de cruciați… Nu este decât ușor abrupt, dar deloc fals, a spune ca ‘Balcani’ este rãzbunarea Ottonienilor.

Fapt este ca cele cinci sute de ani petrecute sub ocupație sau dominație turceascã nu sunt nici o „vinã“ a popoarelor ortodoxe respective, nici însã un episod ce poate fi șters cu buretele. Oricine incearcã sã o facã printr-un plan cincinal de tip comunist sau de tip EU, este un criminal sau un nebun indiferent. Oricine însã acceptã asemenea afront fațã de țara sa, fãrã explicații și opoziție, este un dușman al omenirii.
Fapt este cã în Germania mai de curând se putea citi verbatim, cum

                           EU a fost ‘cumva’ construitã pe modelul HRRDN.

Oare ceea ce pare in Frankfurter Allgemeine a fi o speculație eruditã, este mai mult de atât? Fapt mai este cã dupã 1990, ‘specialiștii’ foarte stângiști și atei cât încape, de la Bruxelles, s-au pronunțat asupra popoarelor cu ‘vocație Europeanã’ – trasând limitele fidele ale spațiului catolic-protestant, HRRDN, ca limite ale acestei ‘vocații’! Ce coincidențã, de la niște atei! Sã fiu bine înteles, eu aici NU pledez pentru niște implicații confesionale ascunse, departe de mine. Ci pentru evidența care face ca și catastrofa istoricã și de dezvoltare socialã, care a însemnat dominația osmanã, sã coincidã cu delimitarea confesionalã … din multe motive!

Si afirm cã aceste lucruri nu sunt nici niște fapte superficiale, ce s-ar putea compensa prin aspirina
‘sistemului (de vot) democratic’ – dar nici nu sunt un blestem pentru Europa. Dimpotrivã, fiind crescute în timp, ar putea sa fie exact ceea ce trebuie – în masura în care s-ar inlãtura și pedepsi șarlatanii care de 25 de ani pretind dela Romania si cetãțenii ei sã nu fie ceea ce sunt si sã îsi punã cenușã în cap pentru cã nu sunt ceea ce nu pot fi. Aici este vorba de joncțiunea spațiului Eurasiatic! Trebuie ca cei care influenteazã și decid, sã se întrebe mãcar dacã își doresc o alcãtuire bazatã pe tensiune, în care țãrile de tranziție sã fie supuse etern imposibilei alegeri manichee: ori cu mine ori dușman? Sau prefera o ordine naturala profitând de spații elastice si experimentate, de tranziție, între ordinea și spiritualitatea Europeanã si cea Asiaticã? In fașa acestor întrebãri, sã ne mire oare cã un premergãtor și al gândirii rusești actuale este Jean Pârvulescu**, cel nãscut român?

                                                     Jean Pârvulescu

Aceastã întrebare trebuie aprofundatã, este o întrebare esențialã, cu consecinte grave pentru români și pentru maghiari, ei formând un așa numit cuplu de joncțiune. Un altul, in fosta Jugoslavie, a fost explodat ca intr-un atomizor, din cauza tratarii superficiale a problemei. Al treilea este … în Ucraina, desigur! Oricine pretinde cã se poate substrage acestor tensiuni profunde și strãvechi, cu gura sau cu moda, este, dacã nu criminal, cel puțin periculos. Sunt foarte multi oameni periculoși la putere, la ora actuala in Romania. și nu numai.

Pe scurt deci, Romania este în Europa de peste 2000 de ani, și istoria ultimelor o mie a produs un spațiu
de articulație euroasiaticã, înrudit profund, dar structural-social divers fațã de statele moderne decurse din spațiul HRRDN. Nu este singura, nu este diversa, cum pretind unii diversioniști depresivomani – este în destinul ei, pe care îl are de îndeplinit. Acesta trebuie acceptat si apãrat spre folosul propriu si al celorlalți, care nu îl pot întelege dacã nu le este explicat. Puțin altfel deci, decât ‘balcansim’, dar poate totuși teme înrudite.

                           Transilvania este parte integranta din articulație,

un umãr nu poate fi legat doar de braț, în timp ce trupul o ia razna cãci s-a supãrat pe braț! și aici se pun anumite probleme de rezistențã fațã de ispite mai mioape, cu promisiuni de scurtã duratã. Care ar fi pe scurt, consecințele concrete? Einstein spunea odatã cã dreptatea este înteleasã de unii ca un concurs de cãțãrat pe copaci, cu șanse egale pentru maimuțe, cintezoi, șerpi si iepuri. Nu se poate!

Remarc în România o indârjitã goanã exact în direcția ironiei lui Einstein: de ce nu suntem ce nu suntem, si de ce nu este ceea ce suntem … altfel. Politica si societatea se face cu ce este, si nu cu ceea ce se trezește unul sau altul sã pretindã cã ar trebui sã fi fost – pentru cã așa i s-a sugerat. În aceastã realitate, gãsesc cã o acceptare echilibratã a faptului istoric care vrea ca poporul român sã se gaseascã de o parte și de alta a faliei profunde între cele douã imperii romane, are o importanțã capitalã pentru toți cetãțenii țãrii.

și încã un lucru important – nu se poate trece cu vederea faptul cã imense forțe au fost desfãșurate, pentru a evita o judecatã și înțelegere deplinã a crimelor staliniste, și a proiectului de instalare a comunismului, asupra cãruia totuși existã suficiente surse. În loc de aceasta, se joacã o farsã care cautã ãa deplaseze rãspunderea pentru crimele comunisme, dar și pentru proiectul de desagregare socialã, început cu șeful aparatului polițienesc în timpul regimului lui Stalin, Beria… pe nu știu ce teme naționaliste. Aceastã încãlcire ilogicã are consecințe evident negative, pentru toți în afara celor interesați sã disimuleze colaborari criminale de înalt grad. Sunt convins cã numai

societatea civilã multietnicã poate forța politicul si pseudo-culturalul

sã se aplece corect asupra perioadei de maximã criminalitate, cea de instaurare a comunismului. Punând deceniul final de tristã și apãsãtoare amintire în justul context: acela de consecințã a trecerii comuniștilor romani la Maoism, ca mijloc de compensare a presiunilor imperiale moscovite – plus lipsa de perspective a acestiu proiect si incompetența maniacã a unui conducãtor. Consecințe – nu cauze.

Desigur, în aceste consecințe din anii 80, maghiarii au suferit dublu – si prin aceasta au fost într-un fel decuplați de întregul social, asuprit de fapt în deplinãtatea sa. Aceastã decuplare a fost operatã în profunzime dupã 1990, de un sistem complex de influențe – si fãrã mari avantaje de o parte sau de alta. Este momentul cã oamenii sã se trezeascã și sã se elibereze de aceste bariere de întelegere care îi fac ușor de manipulat.

––––––––

*Samuel P. Huntington a fost un politolog american, cunoscut pentru teza sa referitoare la „ciocnirea civilizațiilor“
**Jean Pârvulescu a fost un scriitor și jurnalist român cu cetãțenie francezã; geopolitician mistic. În Franța a fost cunoscut ca Jean Parvulesco. Necrologul sãu din Le Post, 23 ianuarie 2012, începe în felul urmãtor: „Jean Parvulesco est né en Roumanie (Valachie) en 1929 et vient de mourir à Paris le soir du dimanche 21 novembre 2010. De la Nouvelle Vague à la littérature, sa vie très singulière a représenté une trajectoire personnelle à la fois solitaire et engagée collectivement.“