Cu bidineaua în fața gardului vãruit de Tamás úrfi (Tom Sawyer)

Cu bidineaua în fața gardului vãruit de Tamás úrfi (Tom Sawyer)
Cu bidineaua în fața gardului vãruit de Tamás úrfi (Tom Sawyer)

La mijlocul distanței dintre Saint Louis și Kansas City, se aflã orãșelul Hannibal, unde toate obiectivele turistice poartã numele lui Mark Twain, care a copilãrit în acest oraș, adunându-și caracterele pentru Aventurile lui Tom Sawyer chiar din casele și strãduțele din apropierea casei respective. 

În fața casei, se aflã o tablã informativã pentru cei care cunosc acțiunea romanului și zâmbesc când vãd gardul vãruit, mai ales cã în fața gardului se gãsește o gãleatã cu douã bidinele. Stând cu bidineaua în mânã, mã gândesc la traducerea în maghiarã a romanului, care poartã titlul de Tamás úrfi kalandjai, fiind poate singura traducere din lumea asta, unde inclusiv numele personajului principal – Tom Sawyer – este tradus. Am la mine romanul și îl rãsfoiesc:

”— Mã Tom, lasã-mã sã vãruiesc și eu nițel! Tom se opri o clipã, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aci sã încuviințeze, dar numaidecât se rãzgândi: — Nu, nu se poate, Ben. Mãtușa Polly ține mult la gardu’ ãsta, fiindcã, știi, e la stradã… Sã fie ãl din dos, n-aș zice nimica, și nici ea. Zãu, nu-ș’ ce-are ea cu gardu’ ãsta; zice cã trebuie vãruit cu mare, mare grijã. Eu zic cã din o mie de bãieți, ce din o mie… din douã mii, unu’ dacã s-o pricepe sã-l vãruiascã bine! — Ce spui, mã!… Hai, Tom, nu mai fi așa, lasã-mã și pe mine sã încerc numai un pic. Ce, sã fiu eu în locul tãu, nu te-aș lãsa? — Cum, Ben, crezi cã eu nu vreau sã te las?… Vreau, mã Ben, zãu cã vreau… da’ tușa Polly… uite, ca sã vezi, a vrut Jim sã vãruiascã gardul, nu i-a dat voie; și Sid a vrut sã-l vãruiascã, și nici lui nu i-a dat voie. Tu nu vezi cã nu pot? Nu pot și gata. Dacã te las sã-l vãruiești și se întâmplã vrun bucluc, ce mã fac, ai? Spune și tu. — Fugi d-acolo, cã n-o sã se întâmple nimic, o sã-l fac la fel de bine ca tine! Hai, lasã-mã sã- ncerc! Haide! Hai, cã-ți dau cotor’ mãrului, cu toți sâmburii!”

Vizavi de ”gardul lui Tom” este casa lui Becky Thatcher, marea dragoste a lui Tamás úrfi. Funcționeazã ca muzeu și magazin de souveniruri, fãcând concurențã aprigã clãdirii vecine, care este ”Prãvãlia cu vechituri a mãtușii Polly”.

Insula pe care cei trei bãiețandrii își trãiesc o parte din aventuri poate fi vãzutã clar de pe malul Mississippi-ului uriaș. Vapoarele toate poartã numele personajelor din roman. 

Peștera lui Joe Indianul iarãși este realitate. În apropierea sa este un centru turistic întreg, unde gãsești informații despre oamenii din Hannibal care au devenit personajele lui Mark Twain în acest roman. Joe Indianul are o istorie aparte, ca și ”descoperirea” peșterii.


” — Tom, Tom, ne-am rãtãcit! Ne-am rãtãcit! N-o sã mai putem ieși niciodatã din locul ãsta îngrozitor, niciodatã! Ah, de ce ne-am despãrțit de ceilalți! Cãzu jos și începu sã plîngã cu atîta desperare, încît Tom se sperie la gîndul cã ar putea sã moarã sau sã-și piardã mințile. Se așezã lîngã ea și o cuprinse cu brațele. Ea își îngropa fața la pieptul lui, se agãța de el, își revãrsa spaima grozavã și zadarnicele pãreri de rãu, dar ecourile îndepãrtate preschimbau toate în rîsete batjocoritoare. Tom o ruga sã nu-și piardã nãdejdea; ea îi rãspundea cã nu poate.”


                                                                  ***


În centrul turistic al orãșelului, specializat pe Mark Twain, mã interesez de butoiul lui Huck Finn. Domnișoara se uitã lung la mine, ca și la orice om sosit de departe, din ”far and exotic Europe”. Spun de Huckleberry Finn, care ” de era vreme frumoasã, dormea pe treptele caselor, de ploua sau ningea, se muta cu domiciliul în vreun butoi gol”. 

Butoi gol… Hm.

Domnișoara deodatã se lumineazã, și ne trimite la vestita cramã a orãșelului, unde precis vom gãsi – spune ea – cele mai bune vinuri de pe valea Mississippi. Și o sã gãsim și vin cu berry (fructe de pãdure). Poate și aia pe care o cãutãm (Huckleberry)…