Cristian Sandache: VORBÃ ROMÂNEASCÃ, UMBRE MAGHIARE…
Cristian Sandache: VORBÃ ROMÂNEASCÃ, UMBRE MAGHIARE…

Am trãit un sentiment straniu, strãbãtând recent, o parte a Clujului. Limba românã predominã, deși se mai aud, pe ici , pe colo, și ecouri maghiare. Impresioneazã prezența unui evantai foarte larg de vechi clãdiri monumentale, în marea majoritate a cazurilor, concepute de cãtre arhitecți maghiari, sau școliți la instituțiile de profil budapestane.

 Începând cu emblema orașului- remarcabilul complex statuar al lui Matia Corvinul (opera unui geniu al sculpturii maghiare mort la doar 45 de ani) – pe numele sãu Fadrusz János, umbrele spiritului maghiar planeazã parcã deasupra Clujului, prin clãdirile și bisericile acestea extraordinare, impunãtoare, care transmit pe mai departe, un fel de mesaj cifrat, despre o comunitate orgolioasã și puternicã, bogatã și întreprinzãtoare, care a avut ambiția sã-și facã simțitã prezența într-o manierã aparte. 
Și dacã noi, cei de astãzi, simțim o bucurie miraculoasã atunci când descoperim pas cu pas fizionomia impunãtoare a Clujului, e bine sã nu uitãm, cã în mare parte, aceastã strãlucire a orașului-comoarã, se datoreazã spiritului creator maghiar. 
Maghiarii aceștia, pe care unii dintre noi i-ar dori stârpiți pentru totdeauna , sau alungați fie în fundurile Asiei primordiale, fie în Ungaria, sunt frații noștri , oamenii lângã care am strãbãtut o istorie complicatã și tragicã, în acest colț de Europã. În ceea ce mã privește, ori de câte ori constat cã semeni de-ai mei îi lovesc sau îi calomniazã fãrã nici un fel de temei, îmi amintesc brusc, fie de demnitatea tãcutã a stâlpilor funerari secuiești, fie de sãgețile bisericilor gotice, fie de miraculoasa arhitecturã maghiarã din Ardeal. 
Totul, pe fundalul unor melodii tradiționale, amestec de disperare, resemnare și aplomb. Îmi amintesc de lungul șir de învãțați , de acele centre medievale ale educației , de principii ardeleni care au slujit arta și cultura. Zestrea materialã maghiarã ardeleanã, rãmasã acum aici, între hotarele României, ar trebui prețuitã și asumatã și de cãtre noi, etnicii români. Cãci pe lângã Voroneț și celelalte bijuterii bucovinene, sufletul nostru poate rezona la fel de intens și fațã de satele secuiești, sau de clãdirile-simbol ale Ardealului. Aceasta înseamnã frumusețea diversitãții. Și un exemplu de civilizație, dar și de putere sufleteascã superioarã.