Cristian Sandache: Un geniu pe nume Petõfi Sándor
Cristian Sandache: Un geniu pe nume Petõfi Sándor

Petöfi disprețuiește pe oricine își vinde conștiința, pentru cã el crede cã atâta vreme cât omul are o convingere statornicã în dreptatea cauzei sale, orice compromis fundamental este de neiertat. Imaginea gorunului care piere în cele din urmã secerat de cãtre viforul dușman, (dar cu toate acestea își menține chiar și în moarte verticalitatea) aparține vastului filon popular și impresioneazã prin forța sugestiei sale. 

Poetul reușește sã-i confere însã o muzicalitate superioarã , în sensul unei etici impunãtoare. Imaginile petöfiene sunt adesea simple și puternice, extrem de sugestive, iar frazele sunt lapidare și totuși pãtrunzãtoare, ca niște incizii ce rãnesc și elibereazã. Existã în scrisul lui Petõfi personaje care (deși provin din medii paupere- ca și poetul) sunt înzestrate cu mari virtuți intelectuale și etice, reușind astfel sã capteze interesul unor exponenți ai categoriilor sociale elitiste. 
E cazul eroului din vastul poem ”Apostolul„ (de pildã), un copil cu origini obscure care devine un strãlucit învãțãtor și un om al cãrui caracter genera respectul și admirația aproape unanime ale compatrioților, motive pentru care fiica unui nobil se va îndrãgosti de el și nu va ezita sã i se dãruiascã, întrucât vãzuse dincolo de aparențele modeste ale statutului sãu social  vãpaia sacrã a unui caracter rar, dãtãtor de luminã…    

         
Petõfi a dorit sã ilustreze prin acest bãrbat, calitãțile pe care sufletul maghiar le avea (indiscutabile de altfel!): demnitatea, puterea de a iubi, consecvența slujirii unui ideal, dragostea pentru neamul din care provine. În momente istorice dificile pentru o colectivitate, se ivesc exponenți strãluciți din rândul acesteia, care reușesc sã sintetizeze prin personalitatea și creațiile lor- tot ceea ce are mai bun și mai peren respectiva colectivitate, salvând-o astfel, de la uitare.. 
Poate cã niciun alt poet maghiar nu a reușit sã schițeze mai plastic și mai emoționant, singurãtatea geografico-sufleteascã a maghiarimii, sentimentul de cãdere sub ghilotina destinului crud și totodatã, convertirea înfrângerii efective, în triumf moral. 
Maghiarul simbolic al lui Petõfi este un luptãtor cu pletele curgându-i pe umeri, fruntea încordatã, sfidând furtuna unei istorii care dorește sã-l striveascã sub tãvãlugul ei de taifun. Înconjurat de vecinãtãți ostile, el nu se poate baza decât pe sine și pe susținerea moralã a Dunãrii și a Munților Carpați  aceștia din urmã fiind un fel de obsesie mitologicã a reprezentãrilor imagistice ungurești. E o expresie a unui patriotism dus la extrem, desenat cu patimã și numeroase exagerãri, dar nu ar trebui sã ne mirãm prea mult, pentru cã Petõfi nu se dorea a fi nici istoric, nici echidistant analist al realitãții, ci, un fel de Tirteu maghiar, aflat în primele rânduri ale rãzboiului pe care poporul sãu îl ducea împotriva tuturor acelora, care pãreau a-i amenința identitatea și expansiunea.
Maghiarul excepțional din scrierile lui Petöfi este și eroul din poemul ”Ianoș Viteazul”, cu întreaga cohortã de colaboratori și multele scene de eroism- alte argumente pentru ca poetul sã conchidã cã poporul maghiar- era unul cu adevãrat excepțional, cãruia Dumnezeu îi insuflase (încã de la originile sale) calitãți de supraviețuire și reușitã. 
Romantismul frenetic strãbate toate imaginile lirismului petöfian, ca un fluid nemuritor, ca o descãrcare de energii pozitive, fãrã de care totul nu ar fi decât o alcãtuire de elemente fãrã viațã și fãrã rost, ca într-o naturã staticã, lipsitã de sensurile adânci ale devenirii. Istoria poporului maghiar este pentru Petöfi Sándor un perpetuu cântec triumfãtor, dar în egalã mãsurã și un bocet macabru, o incantație magicã- prin care sufletul națiunii se redescoperã, se redefinește, se remodeleazã și apoi înflorește deplin, într-o superbã explozie auroralã.

Charisma omului-Petõfi a fost la fel de mare ca și fascinația pe care versurile sale au exercitat-o asupra cititorilor și se poate spune cã de un asemenea destin au parte doar creatorii cu adevãrat exponențiali pentru specificul poporului din rândurile cãruia s-au ivit. 

Pentru a-ți dori sã te implici total în lupta pentru libertate a națiunii tale, riscând chiar sacrificiul propriei tale vieți- îți trebuie mai mult decât o conștiințã de patriot, ci, un suflet rar și o înțelegere superioarã a fenomenului istoric, iar Istoria însãși o privești asemenea unui oficiant religios, care se pãtrunde de esența divinã a unor formule etico-sufletești, fãrã de care te-ai simți pentru totdeauna, orfan sau incomplet.. 
Petõfi aparținea acelei familii de creatori-eroi, care nu mai fãceau nici o deosebire între creația lor și istorie, identificându-se cu însãși curgerea implacabilã a acesteia din urmã…

Cuvântãrile sale i-au electrizat compatrioții, iar poeziile pe care le-a creat în acele zile decisive de martie (care au marcat începutul luptei revoluționare maghiare împotriva dominației habsburgice) pot fi considerate manifeste unice, prin care se dãdea expresie aspirațiilor unei națiuni descãtușate… 

Petõfi era neverosimil de tânãr, dar se maturizase pe neașteptate, pentru cã intelectualii patrioți de o asemenea facturã, pot fi considerați și niște bãtrâni înțelepți avant la lettre, care poartã în cugetele lor, amintirile și experiențele imemoriale ale poporului cãruia îi aparțin. Imaginea sa de efeb zvelt, cu mustața accentuatã, de cãrbune, cu privirile aprinse de un dor incandescent, s-a fixat pentru totdeauna în memoria maghiarimii, iar muzicalitatea aparte a poeziilor pe care le-a creat (indiferent de lungimea acestora) pare și ea un fragment dintr-un dans popular unguresc inconfundabil, cu amestecul sãu de patimã și resemnare adâncã…

Petõfi a simbolizat tinerețea regeneratoare a poporului maghiar, geniul sãu creator în cea mai impresionantã personalizare pe care-o putea oferi , pe fundalul romantismului european.