Cristian Sandache: Un general nord-american despre români și maghiari
Cristian Sandache: Un general nord-american despre români și maghiari

HARRY HILL BANDHOLTZ (1864-1925) a fost un general nord-american, reprezentantul SUA în cadrul Comisiei Interaliate, care a staționat la Budapesta vreme de șase luni, în perioada 1919-1920. Creator al poliției militare din SUA, atașat militar al SUA în Filipine, combatant pe fronturile Primului Rãzboi Mondial în Franța, a avut ocazia de a cunoaște stãrile de lucruri din Ungaria, într-unul dintre cele mai grele momente din istoria acestei țãri, atunci când trupele române și sârbe ocupau cea mai mare parte a ei. 

A fost autorul unui jurnal (intitulat “Jurnal nediplomatic)”, în care își descrie experiența avutã în Ungaria. Bandholtz era un militar de modã veche, un intelectual iubitor de lecturi și spectacole de operã, posesorul unei educații conservatoare, orgolios , care credea în virtuțile fair-play-ului. În “Jurnalul” sãu, are cuvinte aspre la adresa trupelor românești aflate pe atunci în Ungaria (și a comandanților acestora). 
Ceea ce i-a displãcut cel mai mult la români a fost faptul cã aceștia au spoliat literalmente mari cantitãți de bunuri din Ungaria (în special din Budapesta), fãrã niciun fel de deosebire. Însemnãrile sale sunt pline de asemenea exemple: fabrici întregi erau demontate bucatã cu bucatã și transportate cãtre România, din casele multor locuitori ai Budapestei, soldații români sustrãgeau (fãrã niciun fel de ezitare) tot felul de obiecte de preț, liderii militari și civili români se dovedeau maeștri ai amânãrilor, ai nerespectãrii termenelor, cuvântului dat, etc. 
Partea românã motiva aceste rechiziții , susținând cã era nevoie de o recuperare de cãtre România, a tuturor bunurilor pe care armatele germano-austro-ungare le ridicaserã de pe teritoriul românesc, în perioada în care ocupaserã Vechiul Regat, dar Bandholtz considera cã românii depãșiserã orice limitã a bunului simț, având tendința de a transforma Ungaria, într-un fel de vacã de muls. 
Nord-americanul a vizitat în aceastã perioadã și România, fiind primit de cãtre familia regalã la castelul Peleș. A fost impresionat plãcut, atât de personalitatea regelui Ferdinand I (un excelent vorbitor de englezã și un conviv timid, dar erudit), cât și de charisma reginei Maria, o femeie pe cât de atrãgãtoare, pe atât de inteligentã. Și unul și celãlalt (observã Bandholtz) iubesc România cu devoțiune și își doresc tot ceea ce este mai bun pentru ea. Pe de altã parte, generalul se aratã dezgustat de aspectul Bucureștilor, pe care îi comparã subit cu Budapesta, considerând cã diferența de civilizație dintre cele douã capitale europene este enormã. 
Continuã pânã la sfârșitul misiunii sale derulate în Ungaria, sã aibã aceeași impresie proastã despre români, prin contrast cu maghiarii, de care se simte din ce în ce mai atras. Românii i se par dezgustãtori prin dorința lor de a sustrage cam tot ce era mai de preț prin Ungaria , în vreme ce ungurii i se par civilizați, educați și echilibrați, purtându-și cu demnitate suferința umilinței istorice. Un moment delicat (care i-a amplificat iritarea fațã de români) este legat de inițiativa unor unitãți militare române, de a ridica din Muzeul Național Maghiar din Budapesta, mai multe camioane cu obiecte cultural-istorice provenite din Transilvania, tentativã dejucatã de general. De unul singur, amenințãtor și ferm ( înarmat doar cu o cravașã), reușește sã-i facã a renunța. 
Când va pãrãsi Ungaria, devenise deja un admirator al acestei țãri, considerând cã atribuirea unor pãrți din teritoriul sãu istoric statelor succesoare (și cu deosebire României) ar fi reprezentat o mare eroare a Puterilor Antantei. 
Undeva comparã acest lucru, cu scenariul atribuirii unor pãrți din SUA-Mexicului. Judecãți care pe noi, românii, ne vor revolta în primã instanțã, dar care ar trebui (pe de altã parte) sã ne determine la o reflecție mai atentã. În orice caz, istoricul onest nu ar trebui sã ignore din start, observațiile lui Bandholtz. Dincolo de subiectivitatea fireascã a autorului, existã anumite fapte ce nu pot fi respinse ab initio. Și ele ar putea sã ne facã sã înțelegem mai bine, câte ceva din vechea animozitate existentã între români și maghiari.