Cristian Sandache: Moștenirea Imperiul Austro-Ungar
Cristian Sandache: Moștenirea Imperiul Austro-Ungar

Imperiul Austro-Ungar nu mai este. Au rãmas în urma sa vagoane de biblioteci dedicate unui subiect istoric complicat, o sumedenie de polemici, dar mai presus de toate, o anumitã esteticã ontologico-arhitecturalã, care uimește printr-un fel de rafinament decrepit.

Învãțat ani la rând, cã Imperiul fusese o cumplitã închisoare a popoarelor, unde împilarea și nedreptatea se serveau de trei ori pe zi (sau poate și mai mult! – precum porția de cucutã socratianã) am descoperit treptat, cã acolo unde altãdatã, austriecii sau maghiarii administraserã diversele regiuni ale Dublei Monarhii, s-a moștenit un soi de ordine, organizare (sau instinct de igienã colectivã), evident mai viu decât în alte locuri. 
                  
Prima piesã jucatã la fostul Teatru Național Maghiar din Kolozsvár (Cluj), în data 8 septembrie 1906, a fost cea a lui Herczeg Ferenc, cu titlul Bújdosók. Clãdirea a fost proiectatã de  Ferdinand Fellner és Hermann Helmer, doi arhitecți austrieci. Statul român a preluat clãdirea în 1919. Actualmente informațiile legate de acesatã clãdire impozantã încep cu anul 1919, de parcã aceastã clãdire cu infrastructura sa ar fi picat direct din cer. 

Trupa fostului Teatru Național Maghiar din Kolozsvár, obligați de armata românã sã predea clãdirea noii puteri.



Mãrturisind acest fapt știu cã voi deveni și mai antipatic decât sunt (în special unei anumite categorii de “patrioți’), dar cred cã observația aceasta e vizibilã din avion. Cãci, dacã ar fi sã analizãm la sânge România de azi (regiune cu regiune) Transilvania, Banatul și Bucovina sunt singurele prin intermediul cãrora, putem privi ceva mai decrispați, cãtre restul Europei. 
Mãcar la capitolul “igienã”. Desigur, voi fi pus la punct dur, spunându-mi-se cã nu trebuie niciodatã judecat global, etc,etc. Așa-i. Pãdure fãrã uscãturi nu existã. Dar asta e pãrerea mea. Și…punctum. 
Nu sunt un nostalgic al niciunui Imperiu. Însã iubesc nespus de mult civilizația și mai ales- pe oamenii care știu s-o creeze și s-o întreținã.