Cristian Sandache: Istorie versus propagandã – Napoca și Kolozsvár
Cristian Sandache: Istorie versus propagandã – Napoca și Kolozsvár

Istoric ca formație (și actual subprefect al județului Cluj), Zoltán Györke a scris o carte remarcabilã prin onestitatea abordãrii, informația bogatã și echilibrul analizei: “NAPOCA  O ISTORIE RECENTÃ A CLUJULUI. OBSESIA ROMANIZÃRII SUB DOUÃ REGIMURI POLITICE. 1974-2014”, Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2017. 

Pe 15 octombrie 1974, Nicolae Ceaușescu a luat decizia adãugãrii denumirii antice de Napoca la numele Clujului, în fond – expresia anexãrii de cãtre propaganda naționalist-comunistã, a unei istorii care trebuia modificatã/readaptatã, cerințelor /intereselor  clanului conducãtor. 
Mândra capitalã a Ardealului, intra, astfel în vizorul Ministerului Adevãrului (cu ghilimelele și semnele de exclamație de rigoare!), pentru cã nu cadra mai deloc, cu noua ideologie a pãșunismului neocarpatico-dâmbovițean. Autorul a derulat o intensã muncã de arhivã și de scrutare a fondurilor bibliotecilor, pentru a descifra resorturile acestei paranoia, care (din pãcate!) și-a conservat virusul și efectele corespunzãtoare și dupã 1990. 
Speriați cã maghiarii vor fugi cu Ardealul în spate (și cu Clujul agãțat la tureatca cizmei  asemenea unui breloc simbolic), oamenii politici comuniști și post-comuniști aflați în funcții de decizie, nu s-au îndurat sã elimine “Napoca” din denumirea urbei, probabil siguri fiind, cã astfel, românismul și mândria majoritarã de stãpâni pe vecie ai Ardealului epurat de elementele ce stricã omogenitatea etnicã a peisajului  vor rãmâne intangibile. Cu alte cuvinte, teoria continuitãții , a Clujului multimilenar- trebuie apãratã cu dinții, ca nu cumva, cosmopolitismul de influențã neomaghiarã, sã roadã ca un cancer, fructul zemos al iubirii de glie. 
Autorul observã cu eleganțã și finã ironie, cã rezistența la eliminarea derizoriului este acerbã, iar moștenirea ideologizãrii istoriei- remarcabil de vie. În fond, dupã retragerea aurelianã din Dacia, pe tot parcursul mileniului care nu ne spune mai nimic despre derularea lucrurilor în aceste teritorii, a continua sã afirmi cu frenezie cã viața urbanã a Napocãi a continuat ( Clujul fiind expresia moștenirii sale directe) sfideazã orice logicã. Arheologia nu poate compensa lipsa textelor scrise, cu tot spectaculosul ei, cu toatã inteligența vrednicilor sãi slujitori. 
Unde e scrierea dacilor? 
Ce Dumnezeu e aceea civilizație oralã? Cum putem vorbi despre o civilizație, fãrã nici o operã literarã sau religioasã ? Întrebãri pe care nu puteam, sau nu aveam voie sã le punem în trecut, obligați fiind, sã ascultãm același monolog, al unei civilizații geto-dacice înfloritoare, net superioarã triburilor barbare care ne-au invadat pãmântul. Dintre toate aceste triburi- maghiarii au reprezentat o problemã majorã, pentru confortul nostru sufletesc- mai ales, în ceea ce privește Clujul. 
Dar Clujul are o semnificație specialã în mentalul maghiarilor, din mai multe motive. În anul 1910 orașul avea 60.808 locuitori, dintre care maghiari erau 50.704. Spiritul urbei era (incontestabil) unul maghiar, contribuția Clujului la îmbogãțirea culturii și civilizației maghiare fiind notabilã. La Cluj s-a nãscut Ferenc David  fondatorul unitarianismului. Autorul primei enciclopedii maghiare apãrutã la Utrecht în anul 1653 (Csere Apáczai János) a trãit la Cluj, alãturi de soția sa olandezã. 
Cel mai important scriitor și politician maghiar din secolul al XVII-lea, contele Bethlen Miklos, a trãit la Cluj.  Cel mai cunoscut tipograf maghiar   Kis de Misztótfalu (care a deprins la Amsterdam tainele meșteșugului sãu) și-a petrecut ultimii ani ai existenței sale la Cluj. 

Nu în ultimul rând – Clujul era cunoscut și ca un important centru al presei maghiare. Primul ziarist maghiar propriu-zis  Szacsvay Sándor și-a petrecut cea mai mare parte a existenței sale la Cluj, fiind înmormântat în cele din urmã aici. 

Dintre cele 163 de ziare maghiare apãrute dupã 1867, 13 au fost editate în orașul Cluj. Statuia Sfântului Gheorghe de la castelul din Praga este opera fraților Kolosvari (Marton și György). Regele Sigismund de Luxemburg a inițiat construirea catedralei Sfântul Mihail din Cluj, care (alãturi de catedrala din Kassa/Kosice) reprezintã una dintre cele mai înalte culmi ale arhitecturii medievale. La Cluj a fost construit (în anul 1792) primul teatru maghiar, ridicat cu 45 de ani înainte de construirea teatrului din Budapesta. Celebra piesã Bánk Ban (creația lui Katona Joszef) a fost reprezentatã cu un succes deosebit și la Cluj…. 
Cred (ca și autorul cãrții) cã revenirea la istorica denumire de “Cluj” ar reprezenta o reintrare în normalitate. Ar fi și o formã de respect, fațã de istoria unui oraș cosmopolit și multicultural, în care români, maghiari, germani, evrei, armeni și alte neamuri- au conviețuit într-o remarcabilã comuniune, care continuã pe alt plan, tradiția cultural-civicã central-europeanã. 
România însãși, este cea care ar câștiga cel mai mult, dintr-o asemenea abordare.