Craiovenii se apropie de literatura maghiară – Laura Stanciu și primele cărți primite cadou

Pe Laura Stanciu o cunosc din vreme când eram amândouă elevă de liceu (Colegiul Elena Cuza din Craiova). Am făcut planorism  împreună, am mâncat înghețată iarna și… am  visat la vremurile de libertate după 1989. Discuția despre literatura maghiară  avut loc la un pahar de vin fiert într-un restaurant în care ne întâlnim când ajung în orașul meu natal, Craiova.

Cărțile oferite pentru Laura au fost ,,A șaptea bucurie”, un roman proletcultist de  Sütő András  (Editura de Stat pentru Literatură și artă, București, 1954) precum și ,,Doxa în concepția  lui ,,Platon (teza mea de doctorat, apărută la Editura Lumen, Iași, 2019). Și-a amintit că eram fascinată de filosofia lui Plaaton din liceu și s-a bucurat că mi-am împlinit visul de  studia acest subiect.

 

De asemenea, mi-a mărturisit că a  văzut piesa Familia Tót de Örkény István, o tragicomedie în care victimele și tiranii trăiesc într-o stranie dependență.  A fost entuziasmată de proiectul Corbii Albi care face cunoscută litertatura maghiară în România și ar vrea să se implice și ea în acest demers.  

 Laura face parte dintr-o familie cu rădăcini multiculturale, italiene și evreiești și intrând în contact cu comunitatea maghiară la Parohia Catolică ,,Toți Sfinții” din Craiova,   consideră că apropierea de  literatura maghiară îi va deschide noi orizonturi culturale.

Leave a Reply

Your email address will not be published.